Ca orice alt român care-şi iubeşte ţara, dar nu înţelege de ce alţii ar face-o, m-a surprins când am auzit de un polonez căruia i-a plăcut aşa de mult de noi. Şi mai tare m-am mirat când mi-a răspuns în română la mailul pe care i l-am dat eu în engleză. Apoi, pe măsură ce am început să aflu mai multe despre el, am început şi eu să fiu mai mândră de noi şi să-mi aduc aminte că avem destule oportunităţi în ţară. Şi le şi găseşti dacă vrei.

Fiind o persoană care a trecut prin 3 sisteme diferite de educaţie (a făcut şcoala generală şi liceul în Polonia, facultatea în România şi un program de MBA în Franţa), Greg a acumulat o experienţă diversificată. Când a venit în România, pentru un program în limba engleză din cadrul Facultăţii de Studii Economice în Limbi Străine (FABIZ, fosta SELS) din ASE, nu ştia deloc română şi avea doar câteva rude care l-au determinat să aleagă ţara noastră pentru schimbul de experienţă. Şi atunci de ce a ales să râmână într-o ţară necunoscută?

A fost prima mea experienţă de a trăi în afara ţării. Mi-au plăcut foarte mult oamenii şi de-asta am ales să rămân aici.

În ceea ce priveşte experienţa de la facultate, Greg spune ca partea teoretică a fost mai complicată. Şi mai dificilă a fost trecerea de la termenii financiar în limba engleză la traducerea lor în română, pe care a făcut-o o dată cu începerea masterului de Management Financiar şi bursier, desfăşurat în română. Pe-atunci ştia deja că vrea să rămână în România şi s-a gândit că vrea să acumuleze cunoştinţele teoretice de care va avea nevoie într-un job.

I-a fost uşor să se integreze şi nu s-a simţit lăsat la o parte de către ceilalţi colegi. În 2002, când a venit el în România, erau puţini studenţi străini, care învăţau în aceeaşi grupă. Toţi au fost deschişi şi l-au ajutat să prindă gustul traiului de la noi.

Mă simt confortabil în partea de Est a Europei

A terminat facultatea şi s-a angajat la Tymbark. L-am întrebat cum i se pare experienţa de lucru aici şi mi-a zis că, uitându-se la polonezii pe care îi cunoaşte, aici a avut oportunitatea să promoveze mai repede şi să acumuleze o experienţă diversă, rapid. Mediul de business a crescut în ultima vreme, iar asta a fost foarte motivant pentru el, un tânăr profesionist. Însă, după câţiva ani, a hotărât că e timpul să-şi îndeplinească altă dorinţă de-a lui: să studieze un MBA în străinătate, la una dintre cele mai prestigioase şcoli de business din Europa – HEC Paris.

Cu colegii de la MBA (în stânga sus). Arhiva personală

Eram curioasă, cum se diferenţiază studiul din Franţa de cel din România şi de cel din Polonia? Greg mi-a explicat că nici nu poate să le compare, pentru că MBA-ul e din altă ligă (din liga în care îmi doresc să fie şi universităţile noastre la un moment dat). Acolo nu mergi pentru a afla alte cunoştinţe teoretice (deşi e o parte a programului, primele 3 luni fiind dedicate teoriei), dar mai ales pentru a lucra pe studii de caz, pe exemple luate din viaţa reală, pe situaţii reale, cu rezultate concrete (care au reprezentat restul programului).

HEC Business School. Arhiva personală

Mai bine să faci greşeli la universitate decât în viaţa reală

Greg spune că el consideră necesară experienţa profesională înainte de a merge la un MBA, că aşa poţi să înţelegi mai bine studiile de caz (să fie „de vină” şi că studiile teoretice din ţară nu sunt ancorate în realitatea economică?). De asemenea, i s-a părut interesant că a avut acces la un mediu foarte divers, din care 85% din studenţi erau internaţionali, iar printre ei se numărau oameni din business, ingineri şi chiar un fost jucător ATP care a decis să-şi schimbe cariera. Îmi imaginez ce discuţii interesante ieşeau între ei acolo.

Revenind la studiile de caz (că tot sunt modul meu preferat de a învăţa despre ceva), au contat atât exemplele studiate şi modul de lucru pe ele, dar şi profesorii care vorbeau despre ele. Profesorii de la MBA sunt, în mare parte, practicieni cunoscuţi în domeniu (adică oamenii ăia care te învaţă din situaţii reale, nu din cărţi scrise de ei acum 10 ani doar pentru a avea satisfacţia numelui propriu pe un material cumpărat de studenţii obligaţi). De exemplu, cursul de Corporate Finance era susţinut de un bancher de la PNB Paribas (una dintre băncile mari europene), care pleca la muncă după cursul de la facultate.

Poate aş fi rămas să fac MBA aici dacă aveam mediul internaţional şi renumele şcolii, să fie un MBA de top

A vrut să facă un MBA în altă ţară pentru renumele programului. În plus, şi-a dat seama că dacă vrei să mergi în altă ţară la un moment dat, va conta numele facultăţii de pe diploma ta şi în ce măsură ea e cunoscută în străinătate. Pentru unii dintre colegii lui, MBA-ul a fost un bilet către un job în Franţa sau în Marea Britanie, pentru că marile companii veneau să recruteze direct din facultate. Cu toate astea, spune că i-a fost de folos teoria din facultate, fără de care nu ar fi înţeles aşa bine conceptele prezentate în studiile de caz.

Ce e interesant e că, totuşi, la MBA nu şi-a făcut aşa mulţi prieteni ca aici. Puţini, dar buni (mai ales pentru noi), pentru că a povestit atât de frumos despre România, încât şi-a convins prietenii de la MBA, un japonez, un norvegian şi un tunisian să vină în vizită aici. Le-a arătat oraşul timp de 3 zile, iar ei au fost fascinaţi de Casa Poporului şi de mâncarea bună din restaurantele de la noi. Să tot avem ambasadori de genul ăsta, nu?

Uneori poţi auzi câteva cuvinte de la un profesionist din domeniu şi ţi se clarifică lucrurile

Şi dacă tot le place de noi, cum facem să ridicăm nivelul educaţiei, astfel încât să putem atrage mai mulţi candidaţi din străinătate? Greg crede că am putea importa un model de eveniment care se desfăşura la MBA-ul lui, în care aveau întâlniri cu CEO ai companiilor din Franţa sau alţi angajaţi pe poziţii înalte în multinaţionale. Ei povestesc din experienţa lor şi adaugă valoare astfel cunoştinţelor teoretice învăţate în cadrul programului. Din câte ştiu, astfel de evenimente au loc şi în facultăţile din România, însă probabil nu suficient de des cât să conteze în dezvoltarea studenţilor.

Cred că trebuie să ne străduim să aducem mai mulţi Greg în ţară. Şi să le oferim premisele să rămână aici, pentru că pe lângă promovarea pe care o fac pentru România atunci când vorbesc cu prietenii lor străini, ei ne pot aduce surse de finanţare extra pentru facultăţi (taxele de şcolarizare pentru cetăţenii non-UE sunt mult mai mari decât pentru cei UE), pot ajuta la diversificarea mediului (şi parcă ţi-e drag să mergi la cursuri cu oameni de peste tot din lume) şi ne pot aduce din experienţa lor, prin care putem găsi soluţii noi la problemele noastre vechi. Şi cine ştie, poate ne fac şi pe noi să ne vedem ţara cu alţi ochi. Cât de tare ar fi asta?