Concluzia Forumului Naţional al Studenţilor la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale: cea mai gravă problemă la nivelul UE este excluziunea socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma dezbaterilor avute pe parcursul Forumului Naţional la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, organizat de Centrul de Studii în Idei Politice, desfăşurat în perioada 23-26 Noiembrie 2017 în Bucureşti, studenţii şi studentele la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, au ajuns la concluzia că una dintre cele mai relevante probleme la nivelul întregii Uniuni Europene este cea a excluziunii sociale.

În acest context, redăm mai jos soluţiile participanţilor de la Forumul Naţional la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale:

Credem că România ar trebui să stabilească această temă ca fiind una dintre priorităţile sale pentru Preşedinţia Consiliului pe care o va deţine în 2019.

 În continuare, vom prezenta două propuneri concrete, care credem că vor duce către o Europă mai incluzivă şi care, totodată vor augmenta imaginea ţării noastre în cadrul Uniunii. Susţinem restructurarea cetăţeniei europene astfel încât să nu mai fie legată de cetăţenia naţională pentru a putea fi acordată cu caracter temporar şi pentru persoanele refugiate. Existenţa unei astfel de cetăţenii are ca scop facilitarea posibilităţii ca grupul vizat să participe activ şi constructiv în societate la nivelul tuturor domeniilor de activitate, beneficiind de drepturi, libertăţi şi îndatori, la fel ca cetăţenii europeni, pe perioada în care ei/ele se află în Uniune. Acest tip de cetăţenie europeană trebuie, cu necesitate, să aibă un caracter temporar, limitat de încetarea statutului de refugiat al persoanei/lor respective (e.g decizia persoanei de a se repatria, încetarea situaţiei care a determinat părăsirea teritoriului naţional şamd). De asemena trebuie să fie deconectată de la cetăţenia naţională pentru a putea evita procedurile birocraticea ale fiecărui stat.  A doua propunere pe care o aducem se referă la înfiinţarea unei Agenţii Europene pentru Incluziune Socială şi Solidaritate care să faciliteze şi să accelereze comunicarea dintre instituţiile statelor membre şi cele ale Uniunii, în scopul promovării incluziunii sociale prin soluţii aplicate la nivel cât mai local astfel încât să îndeplinească nevoile specifice fiecărei unităţi administrativ teritoriale. De asemnea, aceasa ar în lucru ar însemna crearea un sistem european de protecţie şi beneficii sociale ce va putea fi aplicat mult mai uşor şi altor categorii vulnerabile – e.g. refugiaţi, fiind, totodată un pas important în procesul de integrare. Viitorul Europei nu este conturat doar de  instituţiile majore care asigură funcţionarea sa, ci şi de cetăţenii săi, iar cu cât gradul de incluziune socială este mai mare, cu atât mai mult ne putem aştepta la o participare politică şi civică mai pronunţată. Ne dorim ca propunerile descrise în cadrul acestui document să îşi găsească ecoul în Strategia României pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi să constituie, într-o formă cât mai accesibilă şi realistă, una dintre priorităţile susţinute la nivelul întregii comunităţi europene.

forum studenti

FOTO: Facebook ,,Forumul Naţional al Studenţilor la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale"

Pentru mai multe informaţii:  

fnsspri.ro/editiaIII/ 

www.facebook.com/FNSSPRI/

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite