Cine să fie şcoala de profesori de calitate?

România are înţelepciunea şi resursele de a prelua absolvenţii de ştiinţe, litere, istorie şi a-i construi ca profesori în „şcoli de profesori“, în directa responsabilitate a Ministerului Educaţiei, prin colaborare cu profesioniştii din universităţi.

Sâmbătă am fost invitată la lucrările Consiliului Naţional al Rectorilor, care au avut loc la Craiova. Consider că a fost important să pot continua eforturile de advocacy duse de Coaliţia pentru Educaţie pentru creşterea calităţii educaţiei prin formare iniţială şi continuă de calitate, prin profesori de calitate.

Dat fiind faptul că unii dintre participanţi au fost nevoiţi să plece mai devreme, interesul asupra temei este mai larg şi pentru că am avut emoţii şi am sărit doua paragrafe importante, reiau mai jos cele transmise, fără comentariile şi întrebările ulterioare:

„Doamnelor şi domnilor Rectori,

Doamnelor şi domnilor,

Distins auditoriu,

Am venit astăzi aici pentru a onora cât mai bine şansa oferită: 10 minute în care să vă conving să facem ceva concret pentru copiii României, ca semn de responsabilitate socială, ca act de dăruire, ca moştenire pe care să o lăsam urmaşilor noştri.

Reprezint Federaţia Coaliţia pentru Educaţie, în calitate de Preşedintă, o organizaţie de organizaţii. Zona noastră de atenţie, implicare şi advocacy este învăţământul obligatoriu. Ne găsiţi pe coalitiaedu.ro. Prezenţa mea aici confirmă faptul că educaţia nu poate funcţiona în falii, preuniversitar şi universitar. Pe site-ul nostru veţi găsiţi înregistrări, depoziţii scrise, Raportul comisiei de experţi şi documentul de poziţie referitor la procesul de audiere publică derulat de noi şi dedicat formarii iniţiale şi intrării în profesie a viitorilor dascăli ai României.

Ce tip de formare iniţială va creşte calitatea educaţiei din România?

Acum 5 luni, am solicitat public tuturor instituţiilor şi părţilor interesate, dar mai ales Ministerului Educaţiei Naţionale, în dubla sa calitate de angajator şi finanţator al formării iniţiale, să prioritizeze 4 acţiuni concrete:

- construirea participativă a unui profil de competenţe al profesorului;

- alinierea actorilor cheie în jurul unor principii de construcţie a programelor de formare iniţială şi continuă a profesorilor;

- pilotarea unor modele îmbunătăţite;

- recunoaşterea si finanţarea activităţii de cercetare în ştiinţele educaţiei a profesorilor, ca alternativa de evoluţie în carieră şi ca resursă de cunoaştere necesară schimbărilor din educaţie;

Întrebările ajutătoare propuse au fost: Cum arată profesorul care susţine învăţarea vizibilă?, Ce competenţe îi sunt necesare unui profesor debutant? Ce este important să se întâmple obligatoriu în programele de formare iniţială a profesorilor din România?

În viziunea noastră, elevii din România au nevoie de profesori debutanţi autonomi în învăţare şi capabili să deruleze cercetări empirice pentru ameliorarea rezultatelor la clasă (profesorul - reflexiv, profesorul - cercetător), care să fie preocupaţi şi capabili să-şi identifice şi depăşească propriile prejudecăţi refritoare la orice fel de diferenţă între elevi şi între elevi şi propria persoană, inclusiv prejudecăţi pe bază de etnie, religie, orientare sexuală, statut socio-economic etc. Profesorii din România au nevoie de pregătire diferenţiată (conţinut şi durată) în funcţie de vârsta preşcolarului/elevului. Studiile certifică nevoia de mai mulţi ani de formare pentru cei care lucrează cu copiii mai mici.

România continuă să considere că este o ţara suficient de bogată încât sa formeze profesori cu o singura specializare. Provocarea completării catedrelor, cunoscută de dumneavoastră şi în mediul universitar, se poate rezolva doar prin specializări duble, sau chiar multiple. Salut, în context, şi mulţumesc, iniţiativa unor facultăţi ca din această toamnă să iniţieze programe de acces la o a doua specializare pentru profesori.

În acest moment, aşa cum s-a confirmat şi în procesul de audiere publică, întregul sistem reclamă ca din formarea iniţială şi/sau procesul de integrare a noilor profesori să facă parte un stagiu de practică mai lung, plătit şi un echilibru mai bun între pregătirea psihopedagogică şi didactică în raport cu pregătirea de specialitate. 

Consider că prin alegerea unor întrebări, legitime, ca: „Ce facultate ar lua banii mai întâi în cazul organizării unui masterat didactic, cei de la ştiinţele educaţiei sau cei de la specialitate?” sau ”Cum ar fi plătite şcolile de aplicaţie?”, uităm că nu este o discuţie despre bani, ci o discuţie despre Produs Intern Brut, despre capitalul uman al României, despre dezvoltare şi inovare, despre viitorul copiilor. Este drept, nu este despre viitorul copiilor noştri, pe care îi rezolvăm cu soluţii individuale. Însă istoria ne-a dovedit că doar soluţiile sistemice creează bunăstare colectivă.

Am propus repetat instituţiilor din domeniul educaţiei să adapteze actualul cadru de reglementare astfel încât să poată fi pilotate legal programe îmbunătăţite de calificare şi de integrare a profesorilor din învăţământul obligatoriu, inclusiv cel preşcolar. Una dintre ipotezele mele preferate despre Minister este că, undeva, într-un calculator, pe un stick de memorie sau într-un sertar, există deja un proiect de lege, HG sau metodologie pentru orice temă/problemă din educaţie. În acest moment sper să existe o soluţie, dar, mai ales, o asumare care să rezolve aceasta problemă. Anul 2016 ne-a arătat că există un blocaj în domeniu, însă, consecvenţi mesajului de încredere transmis către universităţi, am aşteptat primăvara anului 2017 pentru acreditarea la ARACIS de programe îmbunătăţite de formare iniţială a profesorilor. Acest lucru continuă să nu se întâmple. 

Insistăm acum pentru că momentul în care ne aflăm este important:

- este în derulare reforma salarizării cadrelor didactice, pot fi gândite mecanisme de susţinere a debutanţilor, mentorilor, dezvoltatorilor de curriculum, metodişti, consilierilor şi psihologilor şcolari;

- există un culoar consistent de susţinere din fonduri europene a numeroase proiecte de formare continuă a cadrelor didactice, mai ales în contextul schimbărilor de curriculum;

- există un proiect noncompetitiv, dar şi scheme competitive de finanţare a formării iniţiale a tinerilor profesionişti, prin programe de practică şi de acomodare cu piaţa muncii.

Aceste proiecte pot fi acele proiecte de pilotare menţionate mai sus.

- există un efort concret şi acţiuni planificate de profesionalizare a celor care ocupă poziţiile de directori de şcoli, ca urmare a concursurilor organizate. Rolul directorului de şcoli în învăţare, în cultura şcolii trebuie întărit şi dezvoltat.

- există o realitate demografică gravă care, paradoxal, înseamnă oportunitate de a permite acces şi de a menţine în sistem „pe cei mai buni“. 

Considerăm că şcolile performante depind de resurse umane performante care reuşesc să adauge valoare învăţării şi contribuie la formarea caracterului fiecărui elev, în contextul socio-economic în care funcţionează. De aceea am susţinut, în mod repetat, că resursele umane pot determina, într-o măsură mult mai mare decât cheltuielile materiale, creșterea rezultatelor elevilor din România.

***

Dar…, nu era nevoie să facem astăzi cinci sute de kilometri sau mai mult, să ne întâlnim şi să ne spunem ceea ce ştim deja. Oamenii, calitatea lor, definesc calitatea şcolii în care contribuie la învăţare în fiecare zi.

Am venit astăzi aici ca avocat al celor mai vulnerabili dintre noi, copiii şi tinerii din România. Şi am venit să vă rog, (şi mulţumesc domnului Profesor Câmpeanu pentru curajul invitării mele şi pentru încredere), am venit astăzi aici, cu modestie, ştiind care mi-e locul şi conştientă de cât de privilegiată sunt, să vă rog să faceţi ceva acum, în acest an universitar! Să asumaţi, la nivelul universităţilor, că este nevoie de colaborare între facultăţi, dincolo de miza financiară.

Şi dacă este prea greu, sau nu este o miză, să lăsaţi acest proiect, al formării iniţiale a profesorilor să „plece“ din universităţi,

Dacă mediul universitar românesc decide că a schimba consistent actualul sistem este prea complicat, vă rog să renunţaţi la misiunea de a forma profesori. Dacă misiunea dumneavoastră este să facilitaţi creşterea celor 25% dintr-o generaţie astfel încât să devină creatori de locuri de muncă, prin cercetare, dezvoltare, inovare şi antreprenoriat, nu căutători de locuri de muncă, atunci vă voi felicita pentru prioritizare şi vom avea încredere!

Eu cred că România, ca ţară, cred că statul roman are înţelepciunea şi resursele de a prelua absolvenţii de ştiinţe, litere, istorie şi a-i construi ca profesori în „şcoli de profesori“, în directa responsabilitate a Ministerului Educaţiei, prin colaborare cu profesioniştii din universităţi.

Pentru că în viaţă, uneori, pentru a avea succes este potrivit să renunţi la ceea ce faci bine ca să poţi pune mai mult timp, energie şi bani în ceea ce faci Foarte bine!“

Consiliul Naţional al Rectorilor, Craiova, 6/8 octombrie 2017