În sumarul acordului (aici) se spune: „mai mult de 1 miliard de euro alocate cercetării-dezvoltării-inovării, pentru sprijinirea ţintei naţionale de 2% din PIB investită în cercetare-dezvoltare (vs. 0,49% în 2012)”. România, ca şi orice alt stat UE, putea să-şi gestioneze banii primiţi pentru „research and innovation” (una din cele cinci arii acoperite de European structural and investment funds – ESIF), în parteneriat cu Comisia Europeană, în baza acordului menţionat anterior. 

Deci, adresăm guvernanţilor următoarea întrebare: cât din miliardul respectiv a fost cheltuit în sectorul de cercetare din România şi pe ce anume? Întrebarea este de actualitate şi comportă un răspuns imediat, având în vedere că strategiile pentru următorul ciclu financiar trebuie elaborate în acest an. Mai mult, ţinta aceea de 2% din PIB (public + privat) ne face să râdem singuri, în contextul în care am încheiat 2019 cu o execuţie bugetară la Ministerul Cercetării şi Inovării de 0,12% din PIB, în condiţiile în care cercetarea din 2012 a executat aproape 0,2% din PIB (prin ANCS-ul de atunci, condus de actualul secretar de stat pe cercetare, dl Dragoş Ciuparu). 

Se pare că unii miniştri au făcut chiar strategii proprii şi au pus deoparte sute de milioane de euro din viitorul buget de 8 miliarde de euro vehiculat în spaţiul public (dar neparafat nicăieri oficial). Este exemplul ministrului Marcel Boloş, care doreşte crearea a patru institute de cercetare, pentru fiecare alocând 150 milioane de euro (detalii aici). Să nu fim înţeleşi greşit. Doi Mici şi un Anc se bucură pentru orice investiţie făcută, cu cap, în domeniul cercetării. Baiul este că nici până azi nu am aflat cine e „capul” din spatele celor patru propuneri. Mai mult, nici până azi România nu are un Consiliu Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologiei (CNPST) funcţional, în conformitate cu legea cercetării (art. 40 din OG57/2002). Prin lege, acesta ar trebui să prezinte anual, în cadrul unei şedinţe de Guvern, un raport care cuprinde concluziile şi recomandările privind cercetarea ştiinţifică, transferul tehnologic, inovarea şi dezvoltarea societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere în România şi care se face public. Probabil există vreun astfel de raport şi nu ştim noi, unde scrie că cele patru institute sunt prioritare. 

Şi uite aşa ajungem la problema de fond a infrastructurilor de cercetare din România, modul în care sunt ele alese pentru a fi dezvoltate/înfiinţate şi cum putem direcţiona (o parte din) cele 8 miliarde de euro de la UE spre ele. Am mai abordat subiectul şi în 2018 (aici), dar acum avem câteva propuneri punctuale pentru dl Dragoş Ciuparu, recent numit secretar de stat în MEC, responsabil cu cercetarea:

  1. Numiţi membrii într-un nou Colegiu Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI) exclusiv pe baze meritocratice.
  2. Patru din cei numiţi în CCCDI sunt automat (prin lege) membri în CNPST. Faceţi demersurile necesare pe lângă prim ministrul României să numească încă cinci pe aceleaşi baze meritocratice. 
  3. Cereţi membrilor CCCDI şi CNPST să aleagă membrii Comitetului Român pentru Infrastructuri de Cercetare (CRIC). 
  4. Cereţi CRIC, CNPST şi CCCDI să cadă de acord asupra roadmap-ului României privind infrastructurile de cercetare.
  5. Extrageţi din roadmap-ul de mai sus acele infrastructuri de cercetare pe care le consideraţi speciale şi de interes naţional şi aduceţi la zi lista acestora. 

Roadmap-ul României a fost adoptat în 2017 de către CRIC şi trimis Comisiei Europene (aici) pentru a fi ridicată condiţionalitatea ex ante de acces la fondurile structurale şi de investiţii (ESIF). Despre cum s-a alcătuit acest document am vorbit în articolul precedent de blog (aici), Asociaţia Ad Astra trimiţând chiar o petiţie Comisiei Europene pentru a investiga problema (aici), pentru că mustea a conflicte de interes şi muncă făcută pe „genunche”. Ah, şi cel puţin unul din membrii CRIC care apar menţionaţi pe raport nu a semnat respectivul document, dându-şi demisia anterior (la o cafea, vă spunem şi numele). Lucru foarte important însă! În roadmap-ul trimis la UE e scris că poate fi (şi se recomandă chiar asta) adus la zi o dată la 3 ani, adică anul acesta.

Pe lângă roadmap România mai are şi o listă (aici) de Instalaţii şi Obiective Speciale de Interes Naţional (IOSIN). Aceste infrastructuri de cercetare papă anual cam 100 milioane de lei din bugetul central, ultimele rapoarte anuale datând din 2015 (aici). Spre comparaţie: actuala competiţie naţională de proiecte de cercetare experimental-demonstrative (PED, aici) are un buget de 60 de milioane pe doiu ani, fiind depuse 2.140 de proiecte din partea a 517 instituţii (detalii aici). La ce ne trebuie IOSIN-uri, separat de roadmap? Pont: infrastructura din roadmap, finanţabilă din bani europeni, poate fi controlată de OLAF, sau mai rău … mai nou, de către Codruţa. Asta în timp ce IOSIN-urile … hehe Ştiţi bancul ăla: pe banii lui Bulă se distrează numai Bulă 😉 

Aşa că, la două săptămâni după ce CRIC-ul a bătut în cuie roadmap-ul, a fost numită o altă comisie (unsă prin Ordinul 656/19.10.2017) cu scopul de vedea care infrastructuri de cercetare ar trebui mufate direct la bugetul MCI, unele din ele nedeclarate Comisiei Europene. Pentru că băieţii deştepţi s-au împiedicat de un Ordin nr. 3848/2004 (aici) privind aprobarea criteriilor de selectare a instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional utilizate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, l-au abrogat şi înlocuit cu Ordinul nr. 677/27.08.2018 (aici). De ce zicem s-au împiedicat? Pentru că în baza acelor criterii infrastructuri precum ALFRED („reactorul lui Valeca”) sau CETAL (al doilea laser al României, de vreo 10 ori mai slab decât ELI-NP) nu s-ar fi calificat. Munca asiduă a noii comisii a dus la un PHG (aici) care nu a mai fost însă aprobat.  

Dle Dragoş Ciuparu, în baza celor prezentate mai sus aveţi şansa şi puterea nu doar să numiţi nişte Consilii (CCCDI, CNPST, CRIC) ai căror membri să fie aleşi pe sprânceană, ci şi să le cereţi acestora să facă un roadmap al infrastructurilor de cercetare „pe bune”. În plus, puteţi scoate din sertar acel PHG legat de IOSIN-uri şi să-l promovaţi la nivel de HG, ulterior purecării lui de către cele 3 organisme consultative. Nu de alta, dar ne scrie lumea pe blog că unele IOSIN-uri din listă sunt deja nefuncţionale (vezi decomisionarea reactorului nuclear de cercetare şi producţie radioizotopi tip VVR-S al IFIN-HH). Sau poate mai vedeţi cum merge Instalaţia – pilot experimentală pentru separarea tritiului şi deuteriului, care este tot în stadiul „pilot” de cel puţin 16 ani încoace…

În elaborarea noilor liste din roadmap şi respectiv IOSIN-uri e musai să aveţi în vedere:

a) Discrepanţele uriaşe existente la distribuţia pe zone geografice. Acelaşi filtru trebuie aplicat şi celor patru institute propuse de dl ministru Boloş. Vă prezentăm aici distribuţia teritorială a IOSIN-urilor prezente, alături de cele propuse a fi incluse în listă, prin PHG-ul de mai sus. Este anormal ca instituţii de cercetare din zona Bucureşti-Ilfov să aibă în administrare 80% din IOSIN-urile României, atâta timp cât aici e localizată doar 10% din populaţia României.

b) Utilizarea evaluatorilor internaţionali. Dacă până şi vecinii bulgari fac asta … ca să nu mai vorbim de state precum Olanda, Norvegia, sau Cehia, pe care le-am verificat noi şi vă spunem că au folosit experţi internaţionali.  

c) Analiza continuă a IOSIN-urilor, cel puţin o dată la 5 ani (modelul olandez) cu reconfirmarea/pierderea statutului de IOSIN. 

În concluzie, aşteptăm cu interes să vedem paşi hotărâţi în sensul numirii unor noi membri în Consiliile de mai sus şi ulterior să asistăm la regândirea schemei de finanţare a infrastructurilor de cercetare, capabilă să absoarbă eficient cele 8 miliarde de euro promise prin noul ciclu financiar al UE. Obligatoriu, noua schemă trebuie să aibă la bază o distribuire geografică echilibrată a infrastructurilor de cercetare.