Amendament adus bugetului Educaţiei de Ecaterina Andronescu: Academia Oamenilor de Ştiinţă devine ordonator de credite şi va primi 6,4 milioane de lei

Amendament adus bugetului Educaţiei de Ecaterina Andronescu: Academia Oamenilor de Ştiinţă devine ordonator de credite şi va primi 6,4 milioane de lei

Ecaterina Andronescu FOTO: Mediafax

Singurul amendament adus bugetului Educaţiei, care a fost adoptat duminică de comisiile de buget din Parlament, a fost făcut de Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senat. Amendamentul prevede că Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) nu va mai fi bugetată prin Ministerul Educaţiei, ci va deveni ordonator de credite, cu buget propriu, bani extraşi practic din bugetul Ministerului Educaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bugetul Ministerului Educaţiei va fi, în 2016, de aproape 10,6 miliarde de lei, în creştere cu 4,2% faţă de anul în curs, potrivit Mediafax.

În total, 18 amendamente au fost depuse la Comisiile de buget, însă unul singur a fost admis. Este vorba despre un amendament al senatorului PSD Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de Învăţământ a Senatului, care prevede că Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) nu va mai fi bugetată prin Ministerul Educaţiei, ci va deveni ordonator de credite, cu buget propriu. Astfel, prin acest amendament, cele 6,4 milioane de lei prevăzute în bugetul ministerului Educaţiei pentru AOSR vor fi vărsaţi direct în conturile Academiei, care va dispune singură de fonduri.

Conferenţiarul Universitar Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, spune într-o postare de pe România Curată, că AOSR este "o instituţie de casă a PSD", listând o parte din membrii acesteia:

  • PREŞEDINTE AOSR: General (r) prof. univ. Dr. Vasile Cândea – fost deputat PDSR 1996-2000
  • VICEPREŞEDINTE: Prof. Dr. Ing. Ion Basgan – fost deputat şi apoi senator PNL ante 2008, dar cu încrengături de afaceri la PSD
  • VICEPREŞEDINTE: Prof. univ. Dr. Ing. Alexandru-Adrian Badea – fost prorector al Politehnicii sub Ecaterina Andronescu
  • Preşedinte secţia III – Ştiinţe chimice – Prof. univ. Dr. Ing. Ecaterina Andronescu
  • Preşedinte secţia XI – Ştiinţe istorice şi arheologice – Prof. univ. Dr. Ioan Scurtu – fost consilier al lui Ion Iliescu, prorector al Universităţii Spiru Haret etc.
  • Preşedinte secţia XIII – Ştiinţe militare – General prof. univ. Dr. Teodor Frunzeti – fost preşedinte al comisiei de doctorat a ministrului Petre Tobă
  • Preşedinte Filiala Braşov- Prof. univ. Dr. Ivan Cismaru – fost senator PD (PDL) ante 2008
  • Preşedinte Filiala Iaşi – Prof. univ. Dr. Ing. Anghel Stanciu – fost parlamentar PRM, apoi PSD, condamnat definitiv pentru conflict de interese
  • Preşedinte Filiala Timişoara – Prof. univ. Dr. Ing. Petru Andea – deputat PSD, fost membru al Comisiei Naţionale de Etică, care i-aa albit pe plagiatorii Victor Ponta, Lia-Olguţa Vasilescu, Gabriel Oprea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările