Admiterea la Academia de Poliţie 2015: Lacrimi şi sudoare pentru uniforma de poliţist

Admiterea la Academia de Poliţie 2015: Lacrimi şi sudoare pentru uniforma de poliţist

FOTO Adevărul

Peste 4.000 de candidaţi îşi testează limitele fizice în aceste zile, pentru un loc la Academia de Poliţie. Probele sportive au debutat, joi, pentru doamne şi domnişoare, în rândul cărora alergarea de rezistenţă a făcut ravagii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tinerii care visează să ajungă poliţişti cu diplomă de licenţă susţin în aceste zile probele sportive pentru admiterea la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, din Capitală. Emoţiile sunt imense, în condiţiile în care examenele scrise de săptămâna viitoare sunt considerate de tineri floare la ureche în comparaţie cu alergarea de rezistenţă - încercarea care va nimici şansele celor mai mulţi dintre cei peste 4.000 de candidaţi care se bat în acest an pe cele 600 de locuri scoase la concurs de reprezentanţii Academiei.

Probele sportive, sabotate de caniculă

Candidatele care au trecut cu bine de examenele medicale şi psihologice au intrat, joi, în focurile temutelor probe sportive, până sâmbătă, când predau ştafeta băieţilor. Canicula i-a determinat pe reprezentanţii Academiei de Poliţie să mute examenul la primele ore a dimineţii, între 7.00 şi 11.00 şi între 17.00 şi 21.00. Nicio măsură nu poate preveni însă emoţiile de toate felurile care îi cuprind pe tineri în timpul încercărilor sportive.

În prima zi, peste un sfert din cele peste 1.200 de fete care s-au înscris în acest an la Academie au luptat pentru victorie în cadrul probelor de alergare de viteză, aruncarea mingii medicinale şi alergare de rezistenţă. Ca în fiecare an, au trecut cu brio doar jumătate dintre ele, într-un spectacol de emoţie cu repertoriu larg: de la frică la încrâncenare, de la disperare la satisfacţie zgomotoasă, de la lacrimi de crocodil la chiote de bucurie şi exclamaţii de recunoştinţă închinate Divinităţii.

Dumnezeu şi fetele de la Academie

„Îţi mulţumesc, Dumnezeule!”, strigă printre gemete o tânără din Maramureş, care a realizat unul dintre cei mai buni timpi de alergare la proba de rezistenţă. Apoi se aşază ameţită pe o bordură şi rememorează că tocmai a fost la un pas de eşec în urmă cu câteva momente, când se afla la 200 de metri depărtare de linia se sosire.

„No, credeam că o să cedez, simţeam că nu mă mai ascultă picioarele, dar nu mi-am permis să renunţ, mai aveam un pic”, povesteşte tânăra cu faţa înflăcărată. În contrast cu exuberanţa fetei, atmosfera de pe terenul de sport al Academiei este mai curând una dezolantă. Tinerele sunt organizate de instructori în grupuleţe, care par împărţite cinic, după emoţiile trăite în acele momente: cu concurente năduşite şi epuizate care strâng în mâini cu mulţumire batista victoriei, cu fete care-şi storc ultima vlagă pe lacrimi şi regrete, iar la linia de start cu cele împietrite de groază.

„Rămâneţi în ordinea în care v-am aşezat!”, strigă cu autoritate şi compasiune deopotrivă unul dintre evaluatori. Şi chiar aşa, ordinea este un lux în tot acel haos de emoţii. În plină arşiţă, se râde, se plânge, se strigă de durere, se aleargă, iar de undeva de la umbra copacilor de pe marginea terenului de sport, apropiaţii lansează mesaje de încurajare: „Hai, Ana! Dă-i înainte!”.

„Fetele astea nu ştiu să alerge”

La alegarea de rezistenţă, fetele au 4 minute şi 10 secunde să străbată un kilometru sau două ture şi jumătate de pistă. Însă pe parcursul fiecărei curse, din pluton alunecă una-două concurente care se prăvălesc, frânte, pe zgură. „Sunt tinere, sunt zvelte, dar multe nici nu ştiu să alerge. Am avut mai devreme o fată care a venit cu ruptură de muşchi. Când am întrebat-o ce caută la examen în starea asta, mi-a zis că şi-a încercat norocul”, povesteşte Costel Damian, asistent IGP.

Sunt probe la care nu se trişează. Candidatele care rămân cu aer în plămâni şi după cursă au mărturisit că se antrenează mult înainte, şi fără certitudinea succesului. Iar reţeta este valabilă şi în cazul băieţilor, din rândul cărora pică aproximativ un sfert, în fiecare an, potrivit statisticilor Academiei.

Probele stiloului

Probele sportive sunt doar o parte a admiterii la Academia de Poliţie. Săptămâna viitoare, în perioada 30-31 iulie, candidaţii vor susţine examenele scrise, în funcţie de facultatea pentru care optează. La Poliţie se susţine probă la Limba Română, la o limbă străină şi la Istorie, în timp ce la Pompieri candidaţii susţin examen la Algebră şi analiză matematică, dar şi la Fizică. Candidaţii de la Arhivistică nu susţin probe sportive, ci doar un examen scris la Istorie.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările