Admitere Facultate 2015. Tot ce trebuie să ştii despre admiterea la Universitatea Bucureşti, Politehnică, ASE, Agronomie, UBB Cluj

Admitere Facultate 2015. Tot ce trebuie să ştii despre admiterea la Universitatea Bucureşti, Politehnică, ASE, Agronomie, UBB Cluj

Miercuri, la Adevărul Live, am discutat cu rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, Mihnea Costoiu, rectorul Academiei de Studii Economie, Pavel Năstase, prorectorul Magdalena Platis de la Universitatea din Bucureşti, rectorul Răzvan Teodorescu de la Universitatea de Agronomie şi prorectorul Ana Soos de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj despre admiterea la facultate.

Ştiri pe aceeaşi temă


Cele mai importante declaraţii

Mihnea Costoiu: Asta sfătuiesc de fiecare dată candidaţii. Discuţiile de centrează în jurul idee că bacalaureatul şi nici facultatea nu sunt capete de drum, ci sunt etape în dezvoltarea fiecăruia dintre noi şi e important ca aceste etape să te împlinească, să te ducă spre acea carieră care să te mulţumească, să te facă să te simţi împlinit, care să-şi placă. Şi e important să te gândeşti ce vrei să faci, mai ales după ce termini facultatea. Să te gândeşti dacă ceea ce faci este căutat pe piaţa de muncă nu doar astăzi, ci şi în viitor. 

Este adevărat că noi avem facultatea cu angajabilitatea 100%. Studenţii se angajează încă din timpul facultăţii, din nefericire sau fericire, depinde cum priveşti lucrurile. Ca facultate spunem că din nefericire pentru că ne-am dori să îi avem tot timpul la cursuri, nu să se angajeze din anul 2 sau 3. Dar din fericire, pentru că ei sunt foarte căutaţi pentru că sunt foarte bine căutaţi, dar sunt foarte multe domenii în care sunt tinerii căutaţi încă din timpul facultăţii. Dar repet, cred că angajabilitatea este foarte importantă şi nu doar cea de astăzi. 

Pentru că, din fericire, noi pregătim tineri pentru meserii care nici măcar astăzi nu există şi asta dovedeşte că ceea ce facem, facem de calitate şi se vede că avem din ce în ce mai mulţi tineri şi din ce în ce mai mulţi angajatori, firme foarte mari, companii multinaţionale cu care avem un parteneriat, şi cate bat la porţile universităţii din dorinţa de a ne oferi candidaţi, studenţi, tineri de cea mai bună calitate. 

Avem domenii care aparent sunt domenii care nu căutare, dar în realitate numărul de absolvenţi este insuficient, şi aici vedem chimia, sau facultatea de inginerie a metalelor, fosta metalurgie,.

De asemenea, cred că este foarte important pentru noi toţi să le arătăm tinerilor care este drumul. Bun, ai absolvit Politehnica, dar ce se întâmplă după aceea?! Şi asta încercăm să facem de foarte mult timp şi anume să le arătăm tinerilor locurile de muncă pe care le pot ocupa. Dar asta nu o facem noi, ci companiile cu care lucrăm. La noi este o perioadă efervescentă. Noi vara nu intrăm în vacanţă pentru că pe perioada de vară se desfăşoară practica anului 3. Toţi studenţii noştri de anul 3 fac practică în companii, iar aceste perioadă este susţinută prin proiecte europene, iar tinerii primesc bani pentru a-şi urma stagiul de practică la o companie. La finalul acestui stagiu de practică, rata de angajabilitate a crescut cu 20-25 de procente în toate domeniile, chiar şi acolo unde rata era mai mică. 

Magdalena Platis: Angajabilitatea este destul de dificil să o identifici acum, când eşti al început de facultate. Este foarte greu să ştii acum dacă peste cinci ani, când termini facultatea şi masterul, care va fi rata de angajabilitate. 

Trebuie să ştii care sunt abilităţile, orientările, înclinările tare profesionale, iar ceea ce facem şi noii la Universitate este dezvoltarea abilităţilor prin consiliere prin tot felul de programe şi soft-uri specializate care să permită tânărului să se cunoască, să aleagă limbi străine dacă se pricepe, să aleagă informatică dacă se pricepe.

Sunt mulţi candidaţi şi la Facultatea de Geografie. Ce le oferă această facultate?

Magdalena Platis: specializările sunt atractive şi demonstrează că este o foarte bună corelare a ofertei educaţionale cu piaţa muncii. Există zona de turism unde există tot felul de asociaţii care funcţionează în domeniu şi există o bucurie că lucrurile evoluează, este un traseu profesional de la început până la pensie. 

Pe zona de ştiinţe agronomice, care sunt opţiunile, cum se face legătură între facultate şi piaţa muncii?

Răzvan Teodorescu: Un mare sprijin l-au adus şi proiectele europene. Proiectele pentru formarea resurselor umane. Pe de altă parte, toate programele şi proiectele dezvoltate de Ministerul Agriculturii au contribuit semnificativ la creşterea 

Toate lumea se îndreaptă ce face după ce termină facultatea, se orientează către una din multele opţiuni pe care le are la momentul actual. La agricultură trendul este ascendent. Spre exemplu, anul trecut am avut patru candidaţi pe loc ceea ce a fost extraordinar pentru că ne-am dat seama că tinerii început încet-încet să conştientizeze că agricultura reprezintă un potenţial imens pentru dezvoltarea şi a lor, cât şi a României. 

Prin stagiile de practică pe care am putut să le susţinem, o parte dintre ele prin programul POSDRU, am avut posibilitatea să el arătăm studenţilor noştri că se face agricultură, că se face agricultură de performanţă în România. Şi lucrul acesta, cum ştim cu toţii că se propagă foarte repede în rândul tinerilor, aşa că şi noi avem liceele noastre consacrate cu care avem o relaţie specială, dar nu ne-am oprit aici şi an de an mai facem cunoştinţă cu alte licee, iar colegii noştri merg şi prezintă posibilităţile de angajare pe viitor.

Săptămâna aceasta au loc înscrierile la universităţi în toată ţara, iar pentru a-i ajuta pe candidaţi să cunoască mai bine oferta de studii şi cum să-şi aleagă o facultate, am invitat în platoul Adevărul Live reprezentanţi ai mai mult universităţi mari din ţară. Rectorii şi prorectorii vor prezenta oferta de admitere şi le vor da sfaturi tinerilor în vederea alegerii unei facultăţi potrivite pentru ei.

Calendarul admiterii la universităţi

Potrivit calendarelor de admitere la universităţi, luni au început înscrierile la Academia de Studii Economice (ASE) şi la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în timp ce la Universitatea Politehnică, înscrierile au început pe 11 iulie şi se vor termina pe 18 iulie. De asemenea, la Universitatea din Bucureşti, înscrierile au loc în perioada 9-18 iulie şi doar şase facultăţi au admiterea pe bază de examen, probele urmând să fie susţinute în perioada 16-25 iulie şi rezultatele finale vor fi afişate până pe 28 iulie. SNSPA şi UMF “Carol Davila” sunt singurele universităţi unde se intră pe bază de examen scris la toate facultăţile. La Academia de Studii Economice se intră pe bază de dosar, cu excepţia specializărilor predate în limbi străine. La Politehnică se susţin teste-grilă la Fizică, Economie, Geometrie sau Chimie, în funcţie de facultate şi la majoritatea se susţine examen în perioada 20-21 iulie. La SNSPA, probele de concurs au loc în perioada 10 – 24 iulie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările