ADMITERE FACULTATE 2014 Peste 1.000 de locuri la taxă şi buget la SNSPA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La admiterea la licenţă de anul acesta, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) scoate la concurs peste 1.000 de locuri, dintre care 800 la buget, iar candidaţii de la cursurile cu frecvenţă vor fi selectaţi pe bază de examen scris, fără schimbări faţă de anul trecut.

„La SNSPA, condiţiile de admitere au rămas aceleaşi ca cele de anul trecut. La ciclul de studii universitare de licenţă, forma de învăţământ cu frecvenţă (IF), admiterea se face pe baza unui examen scris. Pentru a permite candidatului să-şi identifice nivelul de cunoştinţe, astfel încât să-şi poata defini o strategie de pregătire cât mai realistă, în timpul care i-a mai rămas până la examen, cele mai multe dintre facultăţile SNSPA au anunţat din timp lista de posibile subiecte şi întrebări de concurs, astfel încât candidaţii să fie bine pregătiţi pentru admitere”, se arată într-un comunicat de presă de la SNSPA.

Numărul de locuri

Pentru anul universitar 2014-2015, la admiterea la studii universitare de licenţă, SNSPA scoate la concurs 800 de locuri alocate de la buget şi 280 de locuri la taxă, repartizate astfel:

  • Facultatea de Administraţie Publică: 175 de locuri la buget şi 25 cu taxă
  • Facultatea de Comunicare Şi Relaţii Publice: 250 de locuri la buget şi 180 cu taxă
  • Facultatea de Management: 75 de locuri la buget şi 25 cu taxă
  • Facultatea de Ştiinţe Politice: 300 de locuri la buget şi 50 cu taxă

Facultatea de Administraţie Publică

  • Înscrierea candidaţilor: 14-19 iulie 2014
  • Proba de concurs: 22 iulie 2014

Examenul de admitere constă în susţinerea unei probe scrise (examen tip grilă, 30 de întrebări, o varianta de răspuns corectă) la una dintre urmatoarele discipline, la alegere: Economie, Geografie, Istoria romanilor, Limba romana sau Limba engleza. Media examenului de admitere se calculează astfel: 80% din nota obţinută la proba scrisa + 20% din media obtinută la examenul de bacalaureat.

Facultatea de Administraţie Publică a pus la dispoziţia tuturor celor care vor susţine examenul de admitere o listă de întrebari de concurs, pentru fiecare disciplină. Dintre toate aceste întrebări, vor fi alese 30 pentru examenul grilă susţinut de candidaţi pe 22 iulie 2014. Subiectele valabile pentru concursul de admitere sesiunea iulie 2014 pot fi descărcate de aici.

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

  • Înscrierea candidaţilor: 14-18 iulie 2014
  • Proba de concurs: 20 iulie 2014

Concursul de admitere pentru specializările Comunicare şi relaţii publice şi Publicitate are loc simultan şi constă într-o singură probă scrisă, la alegerea candidatului, dintre următoarele discipline: Limba şi literatura română, Istorie, Psihologie, Economie, Filosofie. În aprecierea lucrării se va ţine seama de nivelul cunoştinţelor, de capacitatea de analiză, de argumentare şi interpretare, de aptitudinile de comunicare scrisă, de expresivitatea redactării, de stil şi de orizontul cultural al referinţelor critice.

Propunerile de subiecte la toate disciplinele pot fi vizualizate aici. În ziua concursului de admitere se extrag 3 subiecte dintre cele 60 propuse, pentru fiecare disciplină.

Facultatea de Management

  • Înscrierea candidaţilor: 11-17 iulie 2014
  • Proba de concurs: 19 iulie 2014

Concursul de admitere la Facultatea de Management constă într-o probă scrisă alcătuită dintr-un test-grilă, cu întrebări sau probleme dintr-o singură disciplină, la alegerea candidatului, din: Economie, Geografie, Istoria României, Limba Engleză sau Matematică. Media examenului de admitere se calculează astfel: 65% nota obţinută la examenul grilă, 35% media de la bacalaureat.

Facultatea de Management propune candidaţilor câte o sută de posibile subiecte pentru proba scrisă la fiecare dintre disciplinele de concurs. Dintre aceste subiecte, în ziua examenului, vor fi trase la sorţi câte 30 de subiecte pentru Economie, Geografie, Istoria României şi Limba Engleză şi 10 pentru Matematică. Propunerile de subiecte pot fi descăcate de aici.

Facultatea de Ştiinţe Politice

A doua sesiune de pretestare

  • Înscrieri: 15 mai-8 iulie 2014 (pentru pretestarea din 10 iulie)
  • Pretestare: 10 iulie 2014

Facultatea de Ştiinţe Politice a început selecţia candidaţilor încă din primăvară. La prima sesiune de pretestare, desfăşurată în luna aprilie 2014, candidaţii au avut ocazia să-şi evalueze cunoştinţele la disciplinele de concurs: Filosofie, Sociologie, Economie, Psihologie, Istorie sau Matematică. Cei care vor să obţină o notă mai mare, precum şi cei care acum s-au decis să susţină examenul de admitere la Facultatea de Ştiinţe Politice, o pot face în cea de-a doua sesiune de pretestare, desfăşurată în luna iulie.


Pe aceeaşi temă:

ADMITERE FACULTATE 2014 Selecţie pe bază de examen scris şi media de la Bac pentru cei care vor să intre la SNSPA

MASTER 2014 Oferta de masterate de la SNSPA, prezentată între 10 şi 13 iunie

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite