În noiembrie 1863 s-a înfiinţat Şcoala Superioară de Litere. După un an, s-a transformat în Facultatea de Litere şi Filozofie (cu 22 de studenţi înscrişi) şi a intrat în componenţa nou înfiinţatei Universităţi din Bucureşti. Învăţământul superior bucureştean a început sub semnul Literelor, iar de-a lungul unui secol şi jumătate societatea românească în ansamblu a avut mari beneficii de pe urma acestei facultăţi. Nu numai pentru că, în cadrul ei, au profesat mari nume ale elitelor intelectuale româneşti, dar şi pentru motivul mai practic că, de-a lungul timpului, aici s-au pregătit generaţii de profesori care au predat, în şcoli şi licee, limba şi literatura română – această disciplină fundamentală pentru formarea şi păstrarea identităţii culturale. Zeci de ani, facultatea a îmbinat Literele cu Filozofia; în prima jumătate a secolului XX, au ţinut cursuri marii intelectuali ai României – de la Tudor Vianu şi Alexandru Rosetti la Nicolae Iorga şi Dimitrie Gusti. Doar 10% dintre ei au mai rămas în facultate după “reforma” învăţământului introdusă de comunişti în 1948, iar în anii ’50 conţinutul programelor de studii s-a supus presiunilor ideologice ale epocii. După epoca stalinistă, facultatea (devenită între timp de Filologie, apoi de Limba şi Literatura Română) a revenit la un parcurs didactic şi ştiinţific mai apropiat de normalitate, astfel încât, în ultimele decenii ale comunismului, era un loc unde se făcea carte serioasă şi un spaţiu  al deschiderii intelectuale (chiar dacă, la fel ca toate instituţiile din România, nu scăpase cu totul de constrângerile ideologice ale vremii). Astăzi, Facultatea de Litere pregăteşte aproximativ 3000 de studenţi (cam câţi avea şi în anul universitar 1938-1939; în anii ’80 ai secolului trecut rămăseseră doar vreo 200), în specializări diferite: de la studiile filologice propriu-zise la comunicare, de la studii culturale europene la ştiinţele informării.

Există impresia că de la Litere “ajungi în învăţământ” – adică într-un sistem greoi, cu salarii mici şi fără perspective. Nu e întru totul real. Cu Literele “la bază”, mulţi absolvenţi ajung să lucreze în tot felul de domenii foarte dinamice ale lumii de azi (în comunicare, publicitate, edituri, presă, administraţie etc.). Iar asta tocmai pentru că ştiinţele limbajului şi toate ramurile conexe oferă o mare deschidere intelectuală.

E adevărat, pe de altă parte, că, practic, cei mai mulţi dintre absolvenţi ajung profesori. Din păcate, meseria de profesor nu e valorizată în societatea românească de azi şi, după tot felul de cârpeli şi o lege care complică şi birocratizează sistemul de educaţie, nobila vocaţie de a-i învăţa pe tineri nu mai pare interesantă şi atractivă. Dar, în ciuda acestei realităţi, Literele se bucură în continuare de interes şi construiesc – alături de alte facultăţi, desigur – noile elite ale ştiinţelor umaniste. Probabil că, în ansamblu, nu sunt vremuri tocmai bune pentru filologie şi pentru studiile literare. Nici în alte ţări, mai evoluate (şi care au înfiinţat universităţi acum sute de ani, nu doar de un secol şi jumătate, ca noi), Literele nu se mai bucură de atâta căutare. Dar prestigiul şi importanţa disciplinelor care studiază limba şi cultura unei ţări rămân fundamentale pentru orice societate care ţine să-şi respecte identitatea şi umanitatea.

Profesorii ies în stradă, guvernele din ultimii ani n-au respectat legea care prevede alocarea a minimum 6% din PIB pentru învăţământ, sistemul şcolar şi universitar funcţionează greoi şi e bântuit de confuzie şi dezorientare. Dar, într-o asemenea situaţie, tocmai reperele majore sunt cele care ne pot arăta un viitor mai bun. Prin urmare, 150 de ani de Litere reprezintă, orice s-ar spune, o aniversare importantă. Merită măcar câteva momente de reflecţie asupra faptului că, dacă societatea românească s-a modernizat, din secolul XIX încoace, într-un ritm accelerat, acest proces se datorează, în bună parte, şi intelectualilor umanişti care s-au format şi au profesat sub acoperişul Facultăţii de Litere.