Şeful delegaţiei ruse la convorbirile de pace este Vladimir Medinski, autor a trei teze de doctorat (1997, 1999, 2001), câte una la doi ani, în două domenii diferite, ştiinţe politice şi istorie, toate fiind demonstrate a fi fost plagiate. Aceasta nu l-a împiedicat pe Vladimir Putin să-l promoveze în cercurile înalte ale puterii şi să-l preia în nucleul ideologic al regimului său neoimperial.
Chiar şi numai aceste manevre ar trebui să-l „dea jos” din funcţia de
ministru al Educaţiei. Este cunoscut de mulţi ani ca apărător al plagiatorilor,
şi nu înţeleg ce a fost în mintea lui Iohannis când l-a propulsat în funcţia de
ministru. Posibil, doar speranţa că-i va promova România Educată. A urmărit
toate aceste manevre Emilia Şercan, ale
cărei articole m-au inspirat în articolul de faţă.
După ideea „wow” a bacalaureatului într-o singură zi, prof.univ.dr.
Sorin Cîmpeanu a emis în plină caniculă o altă idee „genialissimă”:
verificarea de către universităţi a tuturor tezelor doctorale validate
cu un titlu de doctor de după căderea comunismului. Un fleac, vreo
70.000 de lucrări!
Pentru un student bun, inteligent, cu educaţie înaltă, internshipul nu
mai are aceeaşi valoare ca acum 20 de ani. Sau, mai precis spus,
valoarea nu mai vine din acelaşi loc. Atunci vedeai şi făceai lucruri
despre care nu aveai unde să citeşti sau pe care să ţi le explice cineva
sintetic şi coerent, şi trebuia să le înveţi experimentând.
Când am făcut eu facultatea la Universitatea din Bucureşti, demult, profesorii nu se uitau la studenţi când treceau pe lângă ei, nu întorceau capul, nu ne zâmbeau, uneori sunt sigur că nici nu ne observau, de parcă nici nu am fi fost pe acolo. Dar la noi, studenţii, când vedeam profesorul încă din capătul holului, venind spre sala de curs sau doar în trecere, discuţiile se opreau şi ne întorceam cu toţii tăcuţi către el până trecea
Ministrul Sorin Cîmpeanu şi-a publicat CV-ul
abia la trei luni după ce a fost învestit în funcţia de ministru al Educaţiei. Şi
abia după solicitări apărute pe reţele
de socializare. CV-ul dlui ministru Cîmpeanu cuprinde multe informaţii despre
funcţii şi onoruri primite, dar nimic despre opera ştiinţifică. Măcar titlul
tezei de doctorat.
Nu de wikipedii ambulante avem nevoie şi nici de creiere în cuvă, ci de minţi, de spirite, de oameni. Iar aceasta nu se poate face continuând să ne evaluăm studenţii ca la 1984. La propriu şi la figurat.
Sesizarea CNATDCU cu privire la probele de plagiat doctoral pe care le-am semnalat pe Blogurile „Adevărul” constituie deznodământul firesc al unui demers etic care este menit să asaneze şcoala doctorală a Universităţii „Valahia” din Târgovişte de practici care au adus-o în atenţia opiniei publice într-o lumină negativă, în contrast cu ceea ce îşi doresc şi merită cei mai mulţi dintre profesorii acesteia.
Două evenimente la care am participat recent m-au determinat să aştern
câteva gânduri pe hârtie, care compun acest articol. Primul eveniment a
fost organizat de Centrul de Învăţare al Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la invitaţia profesorilor Simona-Elena
Vrânceanu şi Alexandru Grădinaru, la o discuţie în format online cu
studenţii universităţii despre ce înseamnă o „carieră de succes”.
Când te afli în faţa unei probleme complicate, nu
trebuie să ai în minte, în primul rând, soluţia, ci metoda, respectiv
modul în care ajungi la soluţie. Ca profesor, evident că apreciez acest
mod de lucru, riguros, care se bazează pe evidenţe, pe date, pe analize
comparative, pe rezultate predictibile. Politicienii, de regulă, nu
îmbrăţişează această metodă.
Ce ne mai poate spune filosofia
astăzi? Ar trebui că ea să fie o parte a educaţiei tinerilor?
Curiozitatea în faţa spectacolului lumii, dorinţa de a te înţelege
şi de a îl înţelege pe celălalt. Nevoia de valori morale şi de
un raport corect cu Statul. Iată câteva teme de reflecţie de care
nu putem scăpa.
Am înteles că Guvernul Orban va lansa o schemă de decontare, în valoare de 10 milioane euro, pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi pentru universităţi. Este foarte bine şi aştept mai multe detalii legate de această iniţiativă, mai ales că noul an universitar începe în 10 zile.
Scrisoare deschisă adresată Consiliului Naţional al Rectorilor: Stimate
Colege, Stimaţi Colegi, după cum ştiţi, Consiliul Naţional al Rectorilor
(CNR), formal, nu mai are o conducere legitimă, începând cu data de 29 mai 2020.
Ocupat cu politica, rectorul Sorin Cîmpeanu a uitat să ne spună că,
indiferent cât ar încerca să se ascundă după chichiţe procedurale,
mandatul domniei sale de Preşedinte CNR a expirat în luna mai 2020
În această perioadă, absolvenţii/absolventele de studii liceale au susţinut (sau vor susţine în curând) examenul de admitere la facultate sau la altă formă de învăţământ postliceal.
Pe la începutul carierei, acum nenumăraţi ani, aveam de făcut multe
recrutări pentru o foarte cunoscută companie multinaţională care
cumpărase nişte fabrici şi se instala în România.
De ce? Pentru că (i) Finanţarea din bani publici a cercetării nu urmează performanţa, ci este croită după chipul şi asemănarea celor ce se află în poziţii de putere; (ii) Munca şi speranţele le sunt călcate cu cizma de nişte evaluatori incompetenţi; (iii) Un evaluator „mioritic” prevalează în faţa unui „nobelist”; (iv) În România soţul evaluează în competiţii în care soţia câştigă;
Cu mai multe săptămâni în urmă l-am sunat la telefon, pe Mentorul meu. Mi-a răspuns cu acea voce inconfundabilă, cu care domina prin puţinele cuvinte rostite, limpezi, fără echivoc, semn al unei minţi extrem de ordonate, obişnuită să anticipeze mult, în timp, ceea ce era mai important în comunicarea cu semeni la care ţinea. Urma să ne vedem după sesiunea obişnuită de examene, de la debutul acestui an. A venit pandemia şi timpul s-a dilatat...
Cum-necum, pare-se că ajungem la liman şi cu
Bacalaureatul acesta. Cam tot la fel cum am făcut-o şi cu aşa-zisa Evaluare naţională.
Principiul de bază al reuşitei fiind acela al închisului ochilor. Să admitem că
nu s-ar fi revenit, totuşi, la formula copiatului cu „binecuvântare“. Dar nici
exigenţă nu a fost.
Cehia, Ungaria, Italia şi Lituania au început demersurile necesare pentru constituirea unui Consorţiu European de Infrastructură de Cercetare (European Research Infrastructure Consortium) numit ELI-ERIC. În acest articol încercăm să prezentăm implicaţiile acestei acţiuni asupra celui mai mare proiect de cercetare românesc: ELI-NUCLEAR PHYSICS (Laserul de la Măgurele).
