Un român a ajuns la „Juilliard”, una dintre cele mai dure şcoli de muzică din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi de-a lungul timpului a primit mai multe burse la şcoli de muzică de elită, obiectivul principal al tânărului a fost Universitatea Juilliard.
Deşi de-a lungul timpului a primit mai multe burse la şcoli de muzică de elită, obiectivul principal al tânărului a fost Universitatea Juilliard.

Un român a fost acceptat la Juilliard, una dintre cele mai dure şcoli din Statele Unite ale Americii, dar şi din lume. Andrei Caval este unul din cei 7% elevi care sunt admişi la această universitate, în acest an.

Andrei Caval, la vârsta de doar 16 ani, visa  visa să ajungă la un concert Royal Albert Hall, ca şi spectator. Visul său a început să prindă contur în momentul în care tatăl lui a fost invitat să cânte la un eveniment organizat de o familie care locuia în Regatul Unit.

,,Tatăl meu ştiind că eu de la 12-13 ani voiam să ajung în Anglia sau America, le-a spus că îmi doresc să studiez şi au zis ok, adu-l la noi”, a declarat Andrei Caval.

A dat iniţial o audiţie la şcoală de muzică pop, însă, ulterior şi-a găsit locul în Manchaster la o şcoală axată pe muzică clasică.

,,Şcoala costă în jur de 35-40.000 de lire sterline pe an. Am dat audiţie. Am fost acceptat dar costă prea mult. Au spus că banii nu sunt o problemă, mi-au oferit bursă integrală. Am fost clarinetist principal cu orchestra de tineret a  Angliei. Am aplicat la conservator, visul meu era să ajung la Royal Collage of Music”, a spus clarinetistul.

A fost primit cu o bursă de merit la Royal College of Music, iar în anul 3 a primit o altă bursă în Stockholm. Obiectivul principal a fost, însă, Juilliard, chiar dacă taxa este prea mare. 

,,Un vis care părea imposibil. Este 52.000 de dolari pe an. Pe 31 martie am primit mail. Am văzut congratulations; chiar dacă nu mă duc eram fercit. A fost o decizie grea, pentru că Academia de Muzică mi-a oferit bursă integrală. Pe 21 august trebuie să încep. Sunt foarte entuziasmat, o să vină o perioadă de 2 ani cu muncă de depus, dar sunt pozitiv”, a spus tânărul.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite