Studentul Român al anului, Raluca Ada Popa, va fi cercetător la Universitatea Berkeley, în Silicon Valley

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marele Premiu de la Gala LSRS, Studentul Român al Anului din Străinătate, a fost câştigat de Ada Raluca Popa   FOTO: Marian Iliescu
Marele Premiu de la Gala LSRS, Studentul Român al Anului din Străinătate, a fost câştigat de Ada Raluca Popa   FOTO: Marian Iliescu

Doctorand în informatică la Massachusetts Institute of Technology (MIT), din Statele Unite, sibianca Raluca Ada Popa urmează, de la anul, să-i ajute şi pe alţi tineri geniali să-şi realizeze doctoratul în siguranţă cibernetică, la Universitatea Berkeley, din Silicon Valley, raiul informaticienilor. Ea spune că nu se poate întoarce în România să facă cercetare în informatică fiindcă nu ar avea la îndemână resursele extraordinare de acolo.

Raluca Ada Popa a povestit într-un interviu pentru „Adevărul” că a ales domeniul IT fiindcă a fascinat-o. "Vedeam cum informatica pătrunde în fiecare aspect al vieţii, nu doar în calculator, dar şi în telefonul celular, în avioane, în sistemele bancare, în maşinile pe care le conducem, în ceasuri şi în multe altele. Ideea de a putea programa şi controla toate aceste obiecte mă entuziasma enorm", a povestit ea

Raluca şi-a ales ca temă de doctorat securitatea datelor, din două motive. În primul rând, spune ea, este o problema importantă. "Milioane de date personale sau confidenţiale se fură sau se modifică în fiecare an. Securitatea datelor este importantă şi pentru a împiedica frauda sau chiar crima — datele corupte pot face avioane să se prăbuşească sau stimulatorul cardiac ce menţine viaţa unui om să se întrerupă. Al doilea motiv este că securitatea combină gândirea matematică şi teoretică cu ingineria, o combinaţie irezistibilă pentru mine", a spus ea.

A ales să continue cariera în mediul academic, în loc să se angajeze la o companie IT precum Google, fiindcă astfel va putea rezolva probleme importante din IT şi va putea contribui la dezvoltarea cunoştinţelor şi posibilităţilor lumii, pe când la o companie ar fi trebuit să rezolve numai problemele instituţiei. În plus, Berkeley, unde va preda, este o universitate din Silicon Valley, în California, raiul programatorilor, şi companiile de-acolo le pun la dispoziţie cercetătorilor resurse incredibile. Întrebată dacă vrea să se întoarcă în România, ea spune că da, însă i-ar fi foarte dificil să trăiască dintr-un salariu de profesor aici, deci nu ar putea să facă tot ceea ce îşi doreşte cu adevărat.

"Dacă România ar ajunge la un nivel comparabil cu Occidentul, nu exclud posibilitatea de a mă întoarce. În momentul de faţă, din păcate, un profesor din România nu primeşte la fel de multe resurse, plată şi respect precum un profesor în State. Dacă aş fi profesoară în România, n-aş putea să mă ajut nici pe mine, n-aş putea ajuta nici ţara. Consider că, momentan, modul cel mai eficient în care aş putea contribui este să vin şi să predau un curs ocazional, să prezint cum este mediul academic în afară şi să întocmesc proiecte de colaborare cu cei din România", a spus ea.

Raluca a luat premiul de student român al anului din străinătate, joi seara, la gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), unde au participat peste 1000 de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări. Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a sărbătorit totodată şi şase ani de activitate.

„Studenţii români sunt ambasadori valoroşi ai României în străinătate. Doresc să mulţumesc familiei mele pentru sprijinul acordat şi aş vrea să mulţumesc din suflet mentorilor mei români şi americani. Mă simt foarte norocoasă că am avut ocazia să studiez la MIT şi că am avut parte de o educaţie excepţională. Îmi doresc ca şi România să ajungă la un nivel comparabil cu cel din Occident. Cred că pot să ajut mai mult din afară decât lucrând în România”, a declarat ea la Gală.


 

.


 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite