Student în Danemarca: Diana Căciuleanu

Studiile în Danemarca sunt gratuite, însă costurile de trai sunt destul de mari       FOTO: Wikipedia

Încă de dinainte să ajungem acolo am fost contactaţi de studenţi danezi, numiţi buddies, care aveau responsabilitatea de a avea grijă de noi din clipa în care ajungem acolo. Astfel, fie că ne aşteptau la gară, ne arătau împrejurimile, ne duceau la cumpărături sau chiar acasă la famillile lor, aceştia trebuiau să ne facă să ne simţim cât mai bine acolo şi să ne ofere orice informaţie sau ajutor de care aveam nevoie.

Cred că informaţia cea mai cunoscută despre Danemarca, în rândul elevilor şi studenţilor, este că învăţământul este gratuit. Fie că vrei să faci studii de licenţă, fie că vrei studii de master tot gratuit e. Ce-i drept, se mai ştie că DK e o ţară cam scumpă şi trebuie ori să fii foarte econom ori să fii student cu job.

Studenta noastră de astăzi se numeşte Diana Căciuleanu („Comunicare şi relaţii publice”) şi ne va încânta (poate chiar face în ciudă) cu câteva povestiri despre ce a însemnat pentru ea studenţia în Danemarca.

Fără alte introduceri, vă spun doar că anul trecut  a fost plecată un semestru, peste două saptămâni pleacă iar şi la master tot acolo vrea să îşi construiască o carieră.

Să aplic, să nu aplic, să plec, să nu plec…

Diana: Ceea ce m-a determinat să aplic pentru o mobilitate Erasmus a fost dorinţa mea de a experimenta o schimbare. Nu ştiam nimic despre Danemarca, modulul pentru care aplicam se numeşte ”Animation as a learning tool” ceea ce era total diferit de alte oferte educaţionale. Suna interesant, nou şi inovativ, lucru ce mereu m-a atras.

Nicăieri nu-i ca acasă, dar…

Diana: Nu pot spune că mi-a lipsit ceva în mod special. În unele momente, însă, cum ar fi Paştele, pe care l-am petrecut acolo, mi-au lipsit familia şi prietenii cei mai apropiaţi. Totuşi, sunt destul de obişnuită să fiu la depărtare de ei, personalitatea mea e una de aşa fel încât pot trece cu uşurinţă peste lucrurile de genul acesta şi nu pot spune că dorul m-a afectat foarte tare pe parcursul celor 4 luni.

Diana “heart” DK?

Diana: Toţi studenţii Erasmus am locuit în acelaşi cămin, pe acelaşi palier. Acest lucru a făcut ca noi, toţi cei aprope 45 de studenţi, să ne intersectăm zilnic şi să ne apropiem foarte mult. Am întâlnit oameni extraordinari, am format o adevărată familie şi am petrecut momente cu adevărat frumoase împreună. De asemenea, am remarcat promptitudinea sistemului danez, a oamenilor ce se ocupau de studenţii internaţionali. Am fost trataţi exemplar, ni s-au oferit excursii, mese festive şi orice problemă am fi avut un simplu mail ar fi adus imediat rezolvarea.

Încă de dinainte să ajungem acolo am fost contactaţi de studenţi danezi, numiţi buddies, care aveau responsabilitatea de a avea grijă de noi din clipa în care ajungem acolo. Astfel, fie că ne aşteptau la gară, ne arătau împrejurimile, ne duceau la cumpărături sau chiar acasă la famillile lor, aceştia trebuiau să ne facă să ne simţim cât mai bine acolo şi să ne ofere orice informaţie sau ajutor de care aveam nevoie.

S-au organizat multe evenimente pentru a ne face să ne apropiem, pentru a ne face să cunoaştem culturile celorlalte ţări şi să ne bucurăm cât mai mult de ce ne oferă Danemarca (obiceiuri, mâncare tradiţională, artă, cultură).

Bad one…

Diana: Nu ştiu dacă pot numi un lucru ce m-a supărat… Oamenii, deşi diferiţi de ceea cu ce eram eu obişnuită, nu pot spune că m-au dezamăgit în vreun fel. Într-adevăr, ei sunt puţin mai reci şi distanţi însă dacă ajungi să treci peste primul prag ei vor răspunde cu aceeaşi bună-voinţă.

Hard one…

Diana: Cel mai dificil mi-a fost să mă adaptez la diferenţele între preţurile de acolo şi cele din România, în Danemarca totul fiind mult mai scump.

România VS Danemarca – Sistem de învăţământ

Diana: Diferă din foarte multe puncte de vedere, începând cu modalitatea de notare a studenţilor, cu calificative şi nu cu note, până la tipul cursurilor sau durata lor. Spre exemplu, programul nostru nu era niciodată unul extreme de fix. Ştiam că începem la ora 9 însă pauzele şi durata lor se puneau mereu de comun acord cu profesorul.

De asemenea, trebuie adusă în discuţie dotarea tehnologică a universităţii. Datorită specificului creativ al universităţii, studenţii se puteau bucura de încăperi şi clase specifice fiecărei activităţi, având posibilitatea de a picta sau sculpta în ”Art Room”, având mereu la dispoziţie şi o ”Drama Room” sau ”Music Room”.

Din ceea ce studenţii danezi ne-au povestit, dar şi din ce am putut remarca noi din perioada de practică săvârşită în şcoli daneze, elevii nu primesc note până în clasa a VII- a. De asemenea, arareori profesorii fac prezenţa sau contabilizează absenţele studenţilor, aceştia nefind obişnuiţi cu un asemenea comportament. Numărul examenelor este mult mai mic, punându-se mai mult accentul pe examene orale decât pe cele scrise.

Statul danez încurajează foarte mult învăţământul universitar, asigurând fiecărui student suma de aproximativ 700 de euro pe lună, indiferent de note sau aptitudini, pentru a-şi putea continua studiile. În plus, vârsta studenţilor variază foarte mult. Nu vezi deloc doar tineri în universitate ci vezi persoane de toate vârstele, integrate cu succes în grupurile formate.

I need a dollar, dollar…

Diana: Este, într-adevăr, o ţară scumpă! Dacă din punct de vedere al alimentelor nu aş putea spune că diferenţa a fost aşa ameţitoare, mai ales pentru un student obişnuit cu o cheltuire atentă a banilor, cu siguranţă în alte privinţe este cu adevărant şocant.

În primul rând, transportul în comun este foarte spump. Pentru a ajunge la şcoala unde am făcut practică trebuia să luăm autobuzul al cărui bilet costa 20 kr (12 lei) dus-întors. Nu mai spun de tren, care din nou depăşea cu mult preţul cu care eram noi obişnuiţi în ţară. Suma cheltuită creştea consistent şi în momentul în care doream să ieşim în oraş. Intrarea într-un club era 50 kr (30 lei), fără vreo consumaţie, iar înauntru o bere putea ajunge la 50 kr (30 lei), preţul celorlalte băuturi alcoolice crescând odată cu complexitatea lor (coktailuri, whisky, vodka). La restaurante era aceeaşi poveste! Însă, dacă hainele din magazine erau, din nou, destul de scumpe, când vine vorba de Second Hand-uri e cu totul altă situaţie, fiind posibile nişte ”afaceri” cu adevărat preţioase.

Bursa noastră a fost de 500 euro pe lună. Din aceşti bani 250 de euro mergeau la chirie în fiecare lună ceea ce ne-a mai lăsat cu 1000 de euro pentru 4 luni. Am reuşit totuşi să mă încadrez în suma de 250 euro pe lună fără niciun ajutor suplimentar din partea părinţilor, bani din care am putut chiar să fac o excursie în Olanda.

Surprise…

Diana: S-au întâmplat atât de multe lucruri încât îmi vine foarte greu să îmi amintesc unele exacte… Ceea ce mă surprinde este faptul că ne-am înţeles cu toţii aşa de bine încât ţinem încă legătura şi ne vizităm reciproc de fiecare dată când avem ocazia. Surprinzătoare au fost multe comportamente de ale noastre, precum petreceri ţinute pe acoperiş, surprize la fiecare aniversare, seri de film sau de gătit sau un Paşte petrecut în cel mai inedit mod posibil (cu pască improvizată, joc ”de-a v-aţi ascunselea” şi o vreme demnă de plajă).

Surprinzător a fost să realizez cât de mult am fost apreciaţi de profesorii şi superiorii noştri şi ce părere frumoasă au ei despre noi, studenţii români. De asemenea, am fost extrem de uimită să văd dorinţa lor de a investi în noi, de a ne oferi orice aveam nevoie pentru a ne duce la bun sfârşit planurile. Astfel, pot exemplifica prin dorinţa noastră de a face un ziar special Erasmus, finalizată prin printarea de către universitate a fiecărui număr editat, fără niciun cost din partea noastră (pentru curiozitate, toate cele 4 ediţii ale ziarului pot fi lecturate aici: http://issuu.com/themoustache). Mai mult, ei au ţinut să scriem în continuare, deşi plecasem din Danemarca, distribuind ziarul şi în lipsa noastră. Ca dovadă clară a încrederii şi sprijinului pentru noi este şi faptul că VIA University College mi-au oferit mie şi încă unei colege, Manuela Enache, iniţiatoarea ziarului de care spuneam mai devreme, şansa de a reveni în Danmearca printr-o mobilitate Erasmus Practice şi de a organiza acolo o tabără de vară internaţională.

Master degree

Diana: După întoarcerea din mobilitatea de practică va trebui să îmi dau licenţa aici şi vreau să mă întorc în Danemarca, cel mai probabil la Universitatea din Aarhus pentru a urma un master în acelaşi domeniu. Masterul asupra căruia înclin balanţa cel mai mult este cel de ”Corporate Communication” şi reprezintă o continuare potrivită pentru ceea ce am studiat aici şi pentru ceea ce vreau să fac mai departe ca job. 

De ce să aplice un student pentru o oportunitate de studii în străinatate?

Diana: Încurajez studenţii să aplice la astfel de oportunităţi pentru că le oferă o cu totul deosebită perspectivă asupra vieţii, deschide cu adevărat mintea, îţi oferă posibilitatea de a cunoaşte oameni minunaţi, de a îţi face prieteni pe viaţă. Ajungi să intri în contact cu tot felul de civilizaţii şi tradiţii, devii mai tolerant şi mai dornic de cunoaştere.

Pentru mine, această experienţă a însemnat 4 luni de neuitat, probabil cele mai frumoase experimentate vreodată. Deşi a trecut un an de când am plecat şi 8 luni de când m-am întors în Iaşi, încă mă gândesc zilnic la momentele petrecute acolo, încă vorbesc zilnic cu oamenii dragi cunoscuţi acolo, încă mă uit la poze şi devin nostalgică şi încă sper că într-o zi vom reuşi cu toţii să ne întâlnim din nou în aceeaşi formulă. O experienţă cu adevărat ”life-changing” şi spun, fără urmă de ipocrizie sau minciună că nu mi-a adus decât lucruri bune şi amintiri frumoase! Drept dovadă, mă mai duc 3 luni.

Articol preluat de pe www.ancagilca.com. Anca Gîlcă este coordonator regional EDUCATIVA Iaşi.