Secţiune în parteneriat cu Educativa

Ioana Ciuhan, tânăra care strânge bani ca să cumpere absorbante fetelor din Tanzania: „Vreau să contribui cât pot de mult la emanciparea femeilor“

Ioana Ciuhan, tânăra care strânge bani ca să cumpere absorbante fetelor din Tanzania: „Vreau să contribui cât pot de mult la emanciparea femeilor“

Imagine: Arhiva personală

Ioana Ciuhan este o militantă pentru dreptul la viaţă decentă şi educaţie de calitate pentru toţi copiii, indiferent de colţul de lume în care se află. Acum, ea vrea să le ducă absorbante fetelor din Tanzania, întrucât accesul lor la produse de igienă intimă este extrem de limitat

Ştiri pe aceeaşi temă

Ioana Ciuhan (24 de ani) trăieşte pentru a-i ajuta pe oameni. Crede că schimbarea cea mai importantă pleacă de la educaţie, care trebuie să fie echitabilă. Acesta este şi motivul pentru care de câţiva ani se implică constant în programe educaţionale pentru copii: de la centrele de plasament din Bucureşti până la şcolile periferice din Tanzania.

Acum, tânăra strânge bani pentru a cumpăra absorbante pentru fetele şi femeile din comunitatea din Tanzania, în care vrea să se întoarcă. Şi-a luat bilet doar dus. Nu pentru că vrea să stea o eternitate în Tanzania, dar nici nu doreşte să fie presată de o dată de întoarcere.

 Înainte de voluntariatul din Tanzania, Ioana a lucrat timp de doi ani şi jumătate la Asociaţia „Ajungem MARI“, care se ocupă cu educaţia copiilor din centrele de plasament. Şi-a împărţit munca între activităţile de educaţie informală cu copiii instituţionalizaţi şi partea mai organizatorică ce ţine de orice ONG (comunicare, social-media, coordonare voluntari etc.). Toată experienţa şi cunoştinţele dobândite la „Ajungem MARI“ au ajutat-o şi pe ea să ajungă un ,,om mare“. Unul care are puterea să înfrunte o nouă provocare.
 
Aşa că în toamna anului trecut, tânăra a aplicat pentru un program de voluntariat de două luni în Tanzania. Aici avea să predea engleză pentru sute de copii de la periferia oraşului Mwanza. Zâmbeşte cu toată faţa când vorbeşte despre cei mici, iar ochii verzi i se măresc ca şi cum ar vrea să te cuprindă şi pe tine în bucuria ei. Nu i-a fost uşor să pornească în această călătorie. Spune că înainte să se urce în avion a avut multe temeri şi anxietăţi, dar în adâncul ei ştia că trebuie să facă asta. Şi mai mult decât atât, îşi dorea. Cu tot sufletul. Drept urmare, a făcut un împrumut în bancă pentru a-şi plăti biletul şi taxa de program. După aceea, „dusă am fost“, spune Ioana pe un ton hotărât.
 

  FOTO: Arhiva personală

 
PRIMUL GÂND DUPĂ CE A ATERIZAT...
 
„Cred că primul cuvânt a fost «wow». Când am ajuns pe primul aeroport, deşi sălile semănau cu cele de la noi, atmosfera mi se părea diferită. După aceea, am ajuns pe aeroportul din Mwanza care nu avea o suprafaţă mai mare decât a unei cafenele obişnuite din Româna. Era întuneric şi înăutru se aflau doar o bandă rulantă pe care veneau bagajele şi doi angajaţi. A venit un băiat de la organizaţie şi m-a luat cu maşina. Am făcut aproximativ o oră pe drum. Îmi amintesc cum de-o parte şi de alta a drumului erau numai case mici, sărăcăcioase, cu acoperişurile plate, ca nişte garaje. În faţa lor, însă, era totul animat: de la magazine şi mese de plastic colorate, până la haine întinse pe sârmă. Îmi amintesc că mi se părea totul foarte agitat“, povesteşte Ioana.
Una dintre primele imagini care m-au lovit este a unui profesor care îi altoia pe copii în curtea şcolii. După ce am văzut acest episod, m-am dus acasă şi-am plâns.

Când a început să lucreze în şcoli, s-a confruntat cu o realitate dură a sistemului educaţional şi-a sărăciei: mizeria din sălile de curs, uniformele rupte şi murdare, câte patru-cinci elevi înghesuiţi în bănci de două persoane, dar şi profesori care băteau copii în curtea şcolii. Asta a îndurerat-o cel mai tare.

„Pentru ei este firesc să bată elevii. Nu percep un astfel de comportament ca fiind abuziv. De altfel, este şi legal să faci treaba asta. Una dintre primele imagini care m-au lovit este a unui profesor care îi altoia pe copii în curtea şcolii. După ce am văzut acest episod, m-am dus acasă şi-am plâns. Mi-am dat seama, însă, că lucrurile se pot schimba. Am întâlnit şi mulţi profesori deschişi la minte. După ce le-am explicat de ce nu este în regulă să aplice pedepse corporale, observam cum totuşi cad pe gânduri.“

PREDA SINGURĂ PENTRU 100 DE ELEVI

„Le predam copiilor limba engleză. Iniţial, mă aşteptam la cu totul altceva. Credeam că vor fi mai mulţi voluntari în proiect, astfel încât să facem faţă mai uşor numărului de copii care se aflau în fiecare sală. O prietenă din România, care a fost plecată prin acelaşi program în timpul verii, trebuia să aibă în grijă un număr mult mai mic de copii. În schimb, când am fost eu, eram doar doi-trei voluntari. Asta înseamnă că uneori trebuia să mă ocup singură chiar şi de 100 de copii. Clasele erau de fapt nişte hale imense. Înăuntru au bănci ca la noi, doar că arată ceva mai rău şi stau câte patru-cinci. Sunt foarte înghesuiţi. Nici măcar nu pot scrie ca lumea. De altfel, şi băncile sunt aproape lipite una de cealaltă, astfel încât nici nu aveai loc să mergi până în capătul clasei“, îşi aminteşte tânăra.

Orele erau destul de imprevizibile, mai spune ea. După ce a văzut care este nivelul copiilor, şi-a pregătit  diferite materiale creative ca să-i înveţe pe copii cât mai multe cuvinte. Dat fiind că erau extrem de mulţi elevi, şi-a dat seama că nu putea să lucreze aprofundat cu ei. Atunci şi-a propus să-i înveţe măcar noţiuni de bază, care pot fi reprezentate uşor în imagini, precum culorile, anotimpurile, zilele săptămânii sau cum să spună cât este ora. De pildă, pentru cel din urmă scop, a confecţionat un ceas colorat cu ace care se mişcă. Nu putea să ţină o oră clasică, în care elevii să-şi facă notiţe pentru că „elevii nici măcar nu aveau caiete speciale. Şi cum erau foarte mulţi, nu puteai să-i ţii atenţi decât prin joacă“. La finalul proiectului, a organizat o competiţie ca să vadă câte cuvinte au învăţat cei mici. „Chiar au rămas cu ceva şi m-am bucurat foarte tare“, spune Ioana.

Pe de altă parte, tânăra subliniază că în Tanzania nimeni nu vrea să se facă profesor. „La facultatea de pedagogie se intră cu cele mai mici note. Aşadar, cei mai mulţi şi-au dorit să studieze altceva, dar nu au avut o notă care să le permită acest lucru. Pe lângă asta, profesorii sunt foarte prost plătiţi. Toţi aceşti factori au dus la construirea de tot mai multe şcoli private. Ceea ce nu este în regulă, din punctul meu de vedere. Dacă tendinţa va lua amploare, doar copiii din familii înstărite vor avea acces la o educaţie de calitate.“

VREA SĂ STRÂNGĂ BANI PENTRU A LUA ABSORBANTE FETELOR DIN TANZANIA

Cele două luni petrecute în Tanzania nu i-au fost „suficiente“ Ioanei. Simte că mai are lucruri importante de făcut pentru comunitatea în care a lucrat, aşa că în februarie va pleca din nou. Unul dintre proiectele ei constă în strângerea de donaţii în vederea cumpărării de absorbante lavabile pentru 100 de fete, cât şi a unor materiale speciale pentru ca femeile să-şi creeze singure produsele necesare pentru îngrijirea intimă.

„Vreau să contribui cât pot de mult la emanciparea femeilor din punct de vedere economic. Odată ce vor avea materiale ca să-şi facă propriile absorbante, vor putea să confecţioneze şi altele pe care să le vândă. Asta înseamnă o sursă de venit constantă, pe termen lung. În plus, celelalte fete şi femei din comunitate le-ar găsi la un preţ acceptabil pe piaţa locală. În Tanzania, nu orice femeie îşi poate cumpăra absorbante. Iar dacă femeile vor face absorbantele din materiale organice şi colorate, nu vor mai părea un produs farmaceutic şi vor fi mai uşor de acceptat. Ceea ce ar fi de ajutor, în sensul de normalizare a fenomenului, pentru că oricum menstruaţia este văzută ca o condiţie anormală, ceva tabu“, explică Ioana.

„Iniţial, mi se părea că nici în România nu există o deschidere suficient de mare cu privire la acest subiect, dar când am ajuns acolo, mi-am dat seama că totuşi la noi situaţia este mai bună. În Tanzania, fetele nu discută deloc cu mamele lor despre menstruaţie. Pur şi simplu, fetele sunt şocate când le vine ciclul, pentru că nimeni nu le vorbeşte despre ce presupune asta. Când o fată se află la menstruaţie, este marginalizată pe motiv că ar fi impură şi cu energii negative. De exemplu, dacă este la şcoală, ceilalţi colegi nu stau lângă ea“, mai povesteşte tânăra.
Vreau să contribui cât pot de mult la emanciparea femeilor din punct de vedere economic. Odată ce vor avea materiale ca să-şi facă propriile absorbante, vor putea să confecţioneze şi altele pe care să le vândă.
 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: