Secţiune în parteneriat cu Educativa

FOTO VIDEO De ce este Universitatea americană MIT prima în topul mondial

FOTO VIDEO De ce este Universitatea americană MIT prima în topul mondial

Massachusetts Institute of Technology (MIT), din SUA, a urcat anul acesta pe primul loc în topul mondial al universităţilor, detronând Cambridge       FOTO: Shutterstock

A dat lumii unele dintre cele mai strălucite minţi, de la premieri, la deţinători de premii Nobel. A fost şi locul unde preşedintele SUA Barack Obama a ales să-şi ţină un discurs, în 2009. Iar în 2012 a urcat pe primul loc în lumea academică. Majoritatea americanilor asociază însă Universitatea Massachusetts Institute of Technology (MIT) cu locul unde băiatul de serviciu devine geniu al matematicii, după celebrul film „Good Will Hunting“.

La mijlocul lunii septembrie, universitatea americană Massachusetts Institute of Technology (MIT) a fost declarată ca cea mai bună universitate din lume în anul universitar 2012-2013, potrivit clasamentului anual realizat de QSTopUniversities.

MIT a detronat astfel universitatea Cambridge, iar rezultatul a fost surprinzător, mai ales că în urmă cu cinci ani instituţia ocupa doar locul 10 din top, relatează The Telegraph.

De pe băncile universităţii au ieşit unele dintre cele mai strălucite creiere din lume. Nume precum Kofi Annan, fostul secretar general al Naţiunilor Unite, Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian în exerciţiu, şi David Miliband, fostul secretar britanic al Afacerilor Externe, se regăsesc pe listele absolvenţilor de la MIT.

De asemenea, scriitorul Salman Rushdie este profesor-invitat în domeniul ştiinţelor umaniste.

Alţi 78 de angajaţi şi de foşti studenţi au câştigat Premiul Nobel, din care nouă predau şi în prezent în cadrul instituţiei, informează publicaţia „The Telegraph“.

Motivul pentru care universitatea a devenit destul de cunoscută şi în afara mediului academic constă în găzduirea acţiunii filmului „Good Will Hunting“ (1997), în care Matt Damon, un simplu băiat de serviciu, întruchipează imaginea geniului matematic. Aşa o ştiu cei mai mulţi americani.

Însă prestigioasa universitate a atras şi atenţia liderului de la Casa Albă.

Preşedintele american Barack Obama, în timpul unui discurs din 2009, a accentuat importanţa şi rolul acestei instituţii.

„Este o moştenire a tinerilor îndrăzneţi ce-şi folosesc talentul şi depun eforturi în «slujba» descoperirilor, dornici să-şi asume riscul pentru o idee care are aceleaşi şanse de «reuşită»: fie să se prăbuşească, fie să schimbe lumea“.

Obama a comparat MIT cu prestigioasa instituţie a Cambridge-ul din Marea Britanie, pe care tocmai a înlocuit-o în topul mondial. Universităţi asemănătoare, printre care se află şi Harvard, au pus MIT în umbră în anii trecuţi.

„Dacă ai fi întrebat pe cineva din Regatul Unit să-ţi spună cea mai prestigioasă universitate din lume, cu siguranţă MIT nu ar fi fost primul nume care i-ar fi trecut prin cap. Dar întreabă pe oricine care lucrează în domeniul ştiinţei, al ingineriei sau al tehnologiei şi succesul instituţiei în clasamente va fi o mare surpriză“, a declarat Danny Byrne, reprezentant al QS.

Universitatea oferă o gamă largă de specializări, de la jurnalism la istorie şi literatură până la  domeniile în care excelează: inginerie, matematică, ştiinţă şi economie.

Într-adevăr, admiterea este grea. Anul trecut doar 1.742 de studenţi au fost acceptaţi dintr-un număr de 17.909 de aplicanţi.

La fel de grea este şi taxa de şcolarizare. Pentru studenţi, aceasta atinge valoarea de 40.000 de dolari (echivalentul a 30.800 de euro) pe an şi pentru doctoranzi taxa, împreună cu alte costuri suplimentare, creşte până la 67.000 de dolari (51.600 de euro). În cazul studenţilor ce provin din familii cu venituri scăzute, universitatea le oferă sprijin financiar.

„MIT este un laborator viu”

Brian Spatocco, doctorand şi preşedintele consiliului de studenţi MIT, a studiat timp de un an la şi la Universitatea Cambridge din Regatul Unit, astfel încât poate să compare destul de uşor cele două instituţii ce-şi împart acum podiumul mondial, alături de Harvard.

„Ceea ce o diferenţiază pe MIT de Cambridge este nivelul mult mai ridicat al «îndrăznelii»  creative. Studenţii sunt încurajaţi să întrebe orice. Studenţii de la MIT sunt cei care au proiectat rutele de autobuz şi chiar sălile instituţiei. Sintagma frecvent folosită de ei constă în faptul că MIT este un laborator viu“, a precizat tânărul student.

Farsele inteligente, susţinute de universitate

Un exemplu al acestei „îndrăzneli“ este tradiţia universităţii cunoscută prin „farse elaborate“. Studenţii sunt încurajaţi să-şi folosească cunoştinţele de specialitate din mecanică, ştiinţă şi inginerie pentru a pune la cale farse, de cele mai multe ori pe cheltuiala universităţii.

Ultimele farse non-conformiste conţin glume nebuneşti precum transformarea sălii unei clădiri într-o versiune adevărată a binecunoscutului joc video Tetris. O altă poznă a constat în înlocuirea unui turn cu ceas cu o clădire ce conţine simbolul Apple, în memoria lui Steve Jobs.

Cea mai cunoscută a fost plasarea unei maşini de poliţie pe cel mai mare turn al universităţii, Great Dome, o ispravă curajoasă continuată cu aşezarea unei maşini de pompieri în memoria atentatelor de la 11 septembrie.

Studenţii nu sunt pedepsiţi, dar nici nu primesc note pentru farsele elaborate, indiferent cât de bine sunt făcute din punct de vedere tehnic. Farsorii trebuie să stea anonimi, conform etichetei MIT.

Aşa că la MIT este o lume departe de atmosfera închisă şi pedantă a învăţatului.

„La Cambridge-ul britanic doar membrii consiliului au voie să meargă pe iarbă. Şi mai erau şi câteva camere unde se servea ceaiul, dar nu am avut voie să intru. Aşa ceva nu poţi impune la MIT. Când mi-am anunţat familia că vreau să urmez studiile la MIT, singurul lucru despre care vorbeau era omul de serviciu ce rezolvă probleme grele de matematică. Aceasta este imaginea pe care o percep anumite persoane despre MIT“, a încheiat Spatocco prezentarea MIT.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: