Ne-am îmbrăcat în hainele bune săptămâna trecută şi ne-am adunat - cam aceiaşi, ca la majoritatea evenimentelor cu pretenţii - la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate, o frumoasă ocazie de networking unde, în aer, s-au mai tras şi ceva semnale către acţiune. Asocierile de imagine au fost din cale-afară: tinerii studenţi români la universităţi prestigioase din străinătate, exemplele lor de succes, Raed Arafat, Titus Corlăţean, Mircea Geoană. Discursuri spumoase şi lucruri pe care nu le-aş fi aflat, ce-i drept, fără gală.

În public - mulţi studenţi români, cunoscuţi (v-am zis, cam aceiaşi), cu semnalmente clare de „elită”, dar cărora le-a lipsit ceva: curajul acela de a fi plecat peste hotare pentru a lua la pas un sistem de învăţământ diferit. Curajul de a fi rămas aici, deocamdată, nu prea se pune la socoteală, chiar dacă a trecut mai bine de un secol de când plecai tânăr de rând şi te întorceai elită. Poate că şi atunci exista miraculos în toată transformarea, dacă accesul la informaţie globală nu a reuşit încă să-l ştirbească.

Spunem chiar noi că şcoala românească ne învaţă să devenim plaţi şi să ne dorim puţin. Ne îngrădeşte creativitatea, nu dă doi bani pe părerile noastre, nu vede dincolo de ziduri. La un search distanţă descoperi că e o problemă pe care o au şi alţii.

Avem mare nevoie de oameni cu perspective şlefuite în afară. Vrem să se întoarcă şi să ne ajute să preluăm controlul asupra propriilor noastre acţiuni. Să fie aici când nu mai vrem să fim globali şi când uităm că lucrurile pe care le facem se văd, astăzi, oriunde în lume, în orice moment, dar nu prin prisma pe care am montat-o noi. Însă distincţia pe care o promovăm nu mai are nicio legătură cu realitatea: studenţii români au acces la burse, şcoli de vară, programe de formare internaţionale. Studenţii plecaţi se întorc în ţară şi fac stagii de practică alături de noi.

Discuţia despre elite se goleşte, astfel, de sens. Nu eşti "elită" fără o reţea de oameni în jurul tău, fără să inspiri, fără să munceşti susţinut şi să construieşti continuu.

De aceea avem mare nevoie şi de oamenii pe care îi şcolim aici şi îi aruncăm descoperiţi în lume, ca-ntr-un experiment continuu. Avem nevoie de oamenii care s-au împiedicat de mici de realitate, care şi-au tocit coatele învăţând, dar au făcut-o cu cap, au muncit din facultate, au făcut voluntariat păgubos aici, s-au cunoscut aici şi au avut, cândva, încredere în sistemul românesc. Dacă au avut o dată, poate vor avea din nou. Ar merita sărbătorit.