Vocea părinţilor:Elevilor le este teamă să mai meargă la şcoală

Vocea părinţilor:Elevilor le este teamă  să mai meargă la şcoală

Samariteanca (stânga) şi mama ei, Argentina Novac

„Mi-a luat hainele şi ghiozdanul şi mi le-a aruncat afară în zăpadă“, s-a plâns părinţilor, Samariteanca Novac, fetiţa agresată de profesoara Nuţica Crăciun.

Ştiri pe aceeaşi temă

Părinţii vor să li se facă dreptate, astfel ca un dascăl precum aceasta să nu mai predea în nicio şcoală.

„Nu cred că este normal ce s-a întâmplat, indiferent de ce a făcut fata mea. Nu se poate să o lovească atât de tare încât să ajung cu ea la spital, cu mâna ruptă. Poate să-i pună note mici, nu să o bată. Am depus plângere la poliţie şi îmi doresc să se facă dreptate, chiar dacă suntem ţigani. Dacă suntem de altă etnie, nu înseamnă că trebuie să fim daţi la o parte. Vine acum şi mă caută şi vrea să vină la spital la fată ca să ne împăcăm, dar nu o iert pentru ce a făcut", a precizat şi mama fetei, Argentina Novac.

„Copiilor le este teamă de ea, dar şi să mai meargă la şcoală. Să se termine odată situaţia asta şi să se rezolve că nu mai suportăm. Joi le-a dat la aproape toţi copiii prezenţi în clasă nota 2", a declarat, la vremea izbucnirii scandalului Mihaela Rus, preşedinta comitetului de părinţi al clasei la care este dirigintă profesoara.

Nuţica Crăciun nu a recunoscut că a bătut-o pe Samariteanca Novac şi că părinţii pur şi simplu nu o plac. Ana Maria Stoica, Oana Bejenariu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările