VIDEO Românul nominalizat la Nobel pentru „Drepturile Copilului“: Ajut, ca să nu devin un „blablagiu“
0
Valeriu Nicolae este primul român nominalizat la „Premiul Nobel pentru Drepturile Copilului“. A fost votat pentru că dă o şansă la educaţie copiilor din Ferentari. A ajuns să se ocupe îndeaproape de copiii din familiile defavorizate pentru a nu deveni un „blablagiu“ care vorbeşte mult şi nu face nimic.
„Am muncit din greu şi am fost promovat de la ţigan împuţit la ţigan. Apoi la ţiganul OK, la ţiganul bun şi, în cele din urmă, la persoana cu care România se mândreşte, titulatură care mi-a fost atribuită de un post de televiziune“. Asta spunea despre el în 2015 Valeriu Nicolae.
Astăzi este unul dintre cei trei oameni de pe glob nominalizaţi la The World's Children's Prize (denumit şi „Premiul Nobel pentru Drepturile Copilului“), distincţie ce a mai fost oferită unor personalităţi precum Nelson Mandela sau Anne Frank (post-mortem).
Anul acesta, alături de Valeriu, în competiţie se mai află newyorkeza Rachel Lloyd, care munceşte de peste 20 de ani pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor şi datorită căreia legea din New York nu mai pedepseşte minorii care se prostituează, ci le oferă servicii de protecţie şi reintegrare. Cel de-al treilea nominalizat este columbianul Gabriel Antonio, care a înfiinţat o fundaţie ce poartă grija a aproape 4.000 de copii luaţi de pe stradă.
Cine este „tata Valeriu“
Venit dintr-o familie săracă, mixtă (mama romă şi tatăl nerom) „complicată“, Valeriu a absolvit Universitatea din Craiova, a obţinut un master la Academia de Studii Diplomatice din Malta şi a ajuns să lucreze ca IT-ist la unele dintre cele mai mari companii din lume (IMB şi Microsoft). A ocupat funcţii importante la Parlamentul European şi în Guvernul României, unde a militat pentru drepturile copiilor, romilor şi ale altor categorii de români afectaţi de sărăcie. Acum se luptă să le dea o şansă la o educaţie mai bună copiilor din Ferentari. În ultimii 10 ani, de când lucrează cu copiii defavorizaţi din sectorul 5 al Capitalei prin mâinile sale au trecut aproape 500 de suflete provenite din familii nevoiaşe, cu părinţi depedenţi de droguri. „Tata Valeriu“ (după cum îl alintă copiii) spune că lucrurile încep să se schimbe în bine pentru tinerii din această zonă. Este convins că vor avea o slujbă şi că familiile pe care le vor forma vor trăi mai bine decât cele în care au crescut.
Sâmbetele şi duminicile mi le petrec cu copiii din Ferentari
„Adevărul“: Cum ai ajuns să îi ajuţi pe pe copiii din Ferentari?
Valeriu Nicolae: Undeva prin 2010-2011 am realizat că munca într-un ONG nu e ceea ce mi-am imaginat. ONG-urile sunt o birocraţie. Trebuia să mă preocup de nişte detalii de care, sincer să fiu, nu aveam chef. Drept urmare, am început să fac treaba asta sub forma unei iniţiative civice. De atunci, sâmbetele şi duminicile mi le petrec cu copiii din Ferentari, pe banii mei. În fiecare weekend, reuşim să adunăm 50-60 de copii, prin rotaţie, şi toţi atâţia voluntari astfel încât să avem câte un adult per copil care să-l ajute cu temele. Reuşim să le asigurăm rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte, iar acum încercăm să le recondiţionăm apartamentele, sau mai degrabă acele debarale de 25 de metri pătraţi.
Cum arată viaţa unui copil din Ferentari?
Mulţi dintre părinţi sunt în puşcărie. Vezi oameni care se luptă zi de zi cu sărăcia pentru a le da de mâncare copiilor, a-i spăla şi a-i da la şcoală. Copiilor pe care i-am luat nimeni nu le dădea o şansă. Acum, ei merg la şcoală şi se descurcă binişor. Poate că nu o să ajungă profesori universitari, dar nu o să ajungă nici în puşcărie sau dependenţi de cine ştie ce substanţe. Sunt oameni care cred că o să aibă familii mai bune decât cele în care au crescut. Pe mine nu m-a interesat dacă copiii sunt romi sau nu. În acest moment, majoritatea copiilor pe care îi ajutăm sunt neromi sau vin din familii mixte.
Ce te-a determinat să te implici în această cauză?
Am trăit într-o familie complicată. În condiţii de sărăcie-sărăcie. Cred însă că obstacolele pe care le-am întâmpinat m-au ajutat într-un fel. Poate că fără acestea nu aş fi fost omul de astăzi. Lucrul ca re m-a determinat să mă implic este, clar, vinovăţia. Mă simţeam vinovat pentru că am mai mulţi bani decât am nevoie şi m-am simţit în pericolul de deveni un „blablagiu“: unul care vorbeşte mult despre ceea ce ar trebui să se facă, dar el nu face nimic pentru a schimba viaţa celor despre care vorbeşte.
Este povestea lui Valeriu Nicolae o excepţie dacă ne raportăm la majoritatea romilor?
Sunt mulţi oameni de etnie romă cu un succes mai mare decât al meu, dar pe care nu îi vedem. Cunosc mulţi romi sau care provin din familii mixte care nu vorbesc despre identitatea lor etnică pentru că le este teamă că vor afectaţi pe plan de carieră sau că îşi vor pierde prietenii. Copiii acestor oameni, care se ascund, nu ştiu că bunicii lor au fost romi. E un lucru trist pentru România.
Crezi că societatea românească este rasistă?
Nu. Cred că sunt anumiţi români rasişti la fel cum sunt şi anumiţi romi rasişti, dar nu cred că societatea per ansamblu e rasistă. Orice societate are probleme cu rasismul şi trebuie să încercăm să înlăturăm acest fenomen. Lucrurile evoluează totuşi într-o direcţie bună. Cred că sunt mulţi români, fie că sunt romi sau de altă etnie, care încet-încet schimbă mentalitatea atât în comunităţile de romi cât şi în general despre cum sunt romii şi cum ar trebui să se comporte.
Care este principala cauză a abandonului şcolar?
Ca să fiu foarte direct, cred că este vorba de o clasă politică absolut îngrozitoare. Faptul că Liviu Pop a putut să fie ministrul Educaţiei mi se pare absolut îngrozitor şi nu doar el. Am avut o grămadă de minştri cumpliţi. În ultimii 28 de ani am avut o clasă politică plină de mârlani şi de corupţi.
Premiat de Parlamentul European
Nu este căsătorit, însă are o relaţie de multă vreme şi un copil de care este tare mândru. Băiatul vine şi el în weekenduri la centrul din Ferentari, unde face teme alături de ceilalţi copii pe care tatăl său îi are în grijă. De-a lungul timpului, Valeriu a câştigat numeroase premii ca răsplată a implicării în diferite proiecte sociale. „Am câştigat o mulţime de premii, nici nu le mai ţin minte pe toate. Spre exemplu, în 2013 am câştigat premiul cetăţeanului de onoare oferit de Parlamentul European, am mai câştigat un premiu pentru activistul anului, au fost multe“, încheie el. Spune că nu are de gând să se oprească aici şi că va face în continuare tot ce ţine de el pentru a-i ajuta pe cei care au într-adevăr nevoie de sprijinul lui.
Ce este Nobelul pentru Drepturile Copilului
World’s Children’s Prize sau „Premiul Nobel pentru Drepturile Copilului“ este un program internaţional, înfiinţat în anul 2000, dedicat protecţiei Drepturilor Copilului. Acesta a fost format prin contribuţia a peste 700 de organizaţii din toată lumea. În fiecare an, specialiştii din aceste organizaţii aleg trei persoane, cu poveşti impresionante despre modul în care îi ajută pe copiii din medii defavorizate, din care să fie ales un câştigător. Nominalizaţii pot fi votaţi pe parcursul unui an de către copiii din toată lumea, până la 18 ani inclusiv. Distincţia va fi înmânată în luna aprilie.
Se încarcă comentariile...
