VIDEO Confruntare între eleva Andy Varga şi ministrul Ecaterina Andronescu despre problemele din Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: portalsm.ro
FOTO: portalsm.ro

Confruntarea între eleva Andreea Varga, cea care şi-a exprimat nemulţumirile vizavi de sistemul de învăţământ, participând la protestul #foaiagoală, şi Ecaterina Andronescu a avut loc vineri, în Satu Mare, unde a avut loc o întâlnire a ministrului cu profesori, directori ai unităţilor de învăţământ, inspectori şcolari, reprezentanţi ai mediului de afaceri, părinţi şi primari despre modificarea legilor din Educaţie.

După ce Ecaterina Andronescu a făcut o prezentare a proiectului noii legi aflată în dezbatere, la sesiunea de întrebări, eleva de 17 ani a cerut microfonul şi a abordat-o direct pe reprezentanta guvernului. Fata a întrebat-o pe ministru ce se poate face în legătură cu programa şcolară, foarte încărcată.

„Pe fond cred că ai dreptate, trebuie schimbată programa şcolară, dar nu o putem face în timpul anului. Nu o putem face în interiorul unui ciclu de învăţământ. ce putem face acum şi am început deja este să găsim mecanismul prin care programa ceea complicată este transformată de către profesor într-o manieră pe care el o înţelege şi devine mai atractivă”, i-a răspus Andronescu.

Eleva i-a spus că acum sistemul de învăţământ e axat pe note, nu pe ceea ce acumulează elevul şi nu a ezitat să îi pună întrebări incomode, şi anume de ce e prioritară digitalizarea, adică instalarea de table digitalizare în şcoli, în condiţiile în care sunt şcoli care încă au toalete în curte sau se închid şcoli.

Ministrul i-a răspuns că în acest an s-au alocat fonduri pentru închiderea acestei probleme a grupurilor sanitare la nivelul întregii ţări. Nici Ecaterina Andronescu n-a ratat ocazia de a-i da o replică, spunându-i că e „rebelă” şi tânără, dar i-a spus şi că este inteligentă.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite