Un nou curs opţional în liceu: „Elemente de cultură şi civilizaţie engleză”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru, programa şcolară pentru un nou curs opţional, „Elemente de cultură şi civilizaţie engleză”, destinat elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a, cu program de studiu în regim bilingv, limba engleză.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat luni, 13 octombrie, prin ordin de ministru, programa şcolară pentru această disciplină opţională, pe care o pot alege liceenii din anui terminali din clasele de bilingv engleză. 

”Elevii vor avea posibilitatea, astfel, să cunoască mai multe informaţii despre valorile anglofone, aportul culturilor britanice şi americane la patrimoniul cultural universal, aspecte geografice, tradiţii şi obiceiuri ale spaţiului anglo-saxon. De asemenea, programa pune accent pe dezvoltarea gândirii autonome, critice şi reflexive în limba engleză”, se arată într-un comunicat de presă oficial.

Acesta este doar unul dintre opţionalele avizate oficial de minister, din care elevii pot alege.

Elevii de gimnaziu şi liceu au la dispoziţie şi programele opţionale de educaţie antreprenorială şi de orientare profesională implementate gratuit în şcoli de organizaţia Junior Achievement (JA) România.

Şah la şcoală

De asemenea, proaspăt introdus este cursul opţional de şah. 

Bunele maniere, cei şapte ani de acasă şi conduita corectă la şcoală şi în lume vor fi studiate la opţionalul „Educaţie pentru societate”, predat la clasele pregătitoare, clasa I şi a II-a, în timp ce la „Educaţie financiară” elevii de clasa a III-a şi a IV-a vor învăţa valoarea banului, importanţa economisirii de valută, cum se foloseşte un card şi cum funcţionează sistemul bancar.

Tot la clasele a III-a şi a IV-a se poate studia şi „Filosofia pentru copii” unde elevii învaţă să pună întrebări, să dezbată şi să gândească critic. Cele trei discipline, aprobate recent prin ordinul ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, fac acum parte din materiile opţionale care pot fi studiate în şcoli, în funcţie de alegerea profesorilor, a elevilor şi a părinţilor.

„Educaţia financiară“ însă este singurul dintre cele trei opţionale care va avea şi un manual gratuit elaborat şi distribuit de Banca Naţională a României (BNR), motiv pentru care ar putea fi şi disciplina cea mai populară.


Pe aceeaşi temă:

Antreprenoriatul şi orientarea profesională, opţionale la gimnaziu şi liceu

Cei şapte ani de acasă vor fi predaţi din acest an şi în şcoala primară

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite