APADOR-CH şi alte 13 ONG-uri cer demiterea consilierului de la Educaţie, care a cerut ca abstinenţa sexuală să fie promovată în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ONG-urile
 semnatare solicită demiterea imediată a domnului Romeo-Nicu Moşoiu şi 
respingerea iniţiativei de a promova pe post de politică
de stat abstinenţa sexuală până la căsătorie    FOTO: Mediafax
ONG-urile semnatare solicită demiterea imediată a domnului Romeo-Nicu Moşoiu şi respingerea iniţiativei de a promova pe post de politică de stat abstinenţa sexuală până la căsătorie    FOTO: Mediafax

Mai multe ONG-uri solicită demiterea consilierului Romeo-Nicu Moşoiu de la Ministrul Educaţiei, invocând conflictul de interese. Până astăzi, Moşoiu era şi liderul Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), care a trimis de curând Ministerului Educaţiei o scrisoare deschisă în care solicită ca abstinenţa sexuală până la căsătorie să fie promovată la şcoală. În urma scandalului, Moşoiu a plecat din APOR.

UPDATE: Contactat de "Adevărul", ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus că Romeo Moşoiu a părăsit Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie şi rămâne de văzut dacă îşi va continua activitatea de consilier în cadrul Ministerului Educaţiei.

Un grup de 14 organizaţii neguvernamentale (ONG-uri), printre care Asociaţii de Elevi din Constanţa, Bacău şi Alba, Acive Wach Romania, Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) şi grupuri pentru apărarea drepturilor omului au trimis o scrisoare deschisă Ministerului Educaţiei în care solicită ca Romeo Moşoiu, care ocupă funcţiile de consilier în cadrul Ministerului Educaţiei şi cea de lider al Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), să fie eliberat din funcţia de consilier, fiind în conflict de interese.

"Acest conflict de interese este pus în evidenţă de recenta luare de poziţie a APOR cu privire la orele de educaţie sexuală , prin care se încearcă adoptarea de către Ministerul Educaţiei a unor politici bazate pe o ideologie fundamentalist religioasă în detrimentul evidenţei ştiinţifice. Este inacceptabil ca Ministrul Educaţiei să păstreze în calitate de consilier o persoană cu o dovedită agendă proprie şi care încearcă să impună viziunea unui ONG fundamentalist religios asupra întregului sistem de educaţie", se arată în scrisoarea deschisă.

"Este inadmisibil ca Ministrul Educaţiei să fie sfătuit de o persoană cu o dovedită agendă proprie şi care încearcă să impună viziunea unui ONG fundamentalist religios asupra întregului sistem de educaţie. Organizaţia în care domnul Moşoiu activează ca vicepreşedinte tocmai a solicitat Ministerului să promoveze abstinenţa sexuala pe post de panaceu, în dispreţul oricărei evidenţe. Ce credeţi că îl va sfătui pe Ministrul Educaţiei în acest caz? Să introducă ore de educaţie sexuală, predate de personal calificat, care să le vorbească elevilor despre metodele moderne de contracepţie şi protecţie? Sau să aprobe solicitarea fundamentaliştilor?"a declarat Toma Pătraşcu, preşedintele ASUR.

De asemenea, reprezentanţii ONG-urilor consideră că elevii trebuie să beneficieze de o educaţie sanitară (inclusiv sexuală) bazată pe evidenţa ştiintifică, adaptată la societatea actuală şi realizată de specialişti în domeniul sanitar, nu de reprezentanţi ai cultelor.

"Numărul de sarcini nedorite în rândul adolescentelor este îngrijorător. România ocupă prima poziţie în UE la numărul de fete sub 15 ani care devin mame şi locul doi privind sarcinile în rândul adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani.[2] Iar asta se datorează în mare parte lipsei unei educaţii sexuale adecvate. Situaţia nu se va îmbunătăţi cât timp Ministrul Educaţiei este consiliat de o un reprezentant al unui ONG care militează pentru abstinenţă şi ignoră realitatea societăţii în care trăim." a declarat Andrei-Nicolae Popa, din partea Academiei Tinerilor.

Scrisoare Deschisa: Cerem Demiterea Dlui. Romeo Mosoiu Din Functia de Consilier Al Ministrului Educatiei

Ce lipsea din programa şcolară - abstinenţa sexuală până la căsătorie, ca lecţie de viaţă pentru liceeni

Nu mai puţin de 19 ONG-uri solictă ca în şcolile din România, să fie promovată abstinenţa sexuală până la căsătorie. Cererea a fost făcută prin intermediul unei scrisori deschise adresate Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii şi vine ca reacţie la ultimele demersuri ale ministrului Nicolae Bănicioiu, dar şi ale societăţii civile de a transforma opţionalul "Educaţie pentru sănătate" în materie obligatorie.

Concret, în solicitare se arată că "Elevii, copiii noştri, trebuie educaţi spre înfrânarea trupească şi amânarea relaţiei intime până la vremea căsătoriei". ONG-urile, printre care se numără şi Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (coordonată de Romeo Moşoiu, consilier al ministrului Educatie – n.r.), mai subliniază că educaţia despre alte orientări sexuale şi promovarea toleranţei faţă de persoanele LGBT nu are ce căuta în şcoli. "Discursurile despre „homofobie” nu-i ajută nici ele cu nimic, atâta timp cât caută să normalizeze un comportament care, din punct de vedere medical şi moral, prezintă riscuri multiple şi majore. A promova diminuarea riscurilor e un lucru bun, dar eliminarea lor, prin educarea şi promovarea abstinenţei până la căsătorie, este cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor", se arată în scrisoarea deschisă. De asemenea, semnatarii mai spun că valorile „revoluţiei sexuale” nu sunt compatibile cu o educaţie în spiritul dragostei, responsabilităţii, grijii faţă de sine şi respectului pentru ceilalţi.

Scrisoare Deschisa Educaţie sexuala

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite