Turneul Campionilor în Dezbateri 2015 a ajuns la final. Cine sunt câştigătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şerban Pitic şi David Moscovicim câştigătorii Turneului Campionilor în Dezbateri 2015 FOTO ARDOR
Şerban Pitic şi David Moscovicim câştigătorii Turneului Campionilor în Dezbateri 2015 FOTO ARDOR

Finala Turneului Campionilor în Dezbateri 2015 i-a adus faţă-n faţă pe cei mai buni debateri români. După runde preliminarii şi confruntarea finală, Şerban Pitic şi David Moscovici au revendicat trofeul celui mai important campionat de dezbateri dedicat specialiştilor în dezbateri academice din România.

Ajuns la a patra ediţie, Turneul Campionilor în Dezbateri este cel mai important eveniment public anual al ARDOR - Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică. Finala desfăşurată luni, 9 noiembrie 2015, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a prilejuit o discuţie mai amplă despre educaţie şi discurs public, un dialog cu audienţa generat atât de debate-ul propriu zis, cât şi de intervenţiile celor doi invitaţi.

„Civilitatea în dezbateri este o caracteristică esenţială a democraţiei. Din această perspectivă, consider că educaţia ar trebui să dezvolte inclusiv competenţele necesare pentru a purta şi susţine o dezbatere argumentată, formând astfel cetăţeni implicaţi, cu spirit critic şi fair-play, capabili să contribuie în mod constructiv la identificarea şi solutionarea problemelor din societate. Felicit ARDOR pentru proiectul Turneul Campionilor, dar şi pentru întreaga activitate“, a spus Ligia Deca, consilier prezidenţial. 

„Eu aş fi pledat, astăzi, moţiunea: Dezbaterile ar trebui introduse ca disciplină obligatorie în liceele şi facultăţile din România. Şi aş susţine o asemenea moţiune, plecând în încurajarea acesteia, de la păcatele dezbaterii publice din România contemporană”, a completat Avocatul Florentin Ţuca, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Potrivit avocatului, dezbaterea publică este „văzută mai curând drept cafteală, meci, luptă, duşmănie, uşa cortului”.

De asemenea, „discursul argumentativ este lipsit de conţinut, de temeinicie, de referinţe şi, de cele mai multe ori, chiar de probe. Un al treilea păcat la fel de deranjant este lipsa rigorii, a coerenţei, mulţimea de sofisme, incoerenţa premiselor şi maniera în care regulile de bază ale silogismului argumentativ sunt călcate în picioare. Nu în ultimul rând, confuzia care se face foarte adesea între persoană şi adevărul susţinut de respectiva persoană. De asemenea, foarte multe dintre argumentele şi contraargumentele dezbaterilor din spaţiul public local sunt încărcate de subiectivism şi arbitrar. În fine, o altă carenţă a discursului public de la noi, lipsa umorului de calitate şi faptul că aceste discursuri publice sunt inundate de miştocăreli ieftine, de cabotinisme, de o foarte ieftină încercare de captatio”

Strutura dezbaterilor ARDOR

Dezbaterile de calitate practicate de studenţi în ARDOR şi în lume presupun un format în care echipe de 2 sau 3 argumentează pro sau contra unei moţiuni anunţate cu 15 minute înainte de rundă. Temele de dezbateri sunt din sfera frământărilor actuale, pentru finală moţiunea fiind deja stabilită, şi anume: „Salariile profesorilor ar trebui să fie direct proporţionale cu performanţele elevilor?”. Echipa desemnată câştigătoare anul acesta de corpul de arbitri format din alumni ARDOR este compusă din doi tineri care, după absolvirea studiilor, îşi dedică în continuare timpul dezbaterilor, ca traineri şi nu numai..

David Moscovici a absolvit un masterat în drept european şi este vice-campion mondial, categoria „engleza ca limbă străină” de la WUDC (World University Debating Championship) Cork 2009, dublu finalist la Belgrade Open, finalist la Bucharest Cup 2013 şi Bulgaria Open 2014, campion Bucharest Cup 2012, parte a staff-ului de direcţiune de turneu a multiple turnee naţionale şi de două ori antrenor la Worlds Schools Debating Academy.

A fost de mai multe ori membru al echipei naţionale pentru campionatul mondial cât şi antrenor al acesteia. David este acum trainer de debate şi public speaking pentru ARDOR. Colegul său de echipă, Şerban Pitic face debate de peste 10 ani, este în prezent antrenor al echipei naţionale a României pentru Campionatul Mondial de Dezbateri Academice pentru liceeni, preşedinte al ARGO şi debater în circuitul naţional şi internaţional de dezbateri pentru studenţi. Câteva dintre rezultatele notabile sunt: campion Oxford IV 2014, sfert finalist la Campionatul European 2014, Zagreb, Semi-Finalist BBU Open 2014, Cluj, campion Open-ul Facultăţii de Drept 2014, Cluj, finalist şi best Speaker Bucharest Cup 2014, campion şi best speaker la categoria „engleză ca a doua limbă” la SOAS IV 2013.

La campionat au participat 16 debateri

Cei mai buni 16 debateri din România sunt invitaţi an de an la Bucureşti pentru a concura la Turneul Campionilor în Dezbateri. Printre participanţii din acest an se regăsesc câştigători şi finalişti ai competiţiilor desfăşurate la Oxford, Cambridge, SOAS (Londra), Sofia, Budapesta şi Paris şi ai campionatelor europeane sau mondiale (WUDC Chennai, India) de dezbateri academice.

Turneul Campionilor în Dezbateri face parte din eforturile ARDOR de a promova dezbaterile în societatea românească, completând educaţia formală oferită de şcoală prin activităţi de club şi prin introducerea în programa şcolară opţională a unui Curs de Dezbateri, Oratorie şi Retorică. Ecourile acţiunilor intreprinse de ARDOR au început să aibă un impact din ce în ce mai important în ultimii ani prin proiectele educaţionale şi iniţiativele civice proprii sau în parteneriat.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite