Toamna se numără cheltuielile pentru şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

An de an, părinţii scot tot mai mulţi bani din buzunar pentru rechizite şi haine. Cum săptămâna următoare începe şcoala, părinţii şi-au făcut deja un buget şi au început să achiziţioneze cele necesare pentru începutul de an şcolar.

Înainte de începerea şcolii, media cheltuielilor pentru rechizitele de bază, ghiozdan şi uniformă se ridică anul acesta la aproximativ 1200 de lei per copil, asta în condiţiile în care învăţământul în România este gratuit,  cel puţin la nivel declarativ, iar salariul minim este de 1.413 lei. Clopoţelul va suna pe 9 septembrie, iar goana părinţilor după rechizite şi haine a început deja. 

Aceştia spun că toate cheltuielile pentru începutul de an şcolar se resimt mult în bugetul familiei. „Este impropriu spus că educaţia este gratuită. Poţi spune că nu plăteşti profesorul, pentru că în rest, le plăteşti pe toate. În prima zi, dacă nu chiar din timpul vacanţei, profesorii îţi spun ce trebuie să cumperi. Ţi se impune de către şcoală ţinuta pe care trebuie să o cumperi: cămaşă albă şi fustă bleumarin sau pantaloni de aceeaşi culoare. Şi la sport trebuie ţinută specială, altfel nu îl primeşte pe copil. Trebuie să aibă trening bleumarin, tricou alb şi pantofi sport de interior şi unii pentru exterior. Haine le cumpăr săptămâna aceasta. Am un salariu la dispoziţie pentru a-i îmbrăca pe cei doi copii. Săptămâna viitoare cumpăr rechizitele cele mai importante, după prima şedinţă cu părinţii. Atunci încep pretenţiile din partea profesorilor. Fata este în clasa a V-a iar la limbi străine, profesorii acceptă doar cărţi de la o anumită editură, care deseori e greu de găsit.  De multe ori, dascălii decid şi ce rechizite trebuie cumpărate, de la o anumită firmă, aşa că aştept lista la prima şedinţă cu părinţii. În plus, doar un caiet de 100 de file costă 15-16 lei. Aşa că pe rechizite dau peste 400 lei pentru cei doi copii, pentru începutul de an de şcoală”, a spus Maria Manu, mamă a doi copii. 

Cheltuielile nu se termină o dată cu primul clopoţel, spun părinţii. „Cheltuiala mare e în octombrie, când apar manualele auxiliare. Tot atunci cumpăr şi copertele, pentru că trebuie unele speciale. Ghiozdane nu le cumpăr pentru că le am pe cele de anul trecut. Le cumpăr însă câte o pereche de încălţări pentru că cei mici cresc peste vară, pentru asta îmi păstrez obligatoriu un buget. Dau aproximativ 300 lei pentru ambii copii. Le mai cumpăr caiete şi stilouri în valoare de 200 lei, pentru că mai am unele de anul trecut. La asta se adaugă şi ţinuta obligatorie”, adaugă Anemari Necşulescu, mamă a doi copii. 

Familiile cu un trai scăzut simt chiar mai mult povara începutului an de şcolar. „Am dat 400 lei pe câteva haine şi pe o parte dintre rechizite. Nu sunt de calitate însă altceva nu îmi permit. Am vorbit deja cu educatoarea şi mi-a trimis o listă cu cele necesare. Iar în prima zi de grădiniţă, ne va spune şi câţi bani trebuie să dăm la şcoală pentru hârtie igienică, săpun şi alte materiale de care au copiii nevoie. Asta deşi copiii vor merge la WC-ul din curtea şcolii, care stă să cadă pe ei”, arată şi Ionela Lascu, mama unei fetiţe. „Învăţătoarea ne-a trimis deja de o săptămână lista cu rechizite pe Whatsapp. Avem şedinţă cu părinţii în prima zi de şcoală. Atunci vorbim despre hârtie igienică, săpun, hârtie pentru imprimantă pe care noi, părinţii, le cumpărăm an de an. Sunt şi astea nişte sume. Părinţii se mobilizează şi investesc”, a mai adăugat Necşulescu. 

Peste tot în lume începutul de an şcolar presupune cheltuieli, spun specialiştii, însă în România, cheltuielile din Educaţie nu se împart în mod echitabil. „sistemul e subfinanţat şi lipsit de echitate, iar cei mai afectaţi sunt cei mai vulnerabili. Noi, la Coaliţie avem o ţintă de advocacy (susţinere – n.r.). Dacă nu o să ajungem la 6% din PIB pentru Educaţie, am vrea să crească raportul dintre cheltuielile cu salariile profesorilor şi cheltuielile pentru bunuri şi servicii în şcoli. Raportul ideal ar fi 75%-25%. Până acum am avut 90%-10%, iar anul acesta avem 95%-5%. Dacă cresc salariile profesorilor, creşte şi suma pentru bunuri şi servicii, care înseamnă o sumă de bani care merge către şcoli pentru utilităţi sau pentru rechizite pentru toţi copiii sau măcar pentru cei săraci”, consideră preşedintele Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie, Daniela Vişoianu. 

Inspectorii şcolari fac apel la părinţi

Inspectoratul şcolar municipal a transmis luna trecută un comunicat de presă referitor la situaţia pregătirii unităţilor de învăţământ sub aspectul igienizării şi reabilitării pentru începutul anului şcolar 2019-2020, recomandând părinţilor să nu dea bani pentru acţiuni de igienizare sau recondiţionare a spaţiilor şcolare. „Inspectoratul Şcolar Bucureşti (ISMB) recomandă asociaţiilor de părinţi şi comitetelor de părinţi ale claselor, să nu se implice în activităţi complexe de igienizare şi de reabilitare a spaţiilor şcolare, aceste acţiuni aflându-se în responsabilitatea exclusivă a autorităţilor administraţiilor publice locale. ISMB aminteşte că asociaţiile de părinţi în şcoli trebuie să se manifeste în principal în zona procesului educaţional şi să nu greveze asupra bugetului familiilor elevilor, prin iniţiative individuale sau colective, care nu aparţin ca responsabilitate acestora”, se arată în comunicatul de presa. 

Educaţie gratuită, doar pe hârtie 

Toate în timp ce Guvernul a tăiat luna trecută un miliard de lei de la bugetul Educaţiei. Banii erau destinaţi programului ”Merg la Şcoală”, care presupunea acordarea de vouchere pentru achiziţionare de rechizite. „Reducerea cu aproximativ un miliard de lei a bugetului Ministerului Educaţiei se referă în principal la programul  «Merg la şcoală», care din păcate nu a fost pregătit pentru a putea fi finanţat şi implementat până la sfârşitul acestui an. De asemenea, sunt reanalizate cheltuielile de personal care au fost supraestimate iniţial. Fondurile prevăzute după rectificare asigură plata salariilor până la sfârşitul anului, a titlurilor executorii şi aplicarea legii 85/2016”, afirma recent Viorica Dăncilă. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite