Afirmaţia preşedintelui României , rostită cu ceva ani în urmă a fost răstălmăcită pe toate părţile. Rivalii politici l-au taxat în toate felurile posibile şi imposibile, mass-media a organizat dezbateri peste dezbateri şi de câte ori apare subiectul educaţiei în prim plan acestă frază este adusă în lumina reflectoarelor.

Revolta dascălilor prost plătiţi, analizele şi studiile de caz referitoare la sistemul educaţional din România, antipatia manifestată de personalităţi ale vieţii socio- culturale din România faţă de această simplă frază, toate pot fi îndreptăţite.

Dar câţi dintre noi nu am văzut absolvenţi de universităţi care habar nu au să scrie şi să vorbească corect româneşte? Câţi băieţi cu ceafa lată  şi lanţuri de aur la gât sunt acum masteranzi ai sistemului educaţional romanesc? Câte diplome date la normă şi câte lucrări de licenţă tranzacţionate între profesori şi studenţii lor au apărut în ultimii ani? Cine nu a auzit de meditaţii plătite pe bani grei pentru o notă mai bună, de şpăgile date pe la diverse examene sau de cadourile oferite profesorilor de cei ce vor neapărat o diplomă. 

Cine nu a auzit de baroni locali deveniţi peste noapte profesori universitari sau de "personalităţile" care îşi umflă CV-urile cu masterate făcute câte trei patru odată pentru a le demonstra competenţa intelectuală?

Ca să nu mai vorbim de liceenii care odată ce au simţit camerele video în sala de examen au uitat brusc ce au învăţat în cei patru ani de liceu?

Da avem şi profesori excepţionali şi elevi şi studenţi cu care ne putem mândri. Avem vârfuri care se remarcă nu doar la nivel naţional, ci uimesc aproape tot globul cu inteligenţa şi pregătirea profesională, avem o clasă medie şi cu siguranţă, în sistemul educaţional avem şi foarte mulţi tâmpiţi!

Singura întrebare cu adevărat relevantă este câţi tâmpiţi naşte sistemul educaţional românesc. Este procentul lor unul infim sau  procentul creşte exponenţial cu fiecare reformă impusă impusă în sistemul educaţional românesc?