Tabloul sumbru al învăţământului românesc, la început de an şcolar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu critic starea învăţământului dintr-o obstinaţie distructivă. Dar nici nu pot să mă îmbăt cu apă rece, să-mi fur singur căciula. Iar criticile mele se bazează pe informaţii, date şi cifre oficiale, pe care le poate verifica oricine. Plus experienţa de 30 de ani în interiorul sistemului de învăţământ.

Cum se poate rezolva situaţia descrisă mai jos? Cu echipe de specialişti independenţi, care să facă o radiografie a sistemului şi să ofere soluţii. Politrucii de partid, aflaţi la cârma educaţiei, ultimul agramat şi analfabet, nu pot rezolva problemele învăţământului.

Iată principalele tare care macină din interior şcoala românească.

Abandonul şcolar

Potrivit datelor publicate vineri de Eurostat, statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai ridicat procentaj al abandonului şcolar în 2016 au fost Malta (19,6%), Spania (19%) şi România (18,5%), la polul opus situându-se Croaţia (2,8%), Lituania (4,8%) şi Slovenia (4,9%).

Dna. Andronescu contrazice Eurostat şi susţine că greşeala provine de la copiii plecaţi în străinătate, doar în Spania aflându-se acum 100.000 de copii români. Nu ştiu de unde are cifra dna. Andronescu, dar la recenta repartiţie de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a, din 174.000 de elevi aflaţi în clasa a VIII-a, doar 112.000 au fost repartizaţi. Alţii 18.000 s-au dus la şcoala profesională, fiind în abandon şcolar 44.000 (25%) de elevi. Doar din seria curentă, dar la fel s-au petrecut lucrurile şi în anii trecuţi. Să fi plecat toţi în Spania?

Există şi un abandon şcolar ascuns, elevi care au abandonat şcoala în clasele a IX-a şi a X-a, dar care sunt păstraţi în cataloage pentru a nu afecta finanţarea per capita pe care o primesc şcolile de la stat.

Şi atunci de ce să punem la îndoială cifrele Eurostat? Cifra reală este posibil chiar mai mare!

Cauze? Sărăcia unor familii, mai ales în rural; prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii, şcoala nu asigură absolvenţilor competenţele cerute în piaţa muncii; şcoala nu este un mediu atractiv de învăţare, la care copiii să vină „cu drag”, curricula nediferenţiată, prea teoretică, stufoasă, şi absenţa mai multor trasee educaţionale îi îndepărtează de şcoală.

Situaţia precară a infrastructurii şcolare

Deşi au fost modernizate multe şcoli, în special cu bani europeni, statistica şcolilor fără autorizaţii valide de funcţionare ne înfioară.

În Bucureşti, capitala ţării, doar 44 (4%) de clădiri şcolare din Bucureşti din 1.066 - 22 din reţeaua publică şi 22 din cea privată - au obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, a declarat pentru AGERPRES , purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti Ilfov.

Dacă legea referitoare la obţinerea acestor autorizaţii respectă standarde europene, ea trebuie respectată.

La nivel naţional, 4.221 de clădiri care funcţionează în uzul unităţilor de învăţământ nu au autorizaţie sanitară şi nici aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), deşi au nevoie de acestea pentru a funcţiona în condiţii sanitare adecvate şi de siguranţă.

Datele comunicate de Ministerul Educaţiei mai arată că, în România, funcţionează 18.746 de instituţii de învăţământ cu personalitate juridică, care operează în 26.733 de clădiri, din care 20.710 clădiri nu au aceste avize şi autorizaţii.

Câte dintre aceste şcoli, fără autorizaţie sanitară, au toaleta în curte fără apă curentă?

image

Vina este pasată între primării şi minister, dar statul n-a găsit de cuviinţă să dea o lege care să oblige primarii, sub sancţiuni grele, să rezolve problemele şcolilor. Iar acolo unde aceştia nu sunt capabili să intervină statul şi să le rezolve. Este vorba de condiţiile în care învaţă copiii României.

În ultimii 5 ani în care statistica aceasta s-a agravat, în loc să se amelioreze, la guvernare au fost USL şi PSD. Cu excepţia guvernului Cioloş, care tot cu bugetul PSD a funcţionat.

Cea mai gravă problemă: câte şcoli stau să cadă în capul elevilor la un cutremur puternic? Ştie cineva? Unele şcoli au o vechime mai mare de 100-130 de ani. Recenta întâmplare cu şcoala 141, când tavanul a căzut peste băncile, din fericire goale, ar trebui să dea fiori guvernanţilor. Ce facem, aşteptăm cutremurul pentru ca după aceea să ne plângem morţii?

image

Arhitectura curriculară şi instituţională veche de 50 de ani

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună în măsura în care răspunde cerinţelor şi nevoilor societăţii la o etapă de evoluţie a sa.

În 1990, contextul economic, social, politic, cultural, s-a schimbat fundamental în România. Dar şcoala a rămas încremenită în tiparele comuniste, anterioare anului 1990. Să amintim şi provocărilor cărora trebuie să le facă faţă omenirea: globalizarea, mobilitatea forţei de muncă, mărfurilor şi ideilor, comunicarea prin internet şi telefonie mobilă, ecologizarea, încălzirea globală, etc.

Şcoala trebuie să se sprijine pe patru piloni: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. La noi a rămas doar la stadiul „să ştii”. Curricula şcolară trebuie să aibă patru dimensiuni: conceptual teoretică, aplicativ-practică, interdisciplinară şi generatoare de învăţare continuă. Curricula noastră are doar prima dimensiune: conceptul-teoretică. Programele şcolare ar trebui să aibă variantele minimă, medie, de aprofundare. Nici vorbă de aşa ceva.

În loc să se plieze pe nevoile şi cerinţele elevilor, să ţină cont de înclinaţiile, talentele şi resursele lor, şcoala românească procedează exact invers, ca un adevărat „Pat al lui Procust”, în care sunt înghesuiţi toţi elevii. De actuala arhitectură curriculară beneficiază doar 30% dintre elevi, care au resurse intelectuale de natură conceptual-teoretică. Cu restul de 70% ce facem?

În Germania, 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale, foarte bine organizate. În România, doar câteva şcoli profesionale, organizate şi conduse de străini, funcţionează în parametrii „germani”. Exemplu, şcoala profesională „Kronstadt” de la Braşov, care are la admitere 10 candidaţi pe loc.

Revenirea la manuale unice si editură unică, anunţată de ministrul Pop, aruncă şcoala cu 25 de ani în urmă. În timp ce ministrul nu este în stare să asigure manuale pentru clasa a V-a.

Resursele alocate şcolii

Aproape toată lumea consideră că banii puţini alocaţi sunt de vină. Realitatea este alta. Fără mecanisme de urmărire şi evaluare a eficienţei cheltuirii resurselor, banii dispar ca apa în nisip. Putem aloca resurse foarte mari, dar rezultatele nu se văd. Exemplul sănătăţii, spre care s-au dus în ultimii 10-15 ani de 7 ori mai multe resurse, iar rezultatele nu se văd, este edificator.

Nu avem un sistem de evaluare standardizat şi unitar la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii informatice, care să măsoare progresul şcolar al elevilor, bază a salarizării, evaluării managerilor şi alocării resurselor bugetare. În lipsa acestui sistem, banii se repartizează pe pile si relaţii la partidul aflat la guvernare.

Numărul studenţilor s-a înjumătăţit în ultimii ani

Aceeaşi explicaţie ca la abandonul şcolar. Universităţile nu oferă studenţilor competenţelor cerute în piaţa muncii. Universităţile noastre se plasează în clasamente internaţionale credibile pe locuri 700+. Jumătate dintre studenţii care încep cursurile universitare abandonează pe parcurs. Cancerul plagiatelor erodează încrederea în universităţile româneşti, astfel încât 10-15.000 dintre cei mai buni elevi români aleg să înveţe în străinătate în fiecare an.

Nu există nici în învăţământul superior mecanisme de evaluare a eficienţei, bazate pe angajarea absolventilor în piata muncii în specializarea urmată şi nivelul salarizării. Nu se practică finanţarea în funcţie de performanţe, măsurate cu criteriul expus.

Politizarea managementului şcolar

În ultimul timp, ministrul Liviu Pop a trecut la o agresivă politizare a managementului şcolar, impunând în funcţii de conducere din Inspectorate şi şcoli politruci-habarnişti impuşi de şefii locali ai PSD. Nu contează că politizarea a dus şcoala în starea în care se află astăzi. Ministrul Pop îşi pune subalternii după chipul şi asemănarea sa.

Procentele de reuşită la examenele naţionale nu trec de 50%

Şmecheria cu procentele de promovare calculate prin raportare la numărul elevilor înscrişi la examene, ignorând pe cei care nu s-au înscris pentru că nu se simţeau în stare să promoveze, nu mai păcăleşte pe nimeni. Ministrul Pop a declarat că aproape un milion de elevi au parcurs liceul degeaba. N-au luat examenul de bacalaureat sau nici măcar nu s-au prezentat la el. Aceşti elevi s-au dus la liceu în absenţa altor trasee educaţionale apropiate cu înclinaţiile şi resurselor lor.

Concluzii

Aşa cum arată şcoala astăzi, aşa va arăta societatea de mâine. Educaţia este prioritate naţională, avem Pact pentru Educaţie, şi Preşedinţia are un proiect pe această temă, dar în practică nu se schimbă nimic. Vorbe si discursuri la ocazii festive.

Interesele conducătorilor de azi nu au nimic în comun cu viitorul ţării. Doar cu îmbogăţirea în termen scurt prin fraudarea bugetelor ţării.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite