VIDEO Suntem ce facem. Ce fac învăţătorii de Crăciun?

Filmuleţul apărut pe TV-uri şi internet, o înregistrare pe ascuns a ce se întâmplă într-o şcoală de frunte a Bucureştiului, ne dă fiori. Ăştia suntem noi, românii? Aşa de jos am ajuns, învăţători, directori, să cerşim ca la uşa cortului de la părinţi, cadouri şi bani de sărbători?

Şi nu persoane oarecare, nu, chiar cei care au pretenţia că fac educaţie, construiesc caractere, pregătesc România de mâine, mai bună, mai cinstită, eliberată de corupţie, furt şi fraude.

Întâmplarea, nefericită şi greţoasă, s-a întâmplat la Şcoala 10, Maria Rosetti, din Capitală.

Iată peroraţia învăţătoarei:

Nu sunteţi cartofi, nu sunteţi oi să vă învăţ. La Şcoala 11, ei dau 100 de euro, de Crăciun. Eu v-am întrebat: v-aţi organizat?! Este în politica balcanică, românească, de Sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveţi un buget de 50 de lei la patru oameni. Cui daţi aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori şi un director. Cealaltă directoare are bube? Şi copiii nu salută doctorul şi femeile de serviciu?.

Sigur, este o anchetă în curs. Pornită de la înregistrarea inspirată a părinţilor. Altfel, nu se ştia nimic, totul mergea uns. Se strângeau cadouri, se împărţeau la tot personalul şcolii.

Cât de răspândit este obceiul? Probabil foarte răspândit. Să nu vină cineva din conducerea Ministerului sau Guvernului să spună că sunt accidente. Au fost şi vor mai fi sondaje, din care rezultă extinderea acestor obiceiuri la nivel naţional într-un procent alarmant.

Ce să înveţe copiii, auzindu-i pe părinţi drămuind banii de cadouri destinate profesorilor? Că aşa este normal în România, că aşa vor proceda şi ei când vor fi mari, de o parte sau de alta a baricadei.

Dar când sunt lăsaţi să fure la examene? Vor înţelege că aşa se trăieşte, nu există alternativă la furt, fraudă, corupţie.

Dacă cei mari, profesorii şi învăţătorii, „modelele” lor, procedează astfel, la ce să ne aşteptăm de la cei mici, sau mai mari, aflaţi pe băncile şcolii, sau în alte locuri de muncă, căutându-şi un drum în viaţă?

Sărăcia şi salariile mici nu pot fi o explicaţie. Nimeni şi nimic nu i-a obligat să aleagă o astfel de meserie, dacă aveau resurse pentru una mai profitabilă. Dar odată ajunşi aici, nimeni şi nimic nu le permite să-şi bată joc de meserie.

Dincolo de controale şi măsuri coercitive, imposibil de aplicat la toată suflarea şcolară, rămâne întrebarea.

Ce suntem, cine suntem, noi românii, dacă de la „modelele” ţării se propagă spre tinerii aflaţi în formare astfel de apucături?

Ce-i împiedică pe cei aflaţi în culpă să-şi pună întrebarea fundamentală?

Reacţia sănătoasă a societăţii ar fi ca tot mai mulţi părinţi să înregistreze şi să devoaleze astfel de practici. Societatea trebuie să genereze propriii anticorpi de apărare.

Apoi, la pătrunderea în sistemele sensibile, educaţie, sănătate, trebuie puse filtre pentru ca astfel de apucături „jegoase” să devină cât mai rare. Nu se poate să nu descoperim şi astfel de filtre, formate din interviuri, studierea istoricului profesional al candidatului, informaţii si relaţii de la colegii anteriori momentului intrării în sistem.

Altfel, cancerul devine metastază şi dispărem ca naţie.

Aici găsiţi filmuleţul despre ce fac „modelele”.