Sub blestemul Mioriţei

Din 27 decembrie educaţia beneficiază de spaţii generoase în mass-media românească. Cazul de la Şcoala 10 ne arată că nu întotdeauna între dorinţă şi putinţă e posibil să punem semnul de egalitate, că de la simpaticul domn Trandafir la isterica doamnă Blandu procesul didactic a suferit mutaţii semnificative.

Am urmărit îndeaproape subiectul, fiind îngrijorat de răul pe care, din nou, ni-l facem singuri, dar şi de reacţiile ciudate ale unora dintre participanţi.

Faptele fostei învăţătoare sunt cunoscute, analizate şi blamate de întreaga societate. Demisia directoarei, la fel de previzibilă şi firească. Ce m-a surprins pe mine a fost atitudinea profesorilor din atât de mediatizata şcoală. Comisia de cercetare, formată din cadre didactice colege cu învăţătoarea, a lucrat într-un mod admirabil şi, chiar dacă nu a avut niciun jurist în componenţă, a verificat toate aspectele, individualizând cu precizie fiecare faptă săvârşită. Toţi au fost interesaţi de rezultatul votului, iar faptul că am refuzat să îl dezvălui a părut un gest de frondă pentru ziarişti. Nu, nu acesta a fost motivul, ci respectul pe care îl port comisiei (este cineva interesat de amănuntul că cele 5 doamne profesor de joi dimineaţă până vineri la prânz nu au plecat din incinta şcolii?) şi consiliului de administraţie.

Profesori, părinţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, toţi au fost prezenţi, iar votul secret a fost elocvent: UNANIMITATE pentru propunerea directoarei de sancţionare a aşa-zisei învăţătoare. Iar eu am considerat că este firesc ca deciziile să fie anunţate de cei care le-au adoptat.

Am văzut, apoi, reacţii pe care nu le-am înţeles. Un fost ministru acuză că s-a tergiversat, că în maxim 48 de ore trebuia dată afară! Am văzut aşa-zişi specialişti care ar fi vrut ca de anul nou să se facă dreptate! Jalnici profitori, crâncenă lipsă de viziune şi imaginaţie. Pentru prima oară de mult timp (cam de pe vremea ministrului Liviu Maior), un subiect de asemenea gravitate este tratat cu seriozitate, responsabilitate şi legalitate. Legea spune foarte clar că o comisie trebuie numită, că nu se pot dispune măsuri împotriva unei persoane în zile libere, că trebuie asigurată citarea şi audierea persoanei, a martorilor, că trebuie asigurat accesul la documente. Iar atitudinea ministrului, care nu a vrut să facă declaraţii înaintea finalizării procedurilor, este cât se poate de firească. Dacă ar fi urmărit doar un beneficiu de imagine, ar fi năpădit pe toate ecranele, ar fi vorbit de săracii profesori, ar fi plâns puţin (cu sau fără lacrimi de crocodil) pentru părinţii opresaţi.

Atitudinea lui însă a fost a unui manager care doreşte, pe de-o parte, rezolvarea unui caz, iar pe de altă parte identificarea unor soluţii de sistem. A preferat să facă o videoconferinţă cu inspectorii generali şi abia după aceea a acordat declaraţii de presă. A refuzat versiunea telenovelistică, fatalistă a Mioriţei, a decis abordarea pragmatică şi programatică, iar rezultatele se vor vedea în curând. Poate chiar începând de săptămâna următoare.

Zilele acestea toţi ne-am aplecat pe un caz, extrem de grav! Eu vă propun, începând de luni, să discutăm de cauzele corupţiei din învăţământ, de factorii favorizanţi, de efectele tragice pentru întreaga societate!

Următoarea mea postare va fi ŞCOALA DE FIŢE!