STOP FALS CORONAVIRUS! Dezinformarea din şcoală

Ideea că „şcoala românească” nu face chiar ce-ar trebui —  că pune încă accentul pe memorare, pe reţete şi autoritate în loc să înveţe elevii cum să gândească singuri — este deja o idee “mainstream”.

Din păcate, e foarte probabil să fie mai grav decât atât: nu doar că şcoala nu ajută, pe alocuri chiar dăunează, un număr crescând de profesori din mediul preuniversitar răspândind dezinformări şi teorii conspiraţionale chiar de la catedră.

Ca trainer în educaţie media şi combaterea dezinformării, am lucrat în ultimii ani cu sute de elevi, discutând despre ce înseamnă, cum se recunoaşte şi cum se poate combate dezinformarea. Tinerii care ajung la ateliere (mai nou webinarii) sunt mereu foarte curioşi şi dornici, de multe ori, să facă ceva. Despre realităţile din şcoală vorbim de şi mai multă vreme, în zeci de conversaţii —am fost în zeci de clase, case de cultură, la Casa Forum — sediul asociaţiei noastre, iar mai nou online. 

Punând cele două experienţe împreună, am pus o întrebare în grupurile de elevi despre cum se împacă profesorii lor cu informaţia. Răspunsurile nu au fost deloc încurajatoare:

• Profesoara de BIOLOGIE ne-a ţinut un discurs de o oră cu motive antivaccinare, de la nesiguranţa lor până la efecte secundare. (A luat toate vaccinurile istorice cu toate problemele cauzate). Şi încă ceva, ea refuză să poarte masca corespunzător la ore(o ţine doar pe hol să nu îi comenteze direcţiunea), plus la vot a refuzat să i se ia temperatura la intrarea în secţia de votare.
• La mine în liceu era un profesor care vorbea mereu de “Gulerele albe” ca referire la o organizaţie masonică secretă; ei erau în spate la orice, de la e-uri în mâncare la mesaje subliminale în reclame.
• Profa de religie, care e şi diriga mea, ne-a ţinut predică o oră —  că ăştia ne prostesc că nu ne lasă să ne spovedim cu aceeaşi lingură, că în ea e trupul Domnului şi nu ai cum sa te îmbolnăveşti. Sau mai zice “cine ştie ce ne bagă ăia în noi cu vaccinul ăla, e lucru necurat” sau despre COVID că “nu e boală grea, ăştia mor de la prostie” sau “mâncaţi lămâi şi nu vă mai trebuie măşti”.
• Proful de sport face mişto la ore despre virus şi se vede ca nu crede în toată chestia. Ironic, azi ne-a zis ca e în medical şi noi credem ca are COVID.
• Eu am avut o experienta neplacuta — bunicul meu a avut COVID si am spus asta cand profesorii ne intrebau daca stim pe cineva bolnav. Dar când am spus asta un profesor a susţinut că “e doar racit”, că “ca sigur are alte probleme de sanatate” şi chiar a sugerat că “suntem plătiţi să spunem că are COVID”.

De ce sunt dezinformare astfel de exemple?

Eticheta „dezinformare” poate fi controversată, iar cei care răspândesc informaţii eronate şi conspiraţii afirmă deseori că e folosită doar pentru a cenzura „opiniile diferite”. Modelele actuale de combatere a dezinformării se uită, mai mult decât la afirmaţii, la procesul folosit pentru a se ajunge la poziţiile respective. Dacă faci o afirmaţie care contrazice ştiinţa general acceptată, de exemplu că Pământul ar fi plat, ar trebui să poţi oferi dovezi din interiorul metodei ştiinţifice. Să faci experimente replicabile care să testeze modelul tău şi să-i arate validitatea.

Profesoara de biologie din primul exemplu (scrisul cu majuscule din textul de mai sus aparţine elevului care l-a trimis) nu face decât să repete propaganda anti-vaccinare existentă în spaţiul public cu mult înainte de începutul pandemiei de COVID. De-a lungul anilor, anti-vacciniştii s-au străduit să convingă publicul că vaccinurile cauzează autism sau alte afecţiuni, că sunt făcute folosind celule de la fetuşi avortaţi, că ar conţine diferite substanţe periculoase.

Toate aceste informaţii, venite din texte online fără fundament sunt contrazise de zeci de studii serioase. Recent, o parte din mişcarea antivaccinistă s-a metamorfozat înspre a propune „consimţămând informat”, un eufemism pentru „chiar mai vrei vaccin, după ce te <<informez>> eu despre <<riscuri>>” sau înspre lupta cu obligativitatea vaccinării (care nu există de fapt).

Faptul că doamna profesoară refuză să poarte masca sau s-a împotrivit termoscanării, deşi o persoană care studiază biologia, ar trebui să poată înţelege că astfel de măsuri au fost dovedite ca fiind funcţionale, arată o contaminare serioasă cu diverse naraţiuni cu substrat ideologic – masca, termoscanarea au devenit simboluri ale opresiunii, pentru cei care s-au lăsat complet duşi de haosul generat de o parte a (social)media.

Exemplul „gulerelor albe” nu este decât o altă teorie a conspiraţiei, în care un grup ar avea capacitatea de a controla tot ce se întâmplă în lume şi în acelaşi timp să rămână în umbre (deşi iată, un profesor de la un liceu din România este aproape să-i descopere). De la noua ordine mondială, marea resetare, masoni şi iluminati, întotdeauna există un grup malefic, ce vrea şi poate să ne controleze până şi e-urile din mâncare.

Astfel de afirmaţii sunt atât de ieşite din cadrul unor perspective – fie şi critice – asupra lumii reale, încât întrebarea potrivită devine cum pot astfel de cadre didactice să treacă evaluarea psihologică anuală şi cum pot fi ei funcţionali în rolul de educatori.

În al treilea exemplu, vedem iar cum ideologia este un factor determinant în refuzul realităţii. În acest caz, convingerile religioase împinse la extrem duc la respingea informaţiilor oficiale şi dovezilor ştiinţifice, preferând soluţii ridicole – teoria „apei cu lămâie” a circulat o bună bucată de timp în ciuda demontărilor repetate.

Sursa: Facebook

Ultimul exemplu ne arată în primul rând o gravă lipsă de empatie, dar şi un mecanism primar al teoriilor conspiraţionale, de pivotare în faţa dovezilor, pentru a găsi alte şi alte motive care susţin teoria. Este o formă a erorii de raţionare numită „mutarea ştachetei” (moving the goalposts): la întrebarea „cunoaşteţi pe cineva cu COVID?” răspunsul da nu poate fi acceptabil, aşa că „porţile” se mută - „sigur nu e doar răcit?”. Nici aici nu poate fi - „sigur” un răspuns acceptabil, deci porţile se mută din nou - „aţi luat bani pentru asta”, o afirmaţie menită să pună „adversarul” în categoria conspiratorilor, orice apărare fiind din acest punct o dovadă în plus că aşa stau lucrurile.

Un impact greu de estimat

Am selectat câteva dintre mesajele primite, dar nu sunt nici pe departe toate. Mai aflăm despre profesori care spun că medicii au omorât oameni intenţionat (că primeau mai mulţi bani daca erau morţi mai mulţi), că măştile sunt inutile, despre COVID că e „doar o răceală” sau că forţe oculte vor să mai omoare din bătrâni că sunt prea mulţi şi doar consumă.

Toate dezinformările populare, care circulă online sau sunt folosite de anumite posturi TV ce capitalizează pe instrumentalizare fricii (nu de COVID ci de conspiraţii, de grupurile şi elitele care-ţi vor răul) îşi găsesc, se pare ecou în rândul profesorilor. Autoritatea lor se răsfrânge asupra acestor poveşti care, deşi complet false şi uneori periculoase, ajung cu titlu de certitudine în faţa miilor de elevi, în fiecare zi.

Elevii cu care lucrăm sunt într-o oarecare măsură autoselectaţi — sunt dintre cei care se implică, care sunt preocupaţi, pe lângă şcoală, de dezvoltare personală, de gândire critică, de voluntariat. Ei resimt intuitiv că ceva nu e bine, evidenţiază de exemplu absurdul situaţiei în care tocmai profesorul de biologie are atitudini antiştiinţifice şi antivacciniste. Dar nu putem omite faptul că nu toţi elevii au puterea de a ignora sau a combate astfel de derapaje din partea unor oameni al căror rol este fix să-i ajute să înţeleagă lumea.

În februarie, am ţinut un webinar despre combaterea dezinformării, cu profesori de la mai multe licee din ţară. Pregătisem inclusiv o serie de exemple ca cele de mai sus, pentru a încerca să adresăm împreună situaţia. În timp ce discutam diverse naraţiuni folosite ca dezinformare, unul dintre participanţi postase un mesaj în chat, în care trecea foarte repede de la media care e vândută nu-se-ştie-cui la ceva conspiraţie împotriva „medicamentelor minune” (ivermectina, hidroxiclorochina etc). Mesajul era însoţit de un clip de YouTube dintre cele clasice — care pretind că-ţi arată Adevărul, în timp ce fac zeci e erori logice, selectează doar informaţiile care le convin şi invită diverse personaje excentrice să pozeze în „savanţi de renume mondial”.

Punând toate acestea împreună şi văzând că orice elev are minim un exemplu de profesor care răspândeşte dezinformări sau conspiraţii şi că astfel de profesori ajung până şi în webinarii despre combaterea dezinformării, nu putem să nu ne întrebăm cât de amplu este acest fenomen şi ce putem face în legătură cu asta.

Din păcate, până acum, răspunsurile îmi scapă.

   ***

Autorul, Ciprian Cucu, are un doctorat în tehnologii educaţionale şi lucrează în domeniul educaţiei media. Este vicepreşedinte Forum Apulum.