Statutul elevului român: vrem performanţă, dar dăm sancţiuni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

Ca să cunoaştem misiunea, viziunea şi valorile învăţământului preuniversitar din România, mi-aş fi dorit ca documentul numit Statutul Elevului aflat în aceste zile în dezbatere publică să înceapă cu „Educaţia în România urmăreşte să dezvolte personalitatea elevului, talentele, abilităţile fizice şi psihice la cel mai înalt potenţial!

Şcoala în România are ca obiectiv oferirea de informaţii de cea mai bună calitate centrându-se pe performanţă şi excelenţă academică, cât mai ales formarea de abilităţi de viaţă pentru fiecare copil într-un mediu plăcut, armonios, unde se poate juca, învăţa şi dezvolta psihic, emoţional şi social bucurându-se de relaxare, încredere, respect şi siguranţă“. Documentul poate fi găsit pe site-ul edu.ro. Primul, drept să fi fost, „Elevul român are dreptul la o educaţie de top egală cu oricare alta din Europa“.  

Nu, documentul numit Statul Elevului îţi creează o altă impresie. La art. 4 se menţionează în treacăt Învăţământul preuniversitar este centrat pe elev, dar dacă citeşti cap-coadă cele 31 de pagini nu ai senzaţia aceasta. Nu trăiesc o emoţie pozitivă când citesc, încât să mă determine să-mi dau copilul la o şcoală românească, nu-mi creează încredere şi siguranţă. Statutul Elevului nu menţionează concepte cheie în educaţia elevului precum personalitate, caracter, bunătate, morală, performanţă, creativitate, pedagogie sau spiritualitate.

Despre ce e vorba aici? Păi, putem citi la art. 5 şi găsim care sunt valorile sistemului educaţional. O înşiruire de cuvinte ce sună frumos şi neconvingător. Am câteva comentarii, cu aprecieri şi confuzii, deşi scrise pe scurt. 

Ce apreciez:  

la art. 7 numit Drepturi educaţionale se precizează:

x) Elevii cu performanţe şcolare deosebite pot promova 2 ani de studii într-un an şcolar.

Da, sună provocator, România are copii geniali, dar aş fi curios dacă, de câte ori şi unde s-a aplicat acest drept. Vrem să cunoaştem astfel de modele printre elevi. Poate la fiecare sfârşit de an vom primi răspunsul.

z) Dreptul de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin fişe de feedback anonime.

Aş susţine să devină o obligaţie pentru fiecare şcoală, nu doar un drept fără practicabilitate şi eficienţă şi efecte. Astfel, am reduce comportamentul neschimbat defavorabil al unor profesori vechi de ani de zile sau metodele ineficiente. Şi prin măsurile luate de şcoală în cazurile de feedback negativ repetat am avea ceva efecte. Ce se întâmplă dacă un cadru didactic primeşte într-un an de la toate clase un feedback negativ anonim? Se întamplă?

 (2) dreptul de a contesta rezultatele evaluării la lucrările scrise.

Faptul că o notă la un test poate fi contestată mă duce cu gândul la două explicaţii. Prima – că există practica unor profesori de a oferi note contestabile (bănuiesc că mai mici). Când studiam în Anglia nici nu mi-a trecut prin gând să fac apel la acest drept. A doua explicaţie ar fi practica elevilor/părinţilor de a contesta competenţa profesională a dascălului care merge până la intimidarea şi ameninţarea acestuia să modifice notele elevilor. Altfel, de ce aş contesta o lucrare scrisă. Că profesorul a greşit nota. Mă îndoiesc. De fapt, sunt dese şi nepermise cazurile de mai sus. Cum este apărat şi protejat profesorul aici? Mi-aş dori şi un Statut al Profesorului, un Regulament care să apere profesorul de eventualele abuzuri din partea elevilor, părinţilor sau superiorilor, să îi ofere siguranţă şi încredere şi să ştie că şcoala îl susţine şi nu ascultă de ordine politice sau de altă natură. Da, vreau un document prin care profesorul să simtă că este respectat şi că beneficiază de tot confortul în şcoala sa.

Există o serie de practici mai mult sau mai puţin pedagogice prin care profesorii adună, scad puncte, bulinuţe, liniuţe, notează cu creiorul pe carneţele personale, încât nu mai înţelegi ce notă ai primit şi dacă profesorul a fost obiectiv, neutru şi corect. Ai luat 8 la lucrare, dar pentru că ai comentat îţi dau 6. Sau lucrarea ta este de 7, dar pentru că ai avut activitate la clasă primeşti 9.

g) dreptul de a nu fi confiscate bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală.

Dacă elevul poartă un cuţit, un spray paralizant la şcoală, alte obiecte cu risc, se impune reţinerea, dar dacă foloseşte telefonul mobil, nu cred că este legal ca un profesor să-i confişte telefonul fiind un bun personal. Această practică o regăsim mai peste tot. „Să vină mamă la şcoală dacă vrei să-ţi primeşti telefonul.“ Telefonul este un bun personal şi nu cred că cineva, nici profesorul l-ar putea confisca. Dar materialele pornografice, extremiste sau de altă natură? Unde sunt incluse? Nu atentează acestea la siguranţa personală?

Sancţionarea elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context, precum şi aceea sub forma agresiunii fizice de orice fel a elevului.

În sfârşit revenim la normalitate, evităm stigmatizarea publică, căci în urmă cu nici 2 ani, Regulamentul semnat de Remus Pricopie preciza printre măsuri înclusiv aceasta: mustrarea în faţa clasei şi a consiliului profesoral. Acum, care dintre cele două se vor respecta, căci se contrazic? 

La art. 16, despre ridicarea sancţiunii, mi se pare firească şi pedagogic validă această posibilitate de reabilitare a oricărui elev. Perioada de cuminţenie trebuie să fie de minim 8 săptămâni. Aici nu ştiu cum de s-a decis această perioadă. Pe ce criterii pedagogice? Sunt curios câţi psihologi şcolari au fost consultaţi în elaborarea acestui document ? Cred că niciunul.

Nu pot fi de acord cu următoarele:  

dd) includerea beneficiarilor primari ai educaţiei în clase cu cerinţe educaţionale speciale, în urma diagnosticării abuzive pe diverse criterii (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, apartenenţă la o categorie defavorizată), se sancţionează conform prevederilor legale;

Formularea este categoric nefericită. Ce înseamnă diagnosticare abuzivă? Cine ar face acest lucru şi de ce se pleacă de la o astfel de premisă? Dacă această precizare pleacă de la realităţi e trist, dar a o menţiona în document este ruşinos şi nepermis.

Alegerea sau desemnarea reprezentanţilor de către tot corpul de elevi (art 23). Sugestia este practic imposibil de realizat. Dacă şcoala are 1200 de elevi, e greu de crezut că toţi cei 1200 vor vota. Dacă am stabili un procent din corpul elevilor (peste 50%) ar fi credibil şi realizabil. 

Piedici în consilierea psihopedagogică din şcoli:

Dreptul de a beneficia gratuit de servicii de informare şi consiliere şcolară, profesională şi psihologică, conexe activităţii de învăţământ, puse la dispoziţie de unitatea de învăţământ preuniversitar, fiindu-le asigurată cel puţin o oră de consiliere psihopedagogică pe an;

Cel puţin o oră pe an nu are vreo influenţă asupra elevului. O oră de consiliere minimă nu poate schimba ceva semnificativ în viaţa elevilor. Elevii pe parcursul dezvoltării lor psihoemoţionale trec prin perioade care necesită consilierea psihopedagogică. Din păcate, nu toate şcolile au cabinet de asistenţă psihopedagogică şi foarte puţini elevi apelează la acest serviciu. A doua piedică este timpul în care elevii pot fi consiliaţi. Evident că în timpul programului şcolar şi bineînţeles că implică un cumul de absenţe la discipline (motivate, sper). Dacă, de exemplu, elevul cu o anumită nevoie educaţională este consiliat de 4-5 ori sau dacă prezintă o dizabilitate, tulburări de comportament şi trebuie să frecventeze un semestru întreg, ce te faci, de la ce oră absentează?  

Acest fapt pune într-o lumină nefavorabilă faţă de profesor şi pe consilierul şcolii. Profesorii nefamiliarizaţi cu ideea de a apela la psihologul şcolii numit consilier tind să diminueze importanţa, rolul, să ironizeze copiii în loc să îi încurajeze şi chiar să îi împiedice, crezând că, de fapt, e o formă de chiul organizată.               

Există şi o altă contradicţie în statutul consilierului şcolar care, de fapt, este şi profesor. Are obligaţia de a preda 4 ore la clasă. Ca profesor ai unele obligaţii, îndatoriri, roluri şi un profil, ca psiholog şcolar alt profil. Vă imaginaţi ce încredere va avea un elev care a primit nota 4 la test să dechidă uşa cabinetului psihologic al aceluiaşi personaj?

Se asigură decontarea sumei ce re prezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru (art 9).

Nu am înţeles de ce există această limitare a numărului de călătorii decontate. Dacă dreptul acesta mi se acordă pentru că sunt elev, elev sunt tot anul şcolar şi dacă călătoresc mai mult de 8 ori, ce fac cu restul călătoriilor?

Cel mai mare capitol din statut este art. 15 Sancţiuni – ceea ce ne spune clar că învăţămantul românesc încă funcţionează cu sancţiuni şi pedepse. Personal, nu cred în eficienţa şi valoarea sancţiunilor, mai ales pentru elevi, pentru copiii aflaţi în creştere şi dezvoltare psiho-emoţională-socială. Partea bună este precizarea că elevii nu pot fi supuşi unor sancţiuni colective. În sfărşit s-a terminat cu pedepsele de tipul Toţi daţi test din cauza colegului vostru care a aruncat laptele pe jos!

Articole imprecise şi incomplete

Dreptul la protest, pentru elevii din ciclul liceal, în afara orelor de curs; activităţile pot fi susţinute în unitatea de învăţământ preuniversitar, la cererea grupului de iniţiativă, numai cu avizul Consiliului de Administraţie Art. 8

Ce înseamnă această formă de protest, cum arată ea nu ne este explicat. Fiecare înţelege ce doreşte? Vom vedea elevi de clasa a X-a cu pancarte strigand pe străzi „jos directorul“?! sau „Vrem săpun în şcoală!“

e) elevii din învăţământul secundar superior au dreptul de a solicita schimbarea unui cadru didactic al clasei cu susţinerea a două treimi din totalul de elevi ai clasei. 

Asta m-a dat gata. A-ţi exprima nemulţumirea e una. A solicita schimbarea de la clasă este cu totul altceva. Nu cred că este un drept al elevilor. Nu am auzit de aşa ceva în nicio instituţie de învaţământ din Europa. Plus că ar crea haos în sistem. Să vă redau un scenariu. Profu de fizică în clasa a 9-a, primul semestru, verifică cunoştinţele şi constată că 15 elevi sunt de nota 4. Elevii furioşi se ceartă cu dânsul, pentru ca în final să ceară schimbarea profesorului (că e prea exigent, incorect şi nu e ca cel de la clasa paralelă). Profesorul are 4 ore de fizică pe săptămană la acea clasă. Dacă pierde aceste ore, în timpul anului şcolar, ce ore va primi în schimb pentru completarea normei, de unde? Cine va veni în locul său, adică cine va renunţa la acele ore. Apoi alţi elevi vor prinde curaj şi vor cere şi ei schimbarea profesorului de chimie etc. Va crea un precedent periculos. Şi în sprijinul lor vor sări şi părinţii. Da, ne putem alege şcoala unde învăţăm şi dacă şcoala are aceşti profesori îi vom respecta. A dori schimbarea (nejustificată cu adevărat) unui profesor înseamnă a nu respecta acel profesor şi inclusiv şcoala care angajează acel profesor. Să se şteargă, domne!

La art 13 (Interdicţii), elevii nu au voie să consume droguri, alcool, să folosească arme în perimetrul şcolii. Mai jos, la art 14 (Sancţiuni) scrie că Pentru a putea fi sancţionaţi, faptele trebuie să se petreacă în incinta unităţii de învăţământ.

Să înţelegem, e vorba despre incinta sau perimetrul şcolii? Dacă e incintă pot bea o votcă în faţa şcolii. Şi ce se înţelege prin perimetru? 50 m, 100m? Ar trebui lămurit.

Ce nu ştiu:

Cum se scade nota la purtare? Există o practică uniformă de aplicare a acestei sancţiuni. Nu despre absenţe, ci pentru abateri, pentru prevenirea abuzurilor unor profesori supăraţi şi ambiţioşi (Îţi dau 6 la purtare, nu te pui cu mine). Cum se ajunge de la 10 la 5 la purtare? Care este ghidul prin care consiliul profesoral decide şi ia în seamă chiar orice debitează un diriginte. Unde se lasă loc unor interpretări subiective şi eventual incorecte este următoarea afirmaţie: „pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral.“ Care sunt acestea? Pentru un consiliu profesoral din Bucureşti poate fi grav ceva, pentru un altul din Rădăuţi, poate nu. Pentru o şcoală de top, cu exigenţe, poate fi grav o ţigară găsită în toaletă, pentru alta, nu. Ori un regulament al Ministerului în aplicarea unor măsuri precum sancţiunile nu poate fi interpretabil.

NU am găsit :

Dreptul la condiţii de igienă, sănătate şi securitate.

Faptul că şcoala este obligată să aibă toalete funcţionale, avizate la început de an. Este jenant să amintesc, dar am vizitat zeci de şcoli care nu aveau săpun şi hărtie igienică. Nu mai zic de apă. Sau apă caldă şi căldură iarna. Şi vedem anual câte şcoli încep fără să fi primit avizele de funcţionare. Cred că fiecare elev are acest drept – la un mediu sănătos, igienic – şi are dreptul să fie protejat, să ştiu că este în siguranţă în timpul şcolii.

Dreptul la o dezvoltarea armonioasă, la un mediu plăcut care să prevină violenţa, dreptul la metode şi practici de predare-invăţare moderne. Dreptul de a avea cei mai buni profesori.

Lista poate fi mai lungă.

Mi-aş dori să văd şi un statut al profesorului.  Ce se întamplă când şcoala încalcă acest document? Dacă nu oferă sală de sport, bibliotecă, computere cu internet etc.? Sau ce se întâmplă când un profesor încalcă statutul elevului?  Nu ni se spune.

Ce ar merita introdus aici? Medierea!


Înainte de a trece brusc la lista întreagă de sancţiuni, aş prefera apelarea la serviciile de consiliere / mediere care pot fi oferite în şcoală, de profesorii mediatori. Medierea reduce conflictele între profesori-elevi-părinţi şi ar diminua aplicarea de sancţiuni imediate. Cum de nu se spune niciun cuvânt în statul elevului? Elevul are nevoie de consiliere/mediere şi nu de sancţiuni. Profesorul asemenea, părintele evident.

image

Da, George era furios când a spart geamul şi învăţătoarea era şi ea furioasă şi l-a ameninţat cu scăderea notei la purtare. Dar George era furios pentru că a aflat în acea dimineaţă de divorţul părinţilor săi, era trist şi confuz şi nu a înţeles decât că va trebui să locuiască cu mama, iar învăţătoarea venise déjà furioasă la şcoală după ce întărziase 30 de minute în traficul bucureştean.

Am putea avea puţină înţelepciune înainte de a trece la măsuri radicale?

Anual, în Marea Britanie, aproximativ 25.000 de elevi sub 18 ani din toată lumea vin să studieze în şcolile internat pentru calitatea şi performanţa recunoscută internaţional. Da, stau acolo închişi, unele sunt chiar în păduri. Când vom avea 2.000 sau măcar 1.000 de copii trimişi de părinţii lor din alte ţări să studieze în România pentru că merită, putem spune că învăţământul preuniversitar este de invidiat, de calitate excepţională şi elevul are un statut excepţional. 

Până atunci, de fapt pănâ în 4 iulie, Ministerul Educaţiei ne invită să transmitem pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro propuneri şi observaţii vizând structura şi conţinutul documentului lansat în dezbatere publică.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite