Sorin Cîmpeanu: „S-a ajuns la un minim cu calitatea educaţiei în România”. Şi cine este de vină, domnule Cîmpeanu?

Ne spune şi dl Cîmpeanu ce ştim cu toţii. Educaţia a ajuns la un punct de minim, concluzia fiind trasă în urma examenelor naţionale, a testelor PISA, a evaluării tinerilor care ajung la facultate. Şi încă nu ştim totul, pentru că nu avem un sistem de evaluare credibil, standardizat, nesupus subiectivismului profesorilor. Aşa cum arată şcoală azi, aşa va arăta societatea mâine.

Cine este de vină, şi cui îi pasă că am ajuns în această situaţie? Aştept un răspuns de la ministrul Cîmpeanu. Degeaba. Nu va spune nimic!

Ministrul Cîmpeanu a descoperit secretul lui Polichinelle

Experţii independenţi, testele PISA, foruri internaţionale spun acest adevăr, relativ la educaţia din România, de 30 de ani. Nu s-a sinchisit nimeni. Toţi miniştri s-au crezut cei mai deştepţi în materie, şi n-au acceptat vreo sugestie de la specialişti independenţi. Au făcut ce-au vrut, ce n-au ştiut, şi am ajuns aici, într-un punct de minim al calităţii educaţiei. Nici măcar nu s-au uitat peste situaţia educaţiei din alte ţări dezvoltate şi apreciate la capitolul educaţie. Au făcut ce i-a dus mintea, adică nimic, şi au dus educaţia într-un punct de minim.

Nici după anul 2020, când au venit la putere liberalii, nu s-a schimbat nimic esenţial în educaţie. Criza sanitară generată de COVID a pus bomboana pe coliva educaţiei. Elevii au pierdut patru semestre, doi ani de studiu la şcoală, în care mai învăţau câte ceva.

Şcoala online a fost declarată de ministrul Cîmpeanu un dezastru, aici a avut dreptate. Dar cine a închis şcolile în toată ţara, şi acolo unde nu erau cazuri de COVID, sau erau foarte puţine? Miniştrii Anisie şi Cîmpeanu.

Şcoala s-a mutat în spatele părinţilor care au avut bani de meditaţii. Ceilalţi elevi, care n-au beneficiat de ajutorul familiei, Dumnezeu cu mila!

Ce n-au făcut miniştrii, deşi era în pixul lor s-o facă

Planurile cadru şi programele şcolare. Şcoala trebuie să răspundă nevoilor şi cerinţelor societăţii la o etapă a evoluţiei sale. Elevii noştri învaţă după planuri cadru şi programe şcolare de acum 50 de ani. O spun părinţii elevilor care au urmat studii liceale, cel puţin. Ei bine, niciun ministru nu s-a deranjat să convoace o echipă de specialişti independenţi, care să aducă planurile cadru şi programele la nivelul societăţii româneşti de astăzi. În loc să se plieze pe nevoile, talentele elevilor şi pe cerinţele pieţei muncii, şcoala se comportă ca un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate. Adică cine are bani de meditaţii.

Interesele sindicatelor şi profesorilor sunt contrare cu acelea ale elevilor şi părinţilor lor. Profesorii nu sunt dispuşi la efortul pe care l-ar cere alte planuri cadru şi alte programe şcolare. Sindicatele îi apără ameninţând cu greve, iar victimele sunt elevii, aflaţi, nu-i aşa, în centrul procesului educaţional. Dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs!

Abandonul şcolar. Este dublu decât ne anunţă şefii din educaţie, pentru că nu sunt luaţi în calcul elevii „virtuali”. Iată cum descrie situaţia dna fost ministru Andronescu:

„În 2019 m-am trezit că aveam înscrişi în clasa VIII-a 186.000 de elevi şi au intrat în examenul de Evaluare Naţională 146.000. Şi atunci, sigur, am zis “dar unde sunt 40.000 de copii?” 40.000 de copii erau înscrişi virtual, să zic erau virtuali, pentru că finanţarea e per capita, ca urmare a oricărui director de şcoală îi convine să aibă înregistraţi mai mulţi elevi decât sunt în ei în realitatea lor pentru că primeşte un buget mai mare”.

La Târgu Jiu, la un control de rutină, într-un liceu tehnic, Inspectoarea Generală a găsit 4 (patru) elevi în 21 de clase. A luat foc ministrul Cîmpeanu când a auzit aşa ceva? Aiurea! S-a făcut că plouă! Nici acum nu ştim care este realitatea cu elevii „virtuali”. Pentru că nimeni nu vrea s-o afle.

Nu avem un sistem unitar, standardizat, la nivel de ţară, care să măsoare obiectiv progresul şcolar al elevilor. Am scris aici cum ar trebui să arate acest sistem, dar nimeni n-a băgat în seamă. Pentru că strică „ploile”, mistificarea, minciuna cadrelor didactice. Acum ministrul încearcă să piloteze un astfel de sistem, care nu cred să dea rezultate pentru că nu ţine cont de realităţile şcolii româneşti.

Mediul atractiv de învăţare

Acesta este obiectivul principal al şcolii din ţări bine plasate la evaluări internaţionale. Profesorii sunt evaluaţi şi plătiţi după cât de atractiv predau lecţiile şi fac evaluarea formativă, dezvoltă creativitatea, imaginaţia şi curiozitatea elevilor. La noi funcţionează în continuare principiul „magister dixit”, şi paradigma de învăţare „dictat-copiat-reprodus-uitat”. Şi nu se schimbă nimic, pentru că profesorii urmăresc foloase maxime cu eforturi minime. Puţinele cazuri de profesori care fac excepţie de la acest tablou nu pot schimba esenţial nivelul educaţiei de la noi.

Consecinţele? Majoritatea românilor ajunşi în ţări occidentale devin „căpşunari”, sau şterg la fund bătrâni şi copii mici. Acesta este destinul pe care îl oferă şcoala românească!

Managementul şcolar politizat

Toate guvernele s-au lăudat că depolitizează managementul şcolar, niciunul n-a dus procesul până la capăt. A avut loc un concurs de directori, nu se ştie cu câtă acurateţe. Dar dacă legea spune că directorii trebuie să asculte şi să facă ce spun Inspectorii Generali, numiţi politic, ce să facă? Profesorii sunt angajaţi de Inspectorat, banii sunt gestionaţi de primării, ce putere are un director de şcoală? Aproape niciuna!

Nu se va întâmpla nimic în domeniul educaţiei. Proiectul România Educată este aşa de „bun” pentru şcoala romanescă, încât ministrul Cîmpeanu anunţă că o nouă lege a Educaţiei este posibil să apară prin 2023. În 2024 preşedintele Iohannis pleacă, aşa încât asupra României Educate se va aşterne praful uitării.

Aşa se întâmplă când conducătorii ţării, cei din educaţie în particular, se cred cei mai deştepţi şi pricepuţi şi nu vor să asculte de nimeni. Fac doar ce cred ei că e bine. Şi ne-au dus  în punctul de minim al calităţii educaţiei!