Soluţii pentru a urni căruţa digitală în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tehnologia nu mai poate fi ocolită în şcoli
Tehnologia nu mai poate fi ocolită în şcoli

Informatizarea şcolilor nu mai poate fi ocolită, însă progresele făcute de autorităţi în acest sens sunt, deocamdată, modeste. Cine poate ajuta şi în ce fel?

Informatizarea şcolilor nu mai poate fi ocolită, însă progresele făcute de autorităţi în acest sens sunt, deocamdată, modeste. Potrivit oficialilor, elevii ar avea nevoie de 250.000 de tablete pentru a putea participa la lecţiile online, dar reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor susţin că, de fapt, peste 800.000 de şcolari nu au dispozitive cu conexiune la internet. Cele mai multe dificultăţi există la şcolile de la sate şi la cele din oraşele mici.

„Vor să aceseze şi nu ştiu să o facă“

Una dintre soluţiile de obţinere a calculatoarelor sunt fondurile europene. Pentru aceasta însă, este nevoie de depunerea unor proiecte pe care mulţi dintre managerii de şcoli nu ştiu să le scrie. Organizaţia World Vision România, WVR, dă o mână de ajutor oferind consultanţă şcolilor în care organizaţia este prezentă, dar şi celor aflate în afara ariilor sale de intervenţie. „A fost comunicat de autorităţi acel buget de 175 de milioane de euro din care şcolile pot să-şi achiziţioneze materiale igienico-sanitare, pot face renovări sau pot achiziţiona device-uri pentru copii. Sunt anumite zone din ţară care vor să aceseze şi nu ştiu să o facă şi sunt altele unde trebuie să mergem un pas mai în spate şi să informăm şcolile cu privire la existenţa acestor bani, să convingem managementul şcolar că este nevoie de accesarea lor. Nu toate şcolile doresc să-şi asume să facă acest pas în direcţia depunerii unor cereri de finanţare pe fonduri publice“, subliniază Mihaela Nabăr, directoarea World Vision România.

Şi asta deoarece cheltuirea fondurilor publice europene implică o birocraţie strictă, o transparenţă maximă şi o monitorizare foarte atentă a întregului proces, adaugă Mihaela Nabăr.

Proiectul - acum, banii - în primăvară

Anunţul existenţei banilor europeni e o veste bună, dar tardivă, plus că a fost lipsit de asistenţa suplimentară, mai spune directoare WVR: „Din punctul nostru de vedere, acest fond a venit relativ târziu. Procesul ar fi trebuit pornit încă de la momentul în care am văzut foarte clar ce se întâmplă cu şcoala în pandemie - că şcoala trebuie să fie în online şi am constatat că nu există resursele necesare, infrastructura.“

Un proces de accesare a fondurilor europene pentru informatizare început acum va aduce banii cel mai probabil undeva către finalul primului semestru al actualului an şcolar. „Ceea ce înseamnă că noi o să pierdem un an de şcoală“, mai spune directoarea WVR.

În aceste condiţii, organizaţia a lansat un apel către companii şi persoane fizice pentru constituirea unui fond de urgenţă din care să se achiziţioneze şi device-urile necesare şcolilor aflate în zone vulnerabile. În prima decadă a lunii septembrie, organizaţia identificase 119 şcoli şi 3.500 de copii din unităţile din scenariul roşu la acea vreme. Acum, numărul şcolilor din scenariul roşu a sărit de 300, mai spune directoarea WVR.

„Fondul de urgenţă lansat de WV România se referă la tablete, dar nu numai la ele. Pentru că nu doar ele înseamnă acces la educaţie. Dacă vom avea tablete şi le vom ţine ca mobilier, nu înseamnă că am făcut educaţie. Fondul de urgenţă face referire la investiţie în şcoli, să vedem dacă putem crea infrastructura ca aceste tablete să fie funcţionale. Mai mult, ne uităm la copiii respectivi să vedem dacă au ce le trebuie pentru a veni la şcoală“, explică directoarea WVR.

Şcoală unde nu există nicio tabletă

La rândul ei, Organizaţia Salvaţi Copiii România a lansat un apel la donaţii pentru şcolile din ţară care funcţionează în scenariul galben sau roşu, dar care nu au dotări care să le permită accesul elevilor la orele online. O astfel de şcoală unde niciun copil nu are acces la educaţia digitală funcţionează în comunia Viişoara, din judeţul Botoşani.

„Şcoala noastră este într-o zonă defavorizată şi niciun copil nu deţine un dispozitiv de învăţare online. Dacă mâine şcoala noastră ar intra în scenariul roşu, nu am putea organiza învăţămânul online, copiii devenind victime nevinovate ale unei situaţii pe care nimeni nu a prevăzut-o. Faptul că Salvaţi Copiii se implică în susţinerea şcolii noastre este foarte important pentru copiii acestei comunităţi şi va face diferenţa între participare şi neparticipare şcolară“, a declarat Anca Bejinariu, directoarea şcolii „Dimitrie Brândză“ din comuna Viişoara, Botoşani.

Potrivit datelor comunicate oficial de Ministerul Educaţiei la debutul anului şcolar, 4.915 şcoli funcţionau în scenariul galben şi 263, în scenariul roşu, cu participare exclusiv online. Datele sunt însă în dinamică, iar evoluţia epidemiologică poate schimba modelul de participare şcolară.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite