Sindicatele Libere din Învăţământ, după cazul micilor „vandalizatori“: „Este şocant! Cerem Ministerului măsuri urgente!“

Sindicatele Libere din Învăţământ, după cazul micilor „vandalizatori“: „Este şocant! Cerem Ministerului măsuri urgente!“

FOTO: Mediafax

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Ministerului Educaţiei Naţionale măsuri urgente privind creşterea numărului de psihologi şcolari, dar şi introducerea pazei şi protecţiei în unităţile de învăţământ din întreaga ţară. Cazul grav care s-a petrecut în şcoala din Clejani, judeţul Giurgiu, este ceva greu de conceput, au spus reprezentanţii.

FSLI trage un semnal de alarmă în urma incidentului de la o şcoală din Giurgiu, unde trei elevi au produs mai multe distrugeri.
 
„Este un caz extrem de grav, iar cei care trebuie să intervină în acest moment sunt poliţiştii care, cu siguranţă, au deschis o anchetă. Lucrurile nu trebuie lăsate aşa, pentru că cineva trebuie tras la răspundere, cineva trebuie să plătească pentru daunele provocate, aşa cum trebuie făcută şi o anchetă socială în familiile copiilor. Plecând de la acest caz, reamintesc faptul că avem o legislaţie în vigoare care nu se aplică. Autorităţile locale sunt cele care ar trebui să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ, dar din raţiuni financiare această lege este încălcată, ceea ce transformă unităţile de învăţământ în spaţii vulnerabile”, se arată în comunicatul de presă remis vineri pentru Adevărul.
 
FLSI susţine că actul de vandalism este de o gravitate extremă şi că arată din nou, că toate unităţile de învăţământ au  o urgentă nevoie de psihologi şcolari. Federaţia cere Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernului României să adopte de urgenţă un act normativ prin care să fie mărit numărul de consilieri şcolari în toate unităţile de învăţământ.
 
Totodată, FSLI solicită autorităţilor să aplice legislaţia în vigoare şi să asigure paza şi protecţia unităţilor de învăţământ. 
 
„Nu ne puteam închipui că  trei copii, cu vârstele între 8 şi 10 ani, puteau să lase aşa ceva în urma lor: întreaga şcoală este distrusă ca după un atac mafiot. Vă daţi seama unde am ajuns? Explicaţia copiilor, că s-au enervat şi că au reacţionat cum au văzut într-un joc pe calculator, trebuie să fie semnalul pentru toată lumea că acest gen de copii au nevoie urgentă de intervenţia specialiştilor. Trebuie să înţelegem ce se întâmplă cu ei, care este rolul familiei, de ce nimeni nu a intuit măcar că ar avea o predispoziţie la astfel de fapte violente sau că este un comportament care răspunde la o situaţie-şoc. Oricum ar fi, psihologii şcolari sunt o mare necesitate în unităţile de învăţământ din România. Guvernul României trebuie să aplice urgent un plan de intervenţie, mai ales că ne confruntăm din ce în ce mai des cu astfel de cazuri de violenţă în educaţie", a declarat Simion Hâncescu, preşedinte FSLI.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: