Sindicatele din Educaţie condamnă decizia comisiei de cercetare a colegiului unde o profesoară a fost înjunghiată de un elev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: mediafax.ro
FOTO: mediafax.ro

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) afirmă că angajaţii din învăţământ sunt vulnerabili în acest moment în faţa oricărei forme de agresivitate care se poate petrece în orice unitate de învăţământ, fără să se poată apăra direct, iar şcolile au fost transformate, din cauza legislaţiei care, fie nu se  aplică, fie are mari lacune, în spaţii în care violenţa nu poate fi prevenită sau pedepsită.

Comisia care a realizat ancheta la Colegiul ”Spiru Haret” din Ploieşti, în urma incidentului în care o profesoară a fost înjunghiată de un fost elev, l-a sancţionat cu diminuarea salariului pe portar pentru că şi-a făcut în mod superficial datoria. Procesul verbal întocmit arată, de asemenea, că profesoara înjunghiată nu a respectat regulamentul, ea aflându-se în cancelarie, nu la poartă aşa cum ar fi trebuit în condiţiile în care era profesor de serviciu.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă ferm decizia membrilor comisiei de cercetare din cadrul Colegiului “Spiru Haret” – Ploieşti care consideră că, profesoara care a fost înjunghiată în faţa cancelariei pe 29 ianuarie 2019, se face vinovată de nerespectarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare”, transmit sindicaliştii din Educaţie.

Sindicaliştii, supăraţi pe superficialitatea şi lipsa de empatie

„Este inadmisibil să i se impute faptul că nu a supravegheat intrarea în unitatea de învăţământ alături de portar. Cum ar fi schimbat situaţia de fapt, deosebit de gravă, dacă profesoara ar fi fost la intrare? Agresorul nu şi-ar fi continuat planul? Oare, membrii comisiei nu ar trebui să aibă un alt obiectiv, respectiv acela prin care să dispună toate măsurile prin care un astfel de incident să nu mai aibă loc?", consideră reprezentanţii FSLI, care cere intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale.

În opinia acestora, „cadre didactice din acea unitate de învăţământ demonstrează nu doar superficialitate, ci lipsă de empatie faţă de propria lor colegă aflată într-o situaţie de o gravitate ieşită din comun şi un total dezinteres faţă de problema reală: o profesoară a fost înjunghiată într-o unitate de învăţământ".

Criză privind protecţia profesorilor şi elevilor

„Avem, prin exemplul oferit de membrii comisiei de cercetare din cadrul Colegiului “Spiru Haret” – Ploieşti, dovada clară a unor oameni care nu ştiu să vadă dincolo de prevederile unui regulament, situaţia reală: o colegă a fost înjunghiată în faţa cancelariei – un precedent extrem de periculos care ne transformă pe toţi în victimele unui sistem cu probleme grave de percepţie , dar şi de aplicare a unor hotărâri; Existenţa unor regulamente de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ prost concepute şi prost aplicate, care nu fac altceva decât să adâncească această criză privind protecţia cadrelor didactice şi a elevilor în incita spaţiilor şcolare. Lipsa unei solidarităţi în faţa actului de agresiune, pasivitatea şi rea voinţa, ne transformă pe toţi în complici ai agresorilor", subliniază sindicaliştii din învăţământ.

FSLI cere soluţii

„Ţinând cont de toate acestea, FSLI cere Ministerului Educaţiei Naţionale, Guvernului României şi Parlamentului, constituirea de urgenţă a unei comisii speciale care să găsească soluţii concrete şi care pot fi aplicate imediat pentru combaterea actelor de violenţă din şcoli. Precizăm faptul că federaţia noastră va iniţia o petiţie, cu strângere de semnături, prin care vom cere modificarea legii privind siguranţa şi securitatea unităţilor de învăţământ”, conchid cei din FSLI.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite