Sindicaliştii din Educaţie trag un semnal de alarmă: Circa 20.000 de dascăli riscă să îşi piardă locul la catedră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
profesor elev

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul preuniversitar (USLIP) trage un semnal de alarmă privind riscul pierderii locului de muncă în rândul a 15.000-20.000 de profesori,  după ce luni, 21 octombrie, Senatul României a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea articolului din Legea Educaţiei Naţionale, care prevede numărul de ore predate în învăţământul preuniversitar.

Senatul Romȃniei a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale. Astfel, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învăţămȃntul primar, 25 de ore în învăţămȃntul gimnazial şi 30 de ore pe săptămȃnă la învăţămȃntul liceal. 

Au fost tăiate cinci ore din planurile cadru la învăţămȃntul gimnazial şi liceal, arată sindicaliştii. „Trebuie precizat că acest proiect a fost retrimis spre reanalizare de către Administraţia Prezidenţială pe 3 ianuarie 2018, pentru mai multe motive, printre care şi cel legat de faptul că …,,modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învăţămȃntul preuniversitar necesită o evaluare prealabilă a impactului asupra resursei umane din educaţie. În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educaţiei Naţionale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 norme. Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învăţămȃntul preuniversitar din Romȃnia”, a transmis USLIP, printr-un comunicat de presă remis Adevărul. 

De asemenea, USLIP arată că nu înţelege cum iniţiatorul acestui proiect, domnul Senator Liviu Marian Pop – profesor în învăţămȃntul preuniversitar, „poate face din această iniţiativă un titlu de glorie, în momentul în care 15.000 – 20.000 de colegi ai domniei sale riscă să fie daţi afară. Ne exprimăm convingerea că viitorul Guvern, indiferent de culoarea politică, va corecta această modificare ce afectează profilul de formare, conţinuturile educaţionale, modalităţile de predare - învăţare şi evaluare, încadrarea cu personal, modificarea planurilor cadru, a programelor şcolare şi a manualelor şcolare”, a precizat preşedintele USLIP, Laviniu Lăcustă. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite