Sherlock Holmes de Dâmboviţa - cum sunt pregătiţi viitorii detectivi particulari în singura şcoală de profil din România

La Colegiul UCECOM „Spiru Haret“ din Capitală funcţionează singura şcoală postliceală de detectivi particulari din România. În această vară a absolvit deja a doua promoţie.

Când am intrat în apartamentul de la etajul cinci al blocului din buza Pieţei Alba Iulia, Maria Bumbaru dădăcea doi discipoli în sala de şedinţe a agenţiei de detectivi: „Sigur el a luat Bac-ul?“, îi încearcă ea pe Andrei şi pe Marius. „Apărea pe listă...“, argumentează de pe partea cealaltă a mesei unul dintre ei. „Verificaţi vârsta, să nu fie coincidenţă de nume“, încheie femeia cu ton matern şi se întoarce către mine cu naturaleţe, conştientă de la început de prezenţa mea în pragul uşii. 

„I-am învăţat să se ferească de pericole, să nu încalce legea, să fie perseverenţi şi să verifice de mai multe ori informaţiile. Răspunsurile corecte sunt primite când sunt puse întrebările corecte“, explică articulat şi cu gesturi largi, trădând experienţa prelegerilor.

„Nu este o meserie foarte diferită de jurnalismul de investigaţie, care poate îţi e mai familiar“, continuă ea stimulată de paralelă. „Diferenţa este că noi lucrăm doar la solicitare privată, iar jurnaliştii doar pentru interesul public. Dezvăluirile noastre rămân întotdeauna confidenţiale şi sunt predate clientului care îşi asumă responsabilitatea asupra utilizării lor, însă dosarele sunt atât de bine întocmite, încât pot merge direct în instanţă.“

„Angajabilitatea este de 100%“

Maria Bumbaru este detectiv particular de 25 de ani. Ce-i drept, unul dintre cei mai vechi în această meserie misterioasă, care a evoluat discret în România postdecembristă. Acum conduce propria agenţie, afiliată la o reţea internaţională, şi este preşedintele Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România. Mai mult, simte că este pregătită să primească sub aripă generaţia tânără, care să-i continue munca: dezvoltarea detectivismului în România.

Aşa a apărut, în urmă cu trei ani, în cadrul unui parteneriat cu Uniunea Naţională a Cooperativei Meşteşugăreşti (UCECOM) „Spiru Haret“ din Capitală, singura şcoală postliceală de detectivi particulari din România. Şcoala se adresează absolvenţilor de liceu, dar diploma de Bacalaureat nu este necesară. Cursurile au o durată de doi ani, iar taxa se ridică la 2.200 de lei pe an. Cu câte 15 elevi la clasă, a oferit deja două promoţii, iar „angajabilitatea este de 100%“, după cum susţine Gabriel Zorzini, directorul Colegiului.

Dar în detectivism nu intri cu una-cu două: indiferent dacă ai absolvit postliceala, un curs de calificare sau nimic, pentru a primi insignă de detectiv în husă de piele, ca în filmele poliţiste, trebuie să iei mai întâi examenul de atestare organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Adrian şi Marius au absolvit postliceala de la UCECOM în acest an, dar au continuat toată vara să stea cu burta pe cărţile de legislaţie, pentru examenul de atestare. Printre picături, băieţii fac practică la agenţie, pentru că meseria asta nu este pentru amatori. Şi nici pentru indivizii aceia din filme, solitari şi cam beţivi, care aşteaptă faliţi într-un birou prăfuit să intre un client cu un caz de legendă.

Astă seară filăm în familie

Detectivismul se învaţă şi se practică, de fapt,  în familie – cu mama, tata, copilul şi căţelul, într-o breaslă foarte închegată, în care onestitatea este paşaportul către o reputaţie solidă.

„În filme, munca de detectiv este făcută de un singur om, dar în realitate se lucrează în echipă, iar dovezile nu sunt obţinute aşa uşor“, explică Marius cu un aer de cunoscător. Şi, de fapt, chiar ştie foarte multe despre detectivismul din spatele ecranelor de cinema. „Tatăl meu este detectiv, iar eu am început să umblu cu ei pe la 14 ani. Stăteam împreună la filaje şi mă trimitea «Du-te şi tu şi vezi ce adresă e acolo» sau «Plimbă-te pe acolo şi află despre ce discută la telefon». Fiind copil, nu dădeam de bănuit“, spune el.

Maria Bumbaru confirmă: „Chiar aşa se întâmplă de cele mai multe ori, detectivismul se practică în familie pentru că este nevoie de echipe unite“. „Dacă petreci câteva ore singur la o masă, într-un restaurant, este posibil să atragi atenţia, dar dacă eşti cu soţia şi cu copilul, altfel te amesteci în peisaj şi altfel trece timpul.“

„Am învăţat să fiu curios“

Un alt mit din filme este că fluturi din mers insigna, rupi cordonul şi pătrunzi în camera secretelor. Deşi detectivii români admit că n-au prea multe reproşuri în relaţia cu poliţiştii, cu care sunt amici şi care îi ajută când pot, cu ce pot, legislaţia românească nu le permite detectivilor accesul la bazele de date ale
Poliţiei, astfel încât sunt nevoiţi să profite cât mai mult de informaţiile publice şi, unde se poate, să dezvolte surse alternative.

„De-a lungul anilor, am început să fac şi chestii mai complicate şi am învăţat multe lucruri, mai ales din greşeli. De exemplu, să ai grijă cui îi dezvălui identitatea. Odată m-am dus cu un coleg mai tânăr de-ai lui tata într-un sat de romi, să dăm de urma unui bulibaşă. Cum să facem, că acolo se ştie toată lumea cu toată lumea, iar noi nu ne încadram deloc în peisaj şi nici nu ne simţeam prea în siguranţă. Ne-am dus la postul local de poliţie şi prietenul ăsta al meu a scos cu infatuare insigna: «Sunt detectiv particular». Se aştepta să-i dea pe spate pe băieţii ăia de acolo, dar n-a fost aşa. Ne-au reţinut pentru verificări şi au colaborat cu noi abia după ce au primit confirmare în scris de la agenţie. Noi ne făceam fel de fel de scenarii că sunt mână în mână cu cei pe care îi investigam, dar a ieşit bine până la urmă“, îşi aminteşte Marius.

Chiar şi aşa, cu un mentor acasă şi cu toate peripeţiile din copilărie, Marius recunoaşte acum, la 23 de ani, că nu insigna te face detectiv: „Până la o vârstă, credeam că detectivul face doar teren şi filaje, dar şcoala asta mi-a arătat că există diversitate mult mai mare de tehnici şi de activităţi pe care trebuie să le cunoşti“.

Şi Adrian, care are 33 de ani şi este de profesie jurist, spune că şcoala de detectivi îţi oferă perspective pe care nu le găseşti la Facultatea de Drept: „Am învăţat să gândesc din punct de vedere detectivistic, să pun întrebări, să caut răspunsuri, să fiu curios. Iar noţiunile de logică sunt parte integrantă a fiecărei materii“.  

Detectivii şi globalizarea

Maria Bumbaru spune că un detectiv trebuie să investească mai tot ce câştigă, pentru construirea unui renume internaţional, esenţial în această eră a globalizării. Astfel, devin ingrediente esenţiale afilierea la reţelele internaţionale, colaborarea permanentă cu parteneri externi şi perfecţionarea continuă prin participarea la diferite congrese anuale, în care se întâlnesc şi fac schimb de experienţă detectivi din toată lumea. Ea însăşi a ajuns să practice profesia în urma unei întâmplări petrecute când se afla în vizită în Franţa.

„Mă invitase o prietenă imediat după Revoluţie, eram foarte tânără, de pe băncile facultăţii. Am fost împreună la o recepţie unde am intrat în vorbă cu un domn, director la o companie franceză care dorea să investească în România şi mi-a propus să fac investigaţie economică pentru el. Mi-a oferit salariul minim pe economie în Franţa, ceea ce în România era enorm şi m-a şcolit în străinătate, la fel de fel de cursuri şi şcoli internaţionale“, îşi aminteşte Maria Bumbaru.

Cum a apărut legea detectivului

Maria Bumbaru îşi aminteşte cum a luat amploare detectivismul în România. „În 1996 am participat la summitul de la Londra, se punea întrebarea dacă România a atins toţi parametrii democraţiei, dacă avem anchetă privată. Atunci am aflat prima oară că o democraţie trebuie să ofere obligatoriu alternativă la ancheta publică“, a explicat femeia. Aşa că în acelaşi an a fost încropită şi prima lege dedicată. 

„A fost iniţiată de Departamentul Public al Poliţiei Române şi avea trei pagini scrise cu litere mari. Abia în 2003 a apărut legea detectivului particular după care ne ghidăm astăzi“, a spus Bumbaru.

„Am avut cinci detectivi infiltraţi ca angajaţi“

Multă vreme, detectivismul a avut o conotaţie de cancan în România, fiind asimilat cu amantlâcul şi furişarea sub cearşafurile altora, însă lucrurile încep să se schimbe, mai ales graţie relaţiilor internaţionale, consideră Maria Bumbaru. Astfel, investigaţiile au virat în zona de escrocherii cu ramificaţii internaţionale,  de investigaţii economice şi luptă antifraudă.

„Avem şi cazuri în care lucrăm sub acoperire pe toată durata anchetei. De exemplu, am avut o companie în care se fura masiv cupru, printr-o reţea care se întindea de la directori adjuncţi, până la oameni care asigurau ieşirea din ţară. Am avut cinci detectivi infiltraţi ca angajaţi care au lucrat acolo timp de şase luni, până i-am dat de cap“, a povestit Maria Bumbaru.

„Româncele şi moldovencele, cele mai bandite“

Însă cel mai des, detectivii români sunt asaltaţi cu cazuri de escrocherii în care sunt implicaţi cetăţeni străini. „Nemţii nu se mai căsătoresc între ei de multă vreme. Nemţoaicele se uită după italieni şi jamaicani, iar nemţii după asiatice şi mai nou, a început o modă cu est-europencele. Cu rusoaica sau cu ucraineanca mai faci casă, dar româncele şi moldovencele sunt cele mai bandite“, zâmbeşte Dorel Brahmer, detectiv particular cu ştate vechi şi cetăţenie româno-germană. 

„Am avut un client neamţ amorezat de o româncă stomatolog de profesie, care lucra de doi ani într-un bordel din Germania. Neamţul i-a dăruit fetei 50.000 de euro să nu mai aibă grija zilei de mâine şi un Mercedes, iar fata şi-a luat tălpăşiţa. Am găsit-o acasă la părinţi, la Băile Felix, făcea nuntă. Rudele credeau că a lucrat ca stomatolog în Spania. Cum e la ţară, că lumea te cheamă şi dacă te vede că treci pe uliţă, m-am amestecat şi eu printre nuntaşi şi la miezul nopţii m-am dus să o felicit. «Dar cine sunteţi dumneavoastră?», mă întreabă. «Detectiv particular. Ştiţi de ce sunt aici...» Aşa o femeie n-am mai întâlnit. Avea o prezenţă de spirit, prim-ministru trebuia să se facă, nu prostituată. 

A încercat să mă îmbuneze, pe urmă să mă mituiască. A văzut că nu merge, mi-a zis să mă distrez că vorbim a doua zi. Şi dimineaţa mi s-a făcut milă de ea, se luase cu un fost coleg de facultate. Am recuperat ce am putut din pagubă şi i-am zis neamţului că a fugit la Odessa şi că eu acolo nu intru după ea“, îşi aminteşte detectivul.

Impotent pentru banii de asigurare

În detectivism niciodată nu ştii unde ajungi când primeşti un caz nou: de la protagonistul unor situaţii hilare, la martorul unor drame umane sau la un nume pe o statuie din Germania, ridicată în semn de mulţumire.

„Odată ne-a cerut ajutorul o companie americană de asigurări în legătură cu un angajat român de pe un vas de croazieră, care cerea despăgubiri de un milion de dolari, în urma unui accident de muncă. Căzuse şi se lovise la şold, dar susţinea că a rămas cu traume psihologice în urma cărora nu mai este capabil să aibă viaţă sexuală. Trimitea pentru decontare teancuri de chitanţe de la şedinţe la psiholog şi de la prescripţii contrafăcute de medicamente scumpe. Dar cum dovedeşti că omul n-are nicio problemă, mai ales că în public se prefăcea invalid, cu probleme la picior?

L-am filat vreo două săptămâni şi am aflat că îşi angajase iubita pe post de infirmieră. Într-o zi, s-au dus împreună la picnic şi un coleg s-a gândit să se urce într-un copac să aibă vedere mai bună, doar că tinerii ăştia şi-au pus pătura chiar sub copacul cu pricina. A filmat detectivul ce-a filmat şi când au început să se pupe a căzut din copac fix pe pătura oamenilor. A rămas de poveste. În final, am reuşit să demonstrăm că nu are probleme sexuale cu ajutorul unor poze făcute în spatele unei terase, în care l-am surprins urinând şi din care medicii americani au dedus că este sănătos. Ne-au felicitat la proces, nu le-a venit să creadă americanilor câtă perseverenţă am avut să ducem la bun sfârşit cazul ăsta“, a povestit Maria Bumbaru.

Bătrânii răpiţi de fiu

La polul opus, Dorel Brahmer a povestit cazul unui cuplu de octogenari saşi, emigraţi în Germania în anii ’50, care au fost răpiţi din propria locuinţă şi aduşi în Tulcea, la Babadag, de unde au fost salvaţi în ultimul moment.

„Erau bolnavi de Alzheimer amândoi, dar nu voiau să locuiască la azil şi, pentru că aveau resurse financiare, angajaseră o firmă de avocatură să le administreze afacerea şi să aibă grijă de ei. Doar că într-o zi, infirmiera nu i-a mai găsit acasă, iar vecinii au declarat că au văzut un Opel cu numere de România parcat în faţa casei lor. Cei doi erau foarte bolnavi şi, în lipsa medicaţiei, puteau muri în orice moment. În contextul ăsta, Interpolul se mişca prea greu, aşa că m-au trimis pe mine în ţară, să dau de urma lor. Aveam un singur indiciu, numele unuia dintre cei doi copii care trăiau în România.

L-am găsit pe internet, într-un articol de presă în care era acuzat că a împuşcat nişte câini la Babadag. Cum aveam un elev plecat acasă la Tulcea, l-am trimis la Babadag să facă cinste la birt şi să afle dacă au ajuns în localitate doi bătrâni. Mi-a confirmat povestea şi m-am dus peste ei. Îi răpise copilul ca să le folosească banii de pe cardurile de credit. I-am găsit într-o severă stare de deshidratare, bătrâna era inconştientă, dar am reuşit să îi salvăm până la urmă“, a povestit Brahmer vădit emoţionat.

Mai mult, avocaţii germani au fost atât de impresionaţi de eforturile detectivilor români, încât au ridicat în cinstea lor o statuie cu Sherlock Holmes în faţa companiei. Nu e de mirare, deci, că România găzduieşte anual la Sinaia şi singura şcoală de vară pentru detectivi din Europa - International Center of Excellence in Investigations.

100 de detectivi români afiliaţi internaţional

În lume, sunt aproximativ 4.000 de detectivi afiliaţi la reţele internaţionale, iar în România activează în jur de 100, din care jumătate numai în Capitală. „Nu este uşor să trăieşti din această meserie, este o inflaţie de foşti poliţişti care nu acordă nicio şansă tinerilor, iar criza economică a afectat foarte mult câştigurile. Acum zece ani, un venit de 50.000 de euro pe lună, la nivel de agenţie, nu era o problemă. Astăzi, un debutant este plătit cu salariul mediu pe economie, dar secţionat în plată pe oră“, a explicat Maria Bumbaru.

Înainte să angajezi un detectiv...

Dar ca în orice altă meserie, şi în cea a detectivilor există uscături care distrug încrederea oamenilor în astfel de servicii. Sunt mulţi clienţi creduli, escrocaţi de diverşi indivizi care se dau detectivi particulari, păstrează un aer de mister, se întâlnesc pe bancă în parc şi le cer diferite sume de bani ca să le rezolve problemele. 

„Lucrurile nu funcţionează aşa, înainte să angajezi un detectiv, îi verifici agenţia, îi ceri licenţa de funcţionare, afli dacă face parte din asociaţii profesionale“, recomandă Maria Bumbaru.

Femeile detectiv, mai bine plătite decât bărbaţii, în Germania

Viaţa detectivilor este mai uşoară în Germania, mai ales că acolo au acces la tehnici inovatoare de urmărire, iar societatea le oferă un statut special. „În Germania eşti tratat ca o vedetă. Nemţii înţeleg cât de dificilă este meseria asta, iar femeile, când aud că eşti detectiv, te iau în braţe“, povesteşte Dorel Brahmer.

Mai ales că detectivii din Germania sunt mai bine pregătiţi ca poliţiştii, chiar dacă şi la ei ajung în privat o mulţime de foşti poliţişti ca urmare a unei reguli nescrise: dacă o sursă din poliţie este concediată pentru că a dezvăluit informaţii confidenţiale unui detectiv, acel poliţist va fi angajat de agenţie, indiferent dacă au nevoie de el sau nu.

„În Germania au echipamente foarte performante, însă dacă detectivul neamţ şi-a uitat trepiedul acasă, anulează filajul. Românii sunt inventivi, se adaptează imediat, atuuri importante în aceeastă meserie“, a explicat Brahmer.

Şi încă ceva: detectivii germani îşi scot pălăria în faţa colegelor de breaslă. „Femeile sunt mai bine plătite. Dacă un detectiv încasează în Germania 60 de euro pe oră, o femeie detectiv ia 80 de euro pe oră“, a spus Dorel Brahmer. Iar explicaţia vine de la Maria Brumaru: „În meseria asta trebuie să fii suspicios din cale-afară, dar în acelaşi timp plăcut şi de încredere, un actor desăvârşit. Păi toţi avem un detectiv acasă. Cel mai bun pe care l-am cunoscut vreodată este mama“.