Salvaţi Copiii: Rezultatele la evaluarea naţională la clasa a VIII-a arată „severa inegalitate de şanse în domeniul educaţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvaţi Copiii propune Ministerului Educaţiei să realizeze şi să publice o comparaţie a notelor obţinute de elevi la evaluarea naţională cu mediile obţinute la clasă  Foto: Arhivă
Salvaţi Copiii propune Ministerului Educaţiei să realizeze şi să publice o comparaţie a notelor obţinute de elevi la evaluarea naţională cu mediile obţinute la clasă  Foto: Arhivă

Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia, luni, asupra disparităţii mari între judeţe în ceea ce priveşte rezultatele la examenele naţionale. Elevii din mediul rural au de trei ori mai puţine medii de trecere la examenele naţionale faţă de cei din urban, iar peste 10% dintre elevii de clasa a VIII-a nu s-au înscris la examene.

Rezultatele la evaluarea naţională la clasa a VIII-a arată "severa inegalitate de şanse în domeniul educaţiei" la care sunt expuşi elevii din medii socio-economice vulnerabile, subliniază reprezentanţii Salvaţi Copiii, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Judeţul Teleorman, de pildă, are cea mai mare pondere a mediilor sub 5, de patru ori mai mai mare decât în judeţul Cluj, în vreme ce elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5, faţă de cei de la şcolile din urban. 

Cele mai recente rezultate disponibile ale PISA (PISA 2018) plasează România printre ţările care înregistrează o puternică legătură între statutul socio-economic al elevilor şi performanţele înregistrate de aceştia. 

Deşi diferenţele faţă de colegii din mediul urban au scăzut faţă de anul trecut, copiii care învaţă la ţară continuă să înregistreze, în proporţii mult mai mari, rezultate slabe la examenele naţionale: peste o treime dintre ei au obţinut note sub 5 la matematică (36,16% faţă de 13,95% dintre copiii care învaţă la oraş); aproape un sfert au obţinut note mici la proba de limba română (23,89% faţă de 7,9% în mediul urban); aproape 30% au, înaintea contestaţiilor, medii sub 5 la probele de examen (29,5% faţă de 10,05% dintre elevii şcolilor de la oraş). 

În ceea ce priveşte distribuţia pe judeţe, inegalităţile continuă. Astfel, judeţele cu cele mai mari ponderi ale mediilor sub 5 sunt: Teleorman (28,2%), Giurgiu (26,2%) şi Caraş Severin (25,5%), în vreme ce cele mai mici ponderi ale mediilor sub 5 sunt în Cluj (7,3%), Bucureşti (8,4%) şi Brăila (9%). La nivel naţional, ponderea a fost de 17,7% 

Analizând datele publicate de Ministerul Educaţiei înainte de contestaţii, reprezentanţii Salvaţi Copiii au remarcat "o uşoară scădere a discrepanţelor" rural - urban între proporţia elevilor cu note sub 5, cea mai semnificativă scădere putând fi observată în cazul rezultatelor la matematică, unde diferenţele între ponderea elevilor cu note sub 5 de la sat şi cei de la oraş s-au atenuat cu 4,38 de puncte procentuale faţă de anul anterior (în 2021, diferenţa de mediu a acestui indicator se situa la 26,59 de puncte procentuale, iar în anul curent diferenţa este de 22,21 puncte procentuale). La limba română, scăderea discrepanţelor de mediu este mult mai mică (sub un punct procentual), iar la nivelul mediei celor două probe se remarcă o scădere de 3,14 puncte procentuale. 

Salvaţi Copiii România recomandă Ministerului Educaţiei să colecteze şi să analizeze şi date care să reflecte impactul statutului socio-economic al familiei asupra rezultatelor la testările naţionale, pentru a putea lua măsuri adecvate de sprijin şi compensare a dezavantajelor.

În privinţa celor peste 10% dintre elevii de clasa a VIII-a care nu s-au înscris la evaluarea naţională, reprezentanţii Salvaţi Copiii consideră că, deşi autorităţile au atribuit această situaţie imposibilităţii de încheiere a situaţiei şcolare, este nevoie de o analiză mai amplă pentru a identifica şi a aborda cauzele primare. 

Salvaţi Copiii propune Ministerului Educaţiei să realizeze şi să publice o comparaţie a notelor obţinute de elevi la evaluarea naţională cu mediile obţinute la clasă, la limba română, respectiv matematică.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite