Să scoatem „Puiul” din manuale!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
manual scoala FOTO Adevarul

Vă propun să lăsăm deoparte chestiuni trecătoare precum conflictul (sau coabitarea) dintre Băsescu şi Ponta şi să medităm asupra unor probleme durabile şi cu efecte majore. De exemplu: povestirea Puiul de I. Al. Brătescu-Voineşti e în manualele şcolare de zeci de ani.

Generaţii întregi de copii, de prin anii ’60 încoace, au crescut vărsând lacrimi din cauza „puiului neascultător”. Ştim cu toţii povestea prepeliţei care a plecat spre „ţările calde” lăsându-şi puiul pradă iernii, pentru că n-o ascultase pe mămica, zburase într-un moment nepotrivit şi fusese rănit la aripă de un vânător. Sigur, mai ştim că astfel de episoade sunt fireşti în viaţa animalelor: cu sau fără teoria lui Darwin despre selecţia naturală „la bază”, copiii (şi adulţii) din ziua de azi pot afla, din documentarele de pe Animal Planet sau National Geographic, cum mor animalele şi păsările „mai slabe” şi rezistă doar cele puternice. Mi se va spune, aşadar, că sunt exagerat dacă „mă leg” de prezenţa acestei povestioare în manuale. Dar cred că nu sunt.

Dacă Puiul ar fi nu o povestire, ci o emisiune de televiziune, ar intra în categoria „interzis sub 12 ani”. Pentru că în ea este vorba despre moarte şi violenţă. Dacă e literatură – merge şi la 10-11 ani! Mai mult decât atât, povestioara are un motto aparent educativ („Sandi, să asculţi de mămica!”), dar „mesajul” transmis în final e sinistru: dacă nu asculţi de mămica, poţi să mori! Spiritul conservator al slăbuţului scriitor Brătescu-Voineşti n-a găsit altă soluţie mai bună pentru a-i învăţa pe copii că trebuie să-şi asculte părinţii decât expunerea lacrimogenă a unei tragedii. Pedagogii şi psihologii pot avea, probabil, argumentele şi opiniile lor autorizate, dar – ca simplu literat – mi se pare complet stupid să-l „familiarizezi” pe copilul de 10-11 ani cu ideea de moarte printr-o piesă literară mediocră şi tezistă care „narează” o tragedie absurdă şi de neînţeles. Apoi, nu cred că în zilele noastre mai merge „principiul” educativ brutal pe care îl sintetizează Puiul: „copii, fiţi ascultători, că o păţiţi!”. „Stilul” autoritar-conservator al lui Bătescu-Voineşti nu mai ţine, e o relicvă bleagă a altor timpuri, iar încercarea de a scoate din amărâtul ăsta de text „învăţături morale” e contraproductivă. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, din punct de vedere strict literar, e o producţie submediocră a unui autor care, chiar şi în vremea sa, făcea figura unui încuiat: nu pricepea nimic din mersul literaturii şi, ca membru al Academiei, le-a făcut zile fripte multor scriitori, acuzându-i de "literatură imorală".

Am vizitat de curând o şcoală şi o profesoară mi-a semnalat că „întrebările pe marginea textului” din manual (căci, nu-i aşa, după ce i se usucă lacrimile, tre’ să-l învăţăm pe copil şi niscaiva noţiuni teoretice...) nu fac decât să învârtă cuţitul în rană, cerându-le, de pildă, copiilor să „exprime într-o propoziţie finalul povestirii”. Păi ce propoziţie? „Puiul a murit”. Şi iar plâns, iar lacrimi... Alt părinte mi-a spus că, pentru copilul său, „morala” povestirii a fost alta: „n-a fost o mămică bună, pentru că l-a abandonat; dacă era bună, trebuia să-l care în spate, să facă tot posibilul să-l salveze”. Deci, cum stăm cu motto-ul? Se poate şi invers: „mămico, mai ascultă-l şi pe Sandi!”.

Acest text mediocru, tezist şi discutabil din punct de vedere pedagogic stă bine mersi în manualele de clasa a IV-a şi a V-a de zeci şi zeci de ani. Trebuie pur şi simplu eliminat. O să ziceţi că e un fleac şi că „altele sunt marile probleme ale ţării şi ale sistemului de educaţie”. Da, avem şi alte probleme, dar nu e deloc un fleac. Mai sunt, în programa şcolară şi în manuale, şi alte texte triste şi deprimante (noroc că de Fefeleaga am scăpat, s-a scos...), slăbuţe sau de-a dreptul proaste din punct de vedere literar. Cu asemenea „opere literare”, nu-i apropiem pe copii de citit, nici nu le transmitem valori morale consistente, ci doar teze stupid „ambalate”. Nu cred că e cazul să-i „setăm” pe copii de mici astfel: prezentându-le moartea în variante absurd-fataliste, storcându-le lacrimi de neputinţă, umplându-i de pesimism şi de „simţul” ghinionului ş.a.m.d. Căci dacă le semănăm toate astea la 10-11 ani, roadele pesimismului şi fatalismului se vor vedea mai târziu, la nivel social. Şi după aia zicem că „România e altfel”...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite