România centenară ar putea fi educată. Condiţiile sunt îndeplinite, mai este nevoie de echipă şi de liderul care să vadă aceste condiţii îndeplinite şi căruia să îi pese.

Niciodată, dar niciodată nu a avut România aliniate atâtea planete pentru a reuşi să transforme educaţia din România în orizontul anului 2020.

Iată premisele:

1.     Dinamică demografică negativă: o scădere a numărului de elevi poate însemna o optimizare a proceselor. De exemplu, s-ar putea să se înveţe doar de dimineaţă, în toate şcolile din ţară: „O singură ţară, de dimineaţă la şcoală!”

2.     Reînţelegerea valorii învăţământului profesional – dual. E în regulă, s-a înţeles deja, mai avem doi paşi: orientarea către calificări care să însemne munci cu valorare adăugată mare şi alfabetizarea funcţională reală a copiilor de 14-15 ani, indiferent de mediul de rezidenţă.

3.     Guvernare PSD + cine-o mai fi, până la alegerile din 2020.  Care înseamnă atingerea pragurilor maxime de salarizare avute în vedere prin programul de guvernare, inclusiv pentru profesori.

4.     Aproape 100 de milioane de EURO fonduri europene nerambursabile dedicate Ministerului, adunate în 2-3 proiecte (nu fragmentate în intervenţii punctuale), care să transforme trei lucruri:

a)     Formarea continuă a profesorilor: celebrul – deja – proiect CRED (Curriculum Relevant Educaţie Deschisă pentru toţi), care vizează 55.000 de cadre didactice din primar şi, mai ales, gimnazial. Buget alocat: 43 mil. de euro. Perioadă de implementare 2018 – 2021.

b)     Profesionalizarea carierei didactice: un proiect planificat la 38 mil. de euro, un proiect care ar trebui să schimbe fundamental modul de raportare şi de management al carierei didactice – de la intrarea în profesie, până la (în sfârşit!) Metodologia de „ieşire” din sistemul de educaţie. Mă gândesc aici la mecanisme de ieşire voluntară, dar şi la proceduri de concediere pentru necorespundere profesională. Mă mai gândesc şi la trasee alternative de formare iniţială, la noi meserii acceptate în şcoală - diferenţierea între directori (administrativ/educaţional), creşterea numărului şi calităţii consilierilor psihologici şi a consilierilor şcolari. Şi mă gândesc că va fi evident şi se vor lua măsuri adecvate pentru rezolvarea derapajelor - la Bucureşti nu poţi avea aceeaşi salarizare ca în restul majorităţii şcolilor din ţară pentru o secretară sau contabilă de şcoală cu peste 1.000 de elevi şi peste 60/70 de cadre didactice . Fluctuaţia pe aceste posturi devine din ce în ce mai mare o dată cu pensionarea celor dedicaţi tradiţional şcolii. Dar şi de aceea este bună autonomia locală, inclusiv ca să poată plăti o primărie bogată peste plafonul Legii 153/2017.

c)     Raportarea corectă la rolul şi la sensul educaţiei timpurii, inclusiv a celei antepreşcolare: voi ştiţi că noi avem creşe acreditate doar la Ministerul Muncii, ca servicii sociale, fără componentă educaţională?

La acestea se mai adaugă oportunitatea cele 200 mil. eur din împrumutul Băncii Mondiale pentru proiectul ROSE (Romanian Secondary Education), pentru intervenţie în liceu. I-am contractat, ne-am împrumutat, ar fi bine să îi cheltuim cât mai inteligent şi în beneficiul liceenilor care vor da banii înapoi. Şi mai avem, ca ţară, peste 900 mld lei PIB estimat în 2018.

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”

Un cadou la aniversarea celor 100 de ani. Unul pe măsură.

La Coaliţia pentru Educaţie propunem să fie o alocare suplimentară de 1% din PIB, pentru educaţie. Adică trecerea de la 3% din PIB la 4%, cu dedicarea acestui procent doar învăţământului preuniversitar, pentru:

a)     cei care prezintă risc de abandon şcolar (scăderea de la 17-18% la 10% a ratei abandonului şcolar ar trebui să devină o prioritate nu doar declarativă);

b)     un plus semnificativ de calitate în medii vulnerabile, adică alfabetizare funcţională reală (iar din acest punct de vedere obiective strategice ar putea să fie îmbunătăţirea rezultatelor la testele PISA, cu înjumătăţirea la doar 20% tineri de 15 ani analfabeţi funcţionali).  

Aşa cum am prezentat la început, o mulţime de condiţiile sunt favorabile. Se vor obţine rezultate remarcabile şi fără 1% din PIB, probabil, dar eu cred că oricum acolo se ajunge, cu majorările salariale planificate până în 2020. Liderul sau lidera acestei transformări se cuvine să aloce timp – prioritar, poate exclusiv – în administrarea inteligentă a oportunităţilor de mai sus. Să aloce timp, intenţii oneste şi comportamente declinate dintr-un set de valori asumate şi comunicate. Şi probate ascetic, în fiecare zi de mandat. El sau ea pot să se concentreze pe o listă scurtă de lucruri care chiar contează şi care vor însemna o diferenţă de calitate semnificativă. În timp ce sistemul oricum funcţionează incremental, un lider poate acorda atenţie deviaţiilor sistemului de finanţare per elev şi poate să propună ajustări ţinitite, nu otova, acolo unde sunt necesare. Aici, la finanţarea per elev este spaţiul în care analiza de date îi va spune ce să facă cu cele 9 mld de lei (1% din PIB estimat 2018) - această alocare suplimentară să însemne transformarea şcolii astfel încât să nu mai piardă copii. Ştiaţi că se pierde un sfert de generaţie până la clasa a IX-a şi jumătate la examenul de Bacalaureat?

Da, este adevărat, pare adevărat că Şcoala ţipă şi după alte schimbări: după planuri cadru, după manuale, după programe şcolare, după schimbarea sistemului de evaluare etc. Dar de cele mai multe ori, când ne gândim la şcoală, uităm de oamenii ei. De ei depinde într-o măsură covârşitoare cum va arăta viitorul „dospit” de minţile învăţăceilor de acum. Şi pariez pe pasiunea mea pentru învăţare că aceşti oameni pot să schimbe lumea.  De aceea, CRED că profesorii merită atenţie structurată şi contexte excepţionale de învăţare şi de transformare, pentru că ei sunt fermentul României Educate.

Altfel, clădim pe noroaiele uliţelor pe care nu vrea să meargă niciun Învăţător.