România, ţara cu cea mai mare rată de analfabeţi funcţional din UE, alocă mai mulţi bani pentru învăţământul superior decât pentru cel preuniversitar

În loc să investească substanţial în educaţia de la bază, respectiv în ciclul preşcolar, primar şi gimnazial, şi în pofida faptului că are cea mai ridicată rată de analfabetism funcţional din Uniunea Europeană (aproximativ 40%), România alocă mai mulţi bani pentru sistemul universitar. Cel puţin aşa arată un studiu recent, realizat de Societatea Academică din România (SAR).

Concret, experţii SAR atrag atenţia că, luând în calcul proporţia cheltuielilor din suma totală alocată educaţiei în 2016, învăţământul preşcolar şi primar a primit cu 11% mai puţin decât media europeană (media UE – 1,5% din PIB, România – 0,7). Totodată, pentru ciclul gimnazial şi liceal, România a alocat un procent mai mic din Produsul Intern Brut (PIB), respectiv doar 1,5% în condiţiile în care media europeană este de 1,9%.

Mai mulţi bani pentru învăţământul universitar

Pe de altă parte, învăţământul superior românesc a primit o finanţare mai mare comparativ cu media europeană. Mai exact, dacă România a alocat 1% din PIB pentru sistemul universitar, media europeană se situează la 0,7%. De fapt, ţara noastră şi Finlanda sunt singurele state din Uniunea Europeană care au alocat mai mulţi bani pentru învăţământul superior în comparaţie cu cel preşcolar şi primar. Concret, Finlanda a dat 1,2% pentru învăţământul preşcolar şi primar, respectiv 1,8% pentru învăţământul superior.

Alexandru Manda, expert în politici educaţionale la Societatea Academică din România (SAR), afirmă că nu ar trebui să se pună problema scăderii finanţării învăţământului superior, ci doar să se dea mai mulţi bani către mediul preuniversitar.

Câtă vreme nu vom finanţa sistemul de învăţământ de la cele mai joase niveluri ne vom confrunta în continuare cu probleme extrem de grave precum abandonul şcolar masiv sau analfabetismul funcţional.

„Un tânăr ca să ajungă la facultate trebuie să treacă mai întâi prin învăţământul preuniversitar. Aşadar, cel din urmă este de bază şi, mai mult, obligatoriu prin Legea Educaţiei. Câtă vreme nu vom finanţa sistemul de învăţământ de la cele mai joase niveluri ne vom confrunta în continuare cu probleme extrem de grave precum abandonul şcolar masiv sau analfabetismul funcţional. Dacă ne uităm doar la generaţia care a început şcoala în 1997, dintre aceştia doar 28% au terminat liceul şi au luat Bacalaureatul.

În plus, nu ne putem aştepta nici la performanţă în mediul universitar atât timp cât mulţi dintre tineri intră nepregătiţi din punct de vedere al competenţelor de bază pe care ar fi trebuit să le deprindă din şcoală (de la capacitatea de a înţelege un text până la a face simple operaţii matematice)“, atrage atenţia Manda. Specialistul mai evidenţiază că în mediul universitar merg mai mulţi bani pentru că salariile cadrelor didactice sunt mai mari în comparaţie cu cele din preuniversitar.

Daniela Vişoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie, afirmă că după comunism, când şcoala a servit procesul de industrializare forţată, decidenţii au folosit realitatea că România are încă una dintre cele mai mici rate de absolvenţi de facultate pentru a ignora elevii. „Cum i-au ignorat? Prin modul în care au organizat sistemul- să ajungă câţi mai mulţi elevi să ia Bacalaureatul şi poate-poate să intre la facultate. Noi refuzăm să discutăm despre sistemul de învăţământ «obligatoriu» sau «general». Folosim termenul de pre-universitar, despre care înţelegem că este o etapă care are ca scop doar să aducă tineri în facultăţi. În realitate, însă, sistemul trebuie să susţină o educaţie de calitate pentru întreaga generaţie, nu doar pentru cei din universitar (care reprezintă numai între 25-30% dintre beneficiarii sistemului educaţional)“, este de părere Vişoianu.

Cum ar trebui alocaţi banii către şcoli

Preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie mai adaugă că „pentru a depăşi acest moment este nevoie să acceptăm că rolul educatoarelor, învăţătoarelor şi profesoarelor de gimnaziu/liceu este extrem de important şi că trebuie să le acordăm mai multe resurse, încredere şi, fundamental, să finanţăm şi să regândim întreaga rută preşcolar-primar-gimnaziu-liceu pentru ca alegerile şi opţiunile copiilor şi famililor să fie adecvate şi acceptabile financiar. Astfel, o persoană la 18 ani ar putea ajunge competentă într-un anumit domeniu, independentă de părinţi, cu încredere în sine şi, nota bene, un student care să facă performanţă în universitar şi în cercetare. Invers este imposibil.“

La rândul său, preşedintele Asociaţiei „Edu Cer“, Ştefan Vlaston, subliniază că „învăţământul preuniversitar este mai important decât cel superior în sensul în care dacă nu ai o facultate îţi mai poţi găsi de muncă, dar dacă ai numai patru sau opt clase nu te angajează nimeni“. Expertul mai adaugă că banii ar trebui alocaţi către şcoli în funcţie de priorităţi şi de nişte criterii clar-stabilite.