„Rinocerilor” României „de lemn”: nu puteţi voi frâna, cât putem noi accelera!...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Argument pentru schimbarea paradigmei Educaţiei în România
Argument pentru schimbarea paradigmei Educaţiei în România

„Principalul motiv pentru care România nu se poate dezvolta este educaţia. Românii au cea mai proastă educaţie din Europa. Educaţia trage economia în jos”, a spus recent economistul-şef al BNR, la lansarea proiectului ZF „România 5%”. Apoi a punctat sec: „Românii sunt plătiţi mai prost decât nemţii sau cehii pentru că avem o productivitate mai slabă din cauza educaţiei mizerabile”.

Când afirm că Educaţia este acum o vulnerabilitate de prim rang pentru România, am în vedere atât setul intrinsec de consecinţe nefaste pornind de la arhitectura de sistem depăşită şi nefuncţională, cât şi implicaţiile extrinseci, cu atît mai grave, de genul celor menţionate de Valentin Lazea.

Când România secolului XXI are atârnată de gât o Şcoală de secol XIX-XX, cum poate societatea evolua performant atât pentru ea însăşi, cât şi în competiţia dură de la nivel global? Răspuns scurt: nu poate, că n-are cum! Mase de tineri inepţi scoşi azi de pe băncile şcolilor reprezintă premisa aproape certă pentru mase de adulţi inepţi meniţi să contra-performeze letal socio-economic mâine, ducând nemeritat România în gard pe mână proprie, ceea este şi halucinant şi inacceptabil, deopotrivă.

La nivel preuniversitar, declanşăm mecanismele de iniţiere şi accelerare a schimbării paradigmei Educaţiei prin următorul portofoliu de proiecte strategice, pe care, ca societate, le activăm fără probleme până la 1 Decembrie 2018:

  • Definim setul de valori pe care Şcoala ca sistem are a le cultiva, în mod autentic, pentru România secolului XXI
  • Definim şi punem în fapt arhitecturi curriculare şi de resurse umane de secol XXI
  • Definim şi punem în fapt o arhitectură instituţională de secol XXI în materia inspecţiei şcolare
  • Determinăm echipa de europarlamentari români să iniţieze Mecansimul de Cooperare şi Verificare pe Educaţie pentru România, cu următorii parametri de referinţă specifici: Obligativitatea alocării, în deceniul 2015-2024, a minimum 10% PIB pentru Educaţie şi Cercetare, pentru stoparea declinului şi recuperarea decalajelor uriaşe ale României faţă de statele dezvoltate din UE Obligativitatea depolitizării complete şi definitive, până, la 1 Decembrie 2018, a învăţământului preuniversitar Obligativitatea punerii în fapt, până la 1 Decembrie 2018, a unor modele educaţionale performante de secol XXI, care să propulseze dezvoltarea economico-socială a României, în loc să o ţină pe loc sau să o tragă înapoi, aşa cum e cazul acum .
  • Obligativitatea alocării, în deceniul 2015-2024, a minimum 10% PIB pentru Educaţie şi Cercetare, pentru stoparea declinului şi recuperarea decalajelor uriaşe ale României faţă de statele dezvoltate din UE
  • Obligativitatea depolitizării complete şi definitive, până, la 1 Decembrie 2018, a învăţământului preuniversitar
  • Obligativitatea punerii în fapt, până la 1 Decembrie 2018, a unor modele educaţionale performante de secol XXI, care să propulseze dezvoltarea economico-socială a României, în loc să o ţină pe loc sau să o tragă înapoi, aşa cum e cazul acum .


Punând faţă în faţă cadrul strategic de mai sus şi realităţi precum „sindromul Bolintineanu" ori „sindromul Microsoft.Siveco.edu.ro" (cromozomi mutanţi ai hidoasei stări de fapt “educaţie mizerabilă”), cu atât mai oribilă se arată în lumina crudă a adevărului hoarda rinocerilor României de lemn, şi cu atât mai tranşant este răspunsul celor care ştim că România pe bune începe cu Şcoala pe bune!

Aşa încât, rinoceri iresponsabili, puţini-mulţi câţi sunteţi, să vă fie ruşine dincolo de puterea voastră de a ne suporta oprobriul pentru starea „mizerabilă” în care aţi adus Educaţia în România,din 1989 şi până acum, în 2014. Adică, în 25 de ani de incompetenţă endemică şi impostură malignă. Pentru tot ce aţi făcut rău nu vă veţi putea salva voi, iar lada istoriei vă va înghiţi trist, uitând pe veci numele voastre nefericite.

Nu puteţi voi frâna, cât putem noi accelera!

Acum e punctul de reset.

Acum e timpul „României noului val”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite