Rezultatele evaluărilor naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi centralizate la Ministrul Educaţiei pentru prima dată din 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele obţinute de elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a la Evaluările Naţionale vor fi centralizate pentru prima dată, a anunţat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, care a subliniat că aceste teste sunt date pentru a măsura nivelul de pregătire şi pentru a stabili măsuri de corecţie dacă este nevoie.

Ministrul Educaţiei a declarat, pentru Mediafax, că va cere, pentru prima dată de când se dau Evaluări Naţionale, să se facă o situaţie centralizată a rezltatelor.

„Rezultatul acestor evaluări nu a fost niciodată centralizat la nivel naţional, să vedem exact care este situaţia. Mâine avem o conferinţă video cu inspectorii şcolari judeţeni şi le vom cere să facă o analiză la nivelul fiecărui judeţ şi apoi vom face o analiză la nivel naţional, să avem o hartă a acestor rezultate", a declarat potrivit Mediafax, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase. 

Totodată, potrivit acsestuia, ideea evaluărilor la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a  este de a verifica nivelul de pregătire al elevilor pentru ca profesorii să poată lua măsuri de recuperare a golurilor, în caz de performanţă scăzută.

De altfel, acesta este şi argumentul din metodologia de organizare a evaluărilor naţionale la clasele mici. 

Rezultatele individuale, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară, arată documentul. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului. 

Rezultatele individuale obţinute la Evaluarea Naţională nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.

Joi este ultima zi de Evaluare Naţională la clasa II-a, când propriu-zis, doar minorităţile naţionale sunt testate la citit şi scris la Limba Română. Peste 176.000 de elevi de clasa a II-a au susţinut astăzi a treia probă în cadrul Evaluării Naţionale, testarea la Matematică, după ce luni şi marţi au susţinut probele la scris şi citit la Limba Română, respectiv Limba Maternă.

Evaluările Naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt prevăzute în Legea Educaţiei Naţionaţionale din 2011, însă testele au fost date la nivel naţional din 2014, după ce, timp de doi ani, acest tip de teste au fost aplicate în sistem pilot.

Evaluarea competenţelor la finalul clasei a IV-a: 

3 mai 2017 - Limba română 

4 mai 2017 - Matematică 

5 mai 2017 - Limba maternă 

Evaluarea competenţelor la finalul clasei a VI-a :

10 mai 2017 - Limbă şi comunicare 

11 mai 2017 - Matematică şi Ştiinţe ale naturii 

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite