Rezultatele la Evaluarea Naţională. Între realitate şi mistificări

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost publicate rezultatele la Evaluarea Naţională (EN), prilej pentru un prim bilanţ al situaţiei din învăţământ. Ca de obicei, Ministerul Educaţiei îşi fură singur căciula, se preface că nu ştie câţi elevi au fost înscrişi în clasa a VIII-a şi nu se întreabă de ce sunt aşa de mulţi cei care nu au venit la examenul de Evaluare Naţională. Răspunsul e simplu. Ştiau că nu-l promovează.

Iată cifrele reale. Număr de elevi înscrişi în clasa a VIII-a, 171.000. Conform comunicatului Ministerului Educaţiei, s-au prezentat la examen 142.847 elevi, adică 83,5%. Aproape 17%, circa 29.000 de elevi, n-au considerat că sunt capabili să ia examenul. Puţini au rămas probabil corigenţi, deşi la clasa a VIII-a nu se prea lasă corigenţi, ca să nu „stricăm” viitorul copiilor. Aceasta e prima realitate.

Dintre cei prezentaţi la examen, 104.972 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) - 73,5%, spune ministerul. Raportaţi însă la 171.000 elevi existenţi în clasa a VIII-a, obţinem un procent de 61% pentru cei care au promovat examenul.

Să ne înţelegem. Nu este de aşteptat ca absolut toţi elevii să ia note peste 5 la acest examen. Dar ca aproape 40% să nu fie în stare să ia note de trecere e prea mult. Şi pentru aceşti elevi contribuabilii au plătit salarii profesorilor şi cheltuieli legate de funcţionarea şcolilor.

La matematică, doar 87.577 au luat peste 5. Raportat la numărul de elevi înscrişi în clasa a VIII-a, obţinem un procent de 51%. Şi pe ce subiecte. Iată primele subiecte care asigurau nota 5:

Şi la subiectul III erau chestiuni simple, la punctele a şi b. Să se afle unghiul de la baza unui triunghi isoscel ştiind că unghiul de la vârf este 150 grade, sau să se afle perimetrul unui triunghi echilateral cu latura dată. Nota 6.50-7.00 se putea obţine cu uşurinţă. Cu toate acestea, 49% dintre elevi absolvenţi de gimnaziu n-au luat nici măcar nota 5 la matematică. A cui este vina? Am scris şi eu şi alţii zeci de articole cu explicaţii. Nimic. În fiecare vară constatăm situaţia catastrofală de la examenele de absolvire, şi nimic nu se schimbă.

Şi procentul notelor mari este uluitor. La Bucureşti 40% dintre elevi au luat între 8-10. Şi atunci, de unde discrepanţa aceasta?

Să recapitulăm

171.000 elevi înscrişi în clasa a VIII-a. 142.847 se prezintă la examen, adică un procent de 83,5%. Dintre cei prezenţi, doar 104.972 iau note peste 5, adică 61% şi nu 73,5% cât spune ministerul, ignorându-i pe cei care nici nu au venit la examen.

La matematică situaţia e şi mai groasă. Doar 87.577 au luat peste 5, adică 51%, pe subiecte extrem de simple. 49% n-au fost în stare sa efectueze calcule elementare, sau nici nu s-au prezentat la examen, ştiind ca nu sunt în stare sa le rezolve.

N-am văzut nici în anii trecuţi, n-o să vedem nici anul acesta, vreo analiză, o preocupare a ministerului pentru situaţia aceasta catastrofală. Situaţie de care este conştient şi Liviu Dragnea, dacă la ultimul Congres a declarat:

„România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educaţiei a eşuat. Nu trebuie să ocolim realitatea şi nici să ne lăsăm păcăliţi de declaraţiile politice.“

El vorbeşte, el aude.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite