Rezultate Evaluare Naţională 2019 Dolj. Unde poţi vedea notele online

Rezultate Evaluare Naţională 2019 Dolj. Unde poţi vedea notele online

Rezultate Evaluare Naţională 2019 Dolj. Peste 4.500 de elevi doljeni, absolvenţi de clasa a VIII-a s-au înscris la examene.

Rezultate Evaluare Naţională 2019 Dolj. Profesorii spun că subiectele nu au fost grele, iar un elev de nivel mediu ar trebui să ia nota 8.


Rezultate Evaluare Naţională 2019 Dolj. În Dolj nu au fost elevi eliminaţi de la examen pentru fraudă. Examenul a fost susţinut în 155 de unităţi de învăţământ. S-au înscris 4.533 de elevi, din care au fost prezenţi 93%. Rezultatele la Evaluare Naţională 2019 au fost afişate pe Edu.ro şi le puteţi vedea - AICI

Potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei, rezultatele sunt afişate pe 25 iunie, până la ora 12:00. În aceeaşi zi sunt depuse şi contestaţiile, între orele 14:00 şi 20:00. În următoarele zile vor fi soluţionate contestaţiile, iar pe 29 iunie sunt afişate rezultate finale.

La nivel naţional, aproape 155.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluare Naţională 2019. Prima probă a fost la Limba şi literatura română pe 18 iunie. Examenul la Matematică s-a dat joi, 20 iunie, iar vineri, 21 iunie, s-a susţinut proba la Limba şi literatura maternă.

Evaluarea şi corectarea tezelor de examen vor fi realizate în continuare în alte judeţe decât cele în care elevii susţin probele scrise, din motive de securitate. În Bucureşti, lucrările vor fi corectate încrucişat între sectoare.

Rezultate Evaluare Naţională 2019 Dolj. Rata de promovabilitate în ultimii ani la nivel naţional

Anul trecut s-au înscris la Evaluare Naţională peste 150.000 de candidaţi. Rata de participare a fost de 94,8%, iar peste 73% au promovat. La Limba şi literatura română, 83% au obţinut note peste 5 şi 2.089 au luat nota 10. La Matematică, 61% au luat note peste 5, iar 1.903 au primit 10.  În 2017, la Evaluare Naţională s-au înscris aproape 145.000 de candidaţi.

Procentul de promovare a fost de aproximativ 77% la nivel naţional. Din 2017, la admiterea în clasa a IX-a, ponderea mediei de la Evaluare Naţională a crescut de la 75% la 80%, iar notele de la clasă reprezintă doar 20%, în loc de 25%. În ultimii zece ani, cea mai slabă rată de promovabilitate la Evaluare Naţională a fost în 2012, când doar 66% au luat note de promovare.

Cele mai bune rezultate s-au obţinut în 2008, când aproape 90% din elevii înscrişi la Evaluare Naţională au luat note peste 5. În 2017 a fost eliminată o prevedere din metodologia de desfăşurare a examenului de Evaluare Naţională şi a Bacalaureatului care spunea că trebuie să existe o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea finală, de după contestaţie, pentru ca nota să fie modificată. Prin urmare, nota finală a fost cea de după contestaţie. 

 

Rezultate Evaluare Naţională 2019 Dolj. Cum au fost subiectele la Matematică

Subiectele pe care le-au primit absolvenţii de gimnaziu au fost accesibile, potrivit profesorilor, însă volumul a fost mare pentru doar cele două ore pe care le-au avut la dispoziţie aceştia.

Cerinţele sunt clare, problemele sunt din programă, din ce au lucrat profesorii la clasă. Un elev cu pregătire medie poate lua uşor nota cinci sau şase, iar un copil care s-a pregătit serios poate obţine nota maximă.

Totuşi, timpul este cam scurt pentru cât de complexe sunt cerinţele. Copiii trebuiau să lucreze concentrat, pe principiul „punct ochit, punct lovit”, a declarat profesoara de Matematică Denisa Tănăsescu, de la Colegiul Naţional I.L. Caragiale, din Capitală. 

Rezultate Evaluare Naţională 2019 Dolj. Cum au fost subiectele la Limba şi literatura română

La Limba şi literatura română, elevii au avut de realizat o compunere în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la şcoală, în timpul unei activităţi de lectură, dar şi de redactat o argumentaţie pe baza unui text din genul dramatic.

Profesorii de Limba şi literatură română au spus că subiectele nu au fost foarte grele, însă au avut diferite capcane.

 „Nu sunt subiecte foarte dificile per ansamblu, dar anumite cerinţe îi pot pune în încurcătură pe elevi. Textul dramatic de la prima parte e destul de dificil de citit şi înţeles. Nu cred că e foarte bine ales fragmentul pentru că nu explică comportamentul personajului, nu îi sunt motivate reacţiile”, a spus profesoara de Limba Română, Cristina Tunegaru.

Alţi dascăli au susţinut că un elev cu pregătire medie ar trebui să ia nota 8. „Subiectele au fost foarte simple, la obiect. Nu mi s-au părut a fi neînţelegeri. Doar la compunerea privind o întâmplare din timpul unei activităţi de lectură poate ridica probleme, pentru că unii elevi se grăbesc sau nu au răbdare să citească enunţul, până la final. 

Acolo se puteau produce erori, dacă nu citeau că este vorba despre o activitate de lectură petrecută acasă sau la şcoală. Un elev cu pregătire medie poate lua foarte uşor nota 8 sau 9”, arată profesoara de Limba română, de la Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Giurgiu, Marilena Drăghici. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: