Reprezentant al elevilor, despre interdicţia de a merge la liceu, pentru elevii cu medii sub 5: „Va plasa o stigmă şi mai mare pe profesională”

Reprezentant al elevilor, despre interdicţia de a merge la liceu, pentru elevii cu medii sub 5: „Va plasa o stigmă şi mai mare pe profesională”

Interdicţia de a intra la liceu pentru elevii care au media sub 5 „este de natură să plaseze o stigmă şi mai mare pe sistemul de învăţământ profesional”, „accentuând mentalitatea promovată de multe ori şi de părinţi sau elevi prin replicile de tipul ‘Învaţă, să nu ajungi la profesională'”, a declarat pentru Edupedu.ro preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), And rei-Mihai Tănase.

Partenerii de dialog social ai Ministerului Educaţiei au aprobat miercuri propunerea Ministerului ca învăţământul profesional să fie obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Naţională anul acesta şi nu obţin media de admitere, conform edupedu.ro
   
„Referitor la propunerea de interzicere a elevilor care nu au obţinut peste media de admitere 5.00 să opteze pentru un liceu, fiind nevoiţi să aleagă între învăţământul profesional şi dual, suntem de părere că este de natură să plaseze o stigmă şi mai mare pe sistemul de învăţământ profesional, acesta urmând a fi identificat drept acel loc unde sunt trimişi elevii cu medii mici, astfel accentuând mentalitatea promovată de multe ori şi de părinţi sau elevi prin replicile de tipul ‘Învaţă, să nu ajungi la profesională'”, a declarat pentru Edupedu.ro preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), Andrei-Mihai Tănase.
 
„Suntem de părere că sistemul de învăţământ românesc ar trebui să asigure o flexibilitate în parcursul educaţional al elevilor, în funcţie de competenţele şi potenţialul lor. Astfel, aşa cum am făcut-o şi în Comisia de Dialog Social, solicităm Ministerului Educaţiei Naţionale eliminarea acelei prevederi din cadrul proiectului de ordin”, a precizat Tănase.
   
Elevii care intră anul acesta clasa a VIII-a, susţin Evaluarea Naţională 2020 şi nu obţin media 5 vor fi obligaţi să meargă la învăţământul profesional, le-a propus Ministerul Educaţiei partenerilor de dialog social în şedinţa de astăzi, 14 august. Proiectul de ordin de admitere la liceu în anul şcolar 2020-2021 votat astăzi prevede că elevii care nu au media 5 nu intră în repartizarea computerizată la liceu, deci îşi continuă învăţământul obligatoriu în învăţământul profesional sau în şcolile duale, NU la liceele teoretice, tehnologice sau vocaţionale.
 
Potrivit surselor Edupedu.ro, votul în şedinţa Comisiei de Dialog Social a fost de 3 la 2, în favoarea proiectului, astfel: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret (FSE Spiru Haret) şi Federaţia Asociaţiilor de Părinţi au votat “pentru“, în timp ce Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) au votat “împotrivă“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: