REPARTIZARE LICEU 2014 Topul liceelor din România după ultimele medii de admitere. Schimbări faţă de 2013

REPARTIZARE LICEU 2014 Topul liceelor din România după ultimele medii de admitere. Schimbări faţă de 2013

Cei mai mulţi elevi au avut medii între 8 şi 9     FOTO: Adevărul

Rezultatele primei repartizări computerizate la liceu de anul acesta menţine Colegiul Naţional „Sf. Sava” pe primul loc în topul naţional al liceelor, cu cele mai mari medii de admitere, urmat de „Lazăr”. Urcă însă puternic în top colegiile din provincie, ba chiar în top 3 a intrat Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, de pe locul şase, înlocuind astfel un liceu de top din Capitală - Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul Educaţiei Naţionale a finalizat prima etapă a repartizării computerizate în unităţile de învăţământ liceal a  absolvenţilor de clasa a VIII-a.

Au fost completate peste doup milioane de opţiuni de înscriere în unităţi şcolare, ceea ce reprezintă, în medie, 16 opţiuni pentru fiecare elev în parte, arată datele publicate luni de minister.

Primele 5 licee cu cele mai mari medii de admitere pe ţară sunt:

1 Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti: prima medie - 10, ultima medie - 9,56

2. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti: prima medie - 10, ultima medie - 9,54

3. Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca: prima medie - 10, ultima medie - 9,52

4. Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa: prima medie - 10, ultima medie - 9,51

5. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova: prima medie - 10, ultima medie - 9,46.


Top 5 licee în funcţie de specializările cu cele mai mari medii de admitere din ţară (cele mai căutate au fost Matematică - Informatică, bilingv limba engleză sau limba germană, şi Ştiinţele Naturii):

1. Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, specializarea Matematică - Informatică (bilingv: limba germană): prima medie - 10, ultima medie - 9,88

2. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, specializarea Matematică - Informatică (bilingv: limba engleză): prima medie -10, ultima medie - 9,85

3. Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, specializarea Matematică - Informatică (bilingv: limba engleză): prima medie - 10, ultima medie - 9,78

4. Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, specializarea Matematică - Informatică (bilingv: limba engleză): prima medie - 10, ultima medie - 9,78

5. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, specializarea Ştiinţele Naturii: prima medie -10, ultima medie - 9,78.


Top 15 licee unde s-au înscris elevii de nota 10:

Top 10 specializări pe Bucureşti


Repartizare computerizata 2014

Top 10 licee din 2013, cu cele mai mari medii de admitere, la nivel de ţară, sunt:

1) Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti: 9,77 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

2) Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti: 9,74 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere

3) Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Constanţa: 9,72 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

4) Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova: 9,69 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

5) Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Bucureşti: 9,64 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

6) Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Cluj: 9,64 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

7) Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul”, Bucureşti: 9,64, - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

8) Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Bucureşti:  9,59 - ultima medie de admitere, 9,97 - prima medie de admitere

9) Colegiul Naţional „Ovidius”, Constanţa: 9,58 - ultima medie de admitere; 9,99 - prima medie de admitere

10) Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, Braşov: 9,56 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere.

 

Top 10 specializări din 2013, după ultima medie de admitere:

 

Evaluarea Naţională a contat în proporţie de 75% la admitere ăn 2014

Pe intervale de medii de admitere, situaţia se prezintă astfel: medii de 10 - 87, medii între 9 şi 10 - 19.728, medii între 8 şi 9 - 27.069, medii între 7 şi 8 - 25.527, medii între 6 şi 7 - 22.776,  medii între 5 şi 6 - 17.731, medii mai mici de 5 - 15.791.

Media de admitere anul acesta este media aritmetică între media de la Evaluarea Naţională (75%) şi media celor patru ani de gimnaziu (25%). 

Elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională sau a căror medie de admitere este sub 5 participă şi ei la repartizarea computerizată. Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, învăţământul obligatoriu este de 11 ani. Învăţământul obligatoriu presupune parcurgerea următoarelor cicluri: primar (clasa pregătitoare şi clasele I -IV), gimnazial (clasele V- VIII) şi liceal (clasele IX - X).

Pentru ca toţi elevii nerepartizaţi în prima etapă să poată fi distribuiţi în data de 24 iulie, aceştia trebuie să completeze fişele cu opţiuni în perioada 16 - 21 iulie.

Elevii pot consulta datele referitoare la distribuirea lor în licee pe site-ul admitere.edu.ro, unde datele au fost publicate începând cu ora 15.00.


BAC 2014 Absolvenţii de liceu vor primi adeverinţe valabile 12 luni în locul diplomelor de Bac. Pricopie: "Acestea pot fi folosite atât în ţară cât şi în străinătate"

Evaluarea Naţională 2014, procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,34% după soluţionarea contestaţiilor de la 70,78% la 71,12%

ADMITERE LICEU 2014 Asediul elevilor de nota 10 din provincie asupra Capitalei. Cum este influenţată bătălia pentru liceele de top bucureştene

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: