Remus Pricopie: simulările reprezintă „antrenamentul psihologic al copiilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Pricopie a fost prezent la şedinţa Comisiei de Învăţământ de la Camera Deputaţilor    FOTO: Adevărul
Remus Pricopie a fost prezent la şedinţa Comisiei de Învăţământ de la Camera Deputaţilor    FOTO: Adevărul

Simulările pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat realizate de Ministerul Educaţiei la nivel naţional sunt o noutate binevenită, care îi ajută pe elevi să se acomodeze cu textele şi metoda de lucru de la un examen, fiind un „antrenament psihologic” pentru testele naţionale de la vară, a declarat ministrul Educaţiei, marţi, în Parlament.

Remus Pricopie a fost prezent marţi la şedinţa Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor unde s-a discutat ordonanţa de urgenţă 117, dată în decembrie 2013, prin care s-a modificat radical Legea Educaţiei, din nou. 

„Faptul că discutăm pe marginea acestui document care abordează o parte din problematica sistemului, arată interesul tuturor pentru şcoală, pentru educaţie. Noi, la minister, încercăm să găsim formula de echilibru astfel încât în sistem să fie mai bine. Totuşi, când constaţi că punerea în practică a anumitor articole ar produce bulversare, chiar dezastru, obligaţia noastră este să sesizăm Parlamentul, Guvernul. (...) Modificările nu trebuie să fie de dragul modificărilor, noi am anunţat că nu vom schimba de dragul schimbării”, a declarat Pricopie

El a spus că o noutate este decizia ministerului de a da o anumită coerenţă procesului de simulare pentru examenul de evaluare naţională.  „Încercăm să avem un tip de calibrare naţională, în plus este şi antrenamentul psihologic al copiilor, acomodarea cu textele şi metoda de lucru", a mai spus Pricopie, adăugând că pentru prima oară, anul acesta, va fi simulare la Bacalaureat şi pentru elevii de clasa a XI-a.

Ministrul Educaţiei a mai spus că metodologiile pentru evaluările la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt puse la punct, acestea fiind necesare "pentru a putea calibra metoda de evaluare".

Facilităţi pentru cadrele didactice

Pricopie a mai arătat că sunt introduse în ordonanţă o serie de facilităţi acordate cadrelor didactice, cum ar fi examen de titularizare o dată la şase ani. "Legea 1 prevedea că cei care au susţinut examenul de titularizare într-un anumit an pot beneficia de rezultat trei ani, noi am extins la şase ani. Examenul este serios şi cei care reuşesc să treacă de acest examen trebuie să aibă posibilitatea să folosească rezultatele acestui examen pentru titularizare timp de şase ani", a spus Pricopie.

Clasa a IX-a rămâne la liceu

El a vorbit pe seama acestor modificări, cum ar fi trecerea clasei a IX-a înapoi la liceu. Iniţial, în Legea Educaţiei din 2011 se stipula că această clasă va fi trecută la gimnaziu pentru a se reduce abandonul şcolar, care are cea mai mare pondere tocmai la sfârşitul gimnaziului şi pentru ca învăţământul obligatoriu, de 10 ani, să se termine înainte de liceu. „Legea propunea cosmetizarea statisticii. În loc să depunem eforturi pentru a convinge tinerii să stea în şcoală până la 16 ani, am coborât vârsta la 15 ani. Am preferat varianta complicată, nu cea în care să trimitem către Bruxelles rapoarte frumoase”, a spus Pricopie

Grupa mare de la grădiniţă, obligatorie din 2015

Ministrul Educaţiei a spus că doar 2% din părinţi vor fi obligaţi să îşi ducă copiii la grupa mare de la grădiniţă când aceasta va deveni obligatorie în 2015, având în vedere că 98% din copiii de 5 ani sunt deja cuprinşi în ultima grupă.

Statutul Bibliotecii Pedagogice

Ministrul Educaţiei a susţinut şi trecerea Bibliotecii Pedagogice la Biblioteca Centrală Universitară, pe motiv că aceasta funcţionează în condiţii improprii şi o jumătate de milion de cărţi pot fi afectate, arătând că nu este vorba de a desfiinţa o instituţie importantă pentru sistemul de educaţie, ci de a salva un fond de carte extrem de important.

"Biblioteca Pedagogică funcţionează într-o fostă casă în vecinătatea Parcului Cişmigiu, iar această casă a fost retrocedată de 7 ani. Astăzi această casă se află într-o stare extrem de precară şi există riscul de a se deteriora. Până la identificarea unei soluţii, a unei clădiri corespunzătoare pentru Biblioteca Pedagogică, am decis ca această bibliotecă să devină secţie distinctă a Bibliotecii Centrale Universitare, urmând ca, pe măsură ce identidicăm un spaţiu, să-şi recapete personalitatea distinctă. Eu am fost de multe ori în Biblioteca Pedagogică, cărţile de la ultimul etaj sunt ude pentru că tavanul este găurit, iar la subsol unii vorbesc de o piscină", a explicat Pricopie.


Ce modificări a suferit Legea Educaţiei Naţionale

Durata învăţământului obligatoriu se măreşte de la 10 la 11 ani, clasa a IX-a trece înapoi la liceu, tariful redus cu 50% la mijloacele de transport va fi valabil numai pentru studenţii sub 26 de ani, iar universităţile vor plăti statului 5% din încasările provenite din taxele plătite de studenţii străini, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 117 din 23 decembrie, prin care s-a modificat Legea Educaţiei.

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezolvarea subiectelor la simularea de la Română. Elevii spun că a fost uşor

Azi elevii de clasa a VIII-a din toată ţara au trecut prin simularea examenului de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. La Adevărul Live, profesoara Iulia Pop de la Colegiul „Sf. Sava” a arătat cum ar trebui rezolvate subiectele primite la testul de azi şi cum să se pregătească pentru examenul propriu-zis din iunie. Peste 95% din elevii Capitalei au dat simularea, despre care susţin că a fost mai uşoară decât se aşteptau.

Cele mai exigente vs cele mai relaxate 50 de şcoli din ţară: Evaluarea Naţională, faţă în faţă cu notele din gimnaziu

Ministerul Educaţiei a realizat un top al celor mai exigente şcoli din ţară, unde notele date de profesori elevilor în clasele V-VIII au fost apropiate sau chiar identice cu mediile de la Evaluarea Naţională. La polul opus, oficialii au stabilit şi lista celor 50 de şcoli unde dascălii i-au supraevaluat pe elevi, acordându-le note mult mai mari decât nivelul real, relevat de examenul organizat la nivel naţional la sfârşitul clasei a VIII-a.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite