Remus Pricopie: 30% promovare la Matematică, un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu

Remus Pricopie: 30% promovare la Matematică, un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu

Remus Pricopie nu consideră nota 5 un semnal de alarmă, ci un „succes”  FOTO Mediafax

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat joi „avem uşor sub 50% rată de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes”, comentând rezultatele slabe obţinute de elevii de clasa a VIII-a.  „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări”, a spus Pricopie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Pricopie a comentat joi, prezent la o conferinţă la Parlament, rezultatele la simulările de acum două săptămâni de la Evaluarea Naţională.

„Din aceste rezultate constatăm că avem uşor sub 50% rata de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la Română avem peste 60% elevii care au reuşit să facă faţă subiectelor. La Matematică avem 30,4%, adică un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu”, a declarat Pricopie.

În ceea ce priveşte faptul că notele de la simulare nu sunt trecute în catalog, ministrul a explicat că, dacă nu luau această decizie, „în acel moment ne-am fi confruntat cu un alt tip de probleme, cum ar fi tentaţia unora de a copia”.

„Dacă vrei o radiografie de sistem corectă, ea nu trebuie să aibă consecinţe asupra elevului. Acesta este nivelul de pregătire a elevului şi de mobilizare. Constatăm din aceste rezultate că gradul de mobilizare a elevilor este foarte slab, cel puţin la matematică”, a adăugat Remus Pricopie.

Rugat să comenteze faptul că mulţi elevi au susţinut că, fiind o simulare, au simulat şi ei şi nu s-au pregătit, Pricopie a răspuns: "Da, dar să nu cumva să nu simulăm o notă 3 în vară".

Ministrul a discutat şi despre măsuri. „Vom avea discuţii cu inspectorii generali, cu inspectorii de matematică, de română şi de limba maternă la nivelul fiecărui judeţ, ca să existe o abordare mai clară cum recuperăm materia şi cum creştem gradul de mobilizare a elevilor pentru ca la examenul naţional să avem rezultate mai bune”, a explicat Pricopie.

„Scopul simulărilor este să te antrenezi, să recuperezi, să vezi unde ai deficienţe şi să încerci să le corectezi. Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări, o să vedem şi la bacalaureat ce se întâmplă (...) Cred că vom reuşi să remediem. Sigur, nu mă aştept la un rezultat spectaculos în vară, dar important este ca încet, gradual, să ajungem la rezultate mai bune”, a mai spus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a mai spus că a cerut ca simularea să se desfăşoare atât de devreme pentru a fi timp "pentru intervenţii" până la examenul din vară.

"În mod deliberat am cerut ca simularea să se facă cu câteva luni înaintea examenului propriu-zis, pentru a avea totuşi timp pentru intervenţii. Suntem în luna martie, examenul este în vară, prin urmare încă putem să ne concentrăm asupra acestor evaluări", a precizat Pricopie.

Mai puţin de jumătate dintre elevi au luat peste 5

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat miercuri rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a. Doar 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică. Ministerul Educaţiei a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei, cum ar fi ore de pregătire în şcoli.

Din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7%) au participat la toate probele. Dintre aceştia, 86.893 (48,8%) au obţinut medii peste 5. Scopul simulării a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor lor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară.

La Limba română, prezenţa a fost de 95,4%, iar 119.963 (66,95%) de elevi au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică, prezenţa a fost de 95,2%, iar 54.465 (30,4%) au obţinut note peste 5. La limba maternă, prezenţa a fost de 94,5%, iar 7.912 (76%) au obţinut note peste 5. Din datele prezentate rezultă că peste jumătate dintre cei prezenţi la simulări au obţinut note peste 5 la disciplina Limba română, fapt care nu s-a înregistrat şi la disciplina Matematică, unde procentul de 30,4% indică un nivel scăzut de pregătire a elevilor, în condiţiile în care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei evaluare de masă.

Pe judeţe, cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în municipiul Bucureşti 64,21%, judeţul Brăila - 60,42% şi judeţul Cluj 59,18%. Prezenţa elevilor la examene a fost aici de peste 95%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi - 34,18%, Caraş-Severin - 36,28% şi Tulcea - 37,95%. Şi aici, prezenţa a fost de aproximativ 90%.

Cea mai ridicată participare a elevilor la simularea naţională pentru clasa a VIII-a s-a înregistrat în judeţul Neamţ - 98,18%, iar cea mai scăzută în judeţul Dolj - 89,04%. În ceea ce priveşte situaţia pe discipline, cel mai ridicat procent la Limba română îi revine Bucureştiului, cu 81,23%, iar cel mai mic procent s-a înregistrat în judeţul Harghita - 38,72%. La Matematică, primul loc este ocupat tot de Capitală, cu 46,38%, iar cel mai scăzut procent îl are judeţul Călăraşi: 17,8%.

Măsurile oficialilor

Ca urmare a situaţiei înregistrate, conducerea MEN a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, care urmează să fie aplicate, pe verticală, la nivelul fiecărui judeţ. În acest fel, de la inspectorat, până la şcoală şi elev, se vor întreprinde următoarele:

* Inspectoratele şcolare vor prezenta situaţia reală tuturor directorilor de şcoli şi vor aduce la cunoştinţa acestora măsurile dispuse de MEN şi, după caz, a celor adoptate la nivel local. De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora.

* La nivelul şcolii, va fi analizată situaţia şi se vor lua măsurile impuse de MEN, dar şi alte măsuri suplimentare pentru pregătirea elevilor, acolo unde şcoala consideră necesar.

* Părinţii vor fi informaţi asupra situaţiei elevilor, în cadrul şedinţelor cu părinţii. Tot atunci, li se vor prezenta soluţiile pe care şcoala le are în vedere pentru fiecare elev în parte.

* Lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate.

* Se vor efectua ore de pregătire pentru examinarea naţională din vară.


EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezultate dezastruoase la simulare. Mai puţin de jumătate din candidaţi au luat peste cinci

Doar 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică. Ministerul Educaţiei a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei, cum ar fi ore de pregătire în şcoli.

Dezastru la simularea Evaluării Naţionale

Singurul lucru bun: începem să ştim cum stăm, nu ne mai amăgim cu ipocrizii, mistificări şi minciună. Cu camere de supraveghere video, cu profesori supraveghetori speriaţi de intervenţia SRI şi a parchetelor, iată că aflăm care este realitatea: dezastru.

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezolvarea subiectelor la simularea de la Română. Elevii spun că a fost uşor

Azi elevii de clasa a VIII-a din toată ţara au trecut prin simularea examenului de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. La Adevărul Live, profesoara Iulia Pop de la Colegiul „Sf. Sava” a arătat cum ar trebui rezolvate subiectele primite la testul de azi şi cum să se pregătească pentru examenul propriu-zis din iunie. Peste 95% din elevii Capitalei au dat simularea, despre care susţin că a fost mai uşoară decât se aşteptau.

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 VIDEO Rezolvarea subiectelor de la simularea la Matematică

Miercuri, elevii de clasa a VIII-a din toată ţara au trecut prin simularea examenului la Matematică pentru Evaluarea Naţională, al doilea test după cel de la Română, de ieri, care le-a adus subiecte neaşteptat de uşoare. Profesoara Anca Davidescu de la Colegiul „George Coşbuc” din Capitală a rezolvat la tablă subiectele de la matematică la Adevărul Live. Prezenţa elevilor la simularea din Bucureşti a fost de peste 95%.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Elevii au răsuflat uşuraţi după prima simulare

Elevii de clasa a VIII-a au trecut cu bine de prima simulare pentru Evaluarea Naţională, după ce subiectele de ieri de la Română au fost neaşteptat de uşoare. Aşa susţin atât copiii, cât şi profesorii, care se aşteaptă la note mari. Astăzi are loc simularea la Matematică.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Examen mai greu la simularea de la Matematică

Testul de miercuri de la Matematică a fost un semnal de alarmă pentru unii elevi de clasa a VIII-a, mulţi considerând că subiectele au fost mai grele decât se aşteptau. Profesorii spun că problemele puteau fi rezolvate într-o oră de un elev mediu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările