Reluarea şcolii, calendarul şi programa examenelor: scenariul ministerului Educaţiei

Reluarea şcolii, calendarul şi programa examenelor: scenariul ministerului Educaţiei

Anul şcolar nu va fi îngheţat, elevii şi profesorii urmând să reia cursurile după ridicarea stării de urgenţă

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că are în vedere un scenariu de lucru în care întregul calendar de activităţi educative va fi reluat după încheierea stării de urgenţă. Anul şcolar nu va fi amânat şi Examenele Naţionale şi Bacalaureatul vor avea loc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deciziile definitive în privinţa încheierii acestui an şcolar şi a susţinerii examenelor din clasele terminale mai aşteaptă. Asta pentru că finalul de an va fi dictat de evoluţia pandemiei în ţara noastră, a anunţat ieri ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Oficialul a vorbit despre ipoteze de lucru în care încheierea anului şcolar în curs şi susţinerea examenelor de absolvire vor depinde de reluarea cursurilor, iar acestea vor depinde, la rândul lor, de ridicarea stării de urgenţă. 

„Mi se pare corectă abordarea doamnei ministru!“

Expertul în educaţie prof. Ştefan Vlaston este de acord cu intenţia ministrului de a nu îngheţa anul şcolar. „Mi se pare corectă abordarea doamnei ministru. Eu am criticat-o de multe ori, dar acum nu pot. E corectă abordarea pentru că dânsa a spus că Examenele Naţionale vor fi abia în luna iulie, ceea ce pare verosimil. Adică, mai durează  două luni până la 15 iunie - panta descendentă a pandemiei acesteia – mai mult n-are cum să dureze. Şi atunci, la 1 iulie se poate relua măcar organizarea examenlor, dacă nu şi cursurile”, a comentat prof. Vlaston. 
 
Firesc este şi anunţul potrivit căruia materia din ultima parte a anului nu intră la examene. „E foarte bine. Celelalte clase care nu au examene de absolvire anul acesta pot face o reluare a materiei la începutul anului viitor, nu e mare nenorocire. Materia e oricum stufoasă, teoretizantă, şi oricum elevii nu puteau să o asimileze pe toată. Mai bine să facă aşa o esenţializare a materiei din cele trei luni”, a mai spus profesorul.

”Într-o situaţie excepţională sărim peste metodologii şi reguli arhaice”

La rândul ei, profesoara Cristina Tunegaru este de părere că nu trebuie să ne grăbim să redeschidem şcolile. Într-o postare pe reţeaua de socializare, aceasta a spus că prioritatea este să îi ţinem pe copii sănătoşi, nu să-i chemăm la şcoală pentru teze. ”Mediile elevilor care nu susţin examene naţionale  - Evaluare şi Bacalaureat - ar putea fi încheiate în septembrie sau oricând va începe următorul an şcolar. Într-o situaţie excepţională sărim peste metodologii şi practici arhaice: ce rol are teza, de ce nu s-ar putea încheia media la română şi matematică fără sperietoarea aceasta?”, comentează aceasta.  
Profesoara apreciază că ”ar fi fost bine ca Ministerul să vină chiar acum cu programa pentru Examenele Naţionale”. 

Scenariu: Bac fără materia din semestrul al II-lea

„Suntem conştienţi că, la acest moment, mai există comunităţi în care accesul la tehnologie este unul dificil. Astfel, am realizat un parteneriat cu Televiziunea Publică cu ajutorul căreia elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a au avut posibilitatea de a se pregăti suplimentar pentru examenele naţionale pe care le vor susţine în curând. 
Am urmărit cu atenţie ce se întâmplă în celelalte state europene şi suntem în contact cu miniştri din celelalte state europene pentru a corela măsurile pe care urmează să le luăm în funcţie de evoluţia pandemiei din ţara noastră”, a declarat Anisie.
 
În scenariul invocat de ministrul Educaţiei, (foto sus) cursurile vor fi reluate după încetarea stării de urgenţă şi asigurarea măsurilor pentru ca elevii, studenţii şi profesorii să fie în siguranţă. „În funcţie de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naţionale şi ale examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen pentru Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea”, a precizat ministrul. 
 
Anisie a adăugat că a emis şi un ordin de ministru prin care a anulat simulările Examenelor Naţionale, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, dar şi olimpiadele şi concursurile şcolare. Sesiunea specială a Evaluării Naţionale şi a examenului de Bacalaureat pentru olimpici a fost, de asemenea, anulată, a adăugat şefa de la Educaţie.  

Situaţie şcolară încheiată cu două note

Cât priveşte încheierea situaţiei şcolare a elevilor, Monica Anisie a spus că are în vedere ca aceasta să se poată face cu minimum două note plus teza, acolo unde este cazul. „Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020. Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, înscrierea la grădiniţă şi cel privind mobilitatea personalului didactic vor fi decalate şi anunţate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor”.

Examene online în facultăţi 

Monica Anisie a mai spus că, în învăţământul universitar activităţile se vor desfăşura în mediul online, cu excepţia celor care necesită laborator sau proiect. „Activităţile care impun interacţiunea faţă în faţă vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgenţă. Admiterea la licenţă se va organiza după susţinerea examenului naţional de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat după susţinerea examenului de licenţă sau disertaţie”, a mai spus ministrul.
Luni, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că lunea viitoare va prelungi starea de urgenţă până pe 16 mai.  
 

„Drepturile salariale nu vor fi diminuate“

Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Luminiţa Barcari, (foto sus) a declarat că întregul personal din preuniversitar va intra în concediu de odihnă de pe 4 aprilie şi până pe 21 aprilie, pe perioada vacanţei de primăvară. „Cu excepţia directorilor, a contabililor şi a secretarelor. Care, pentru o anumită perioadă, trebuie să întocmească şi să semneze documente de plată şi mă refer la state de plată şi utilităţi. Doresc să asigur întregul personal din învăţământul preuniversitar că drepturile salariale nu vor fi diminuate. Nici vorbă de şomaj tehnic sau şomaj, cum s-a vehiculat în presă”, a precizat secretarul de stat. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: