Religie, plural

S-a trecut pe nesimţite la religia-cocardă, religia-carnet, religia-interjecţie, religia-cifră. Căci manualele actuale, cu tot cu profesorii şi elevii care le deschid, s-au dovedit drumul cel mai scurt către religia-ecuson.  FOTO Adevărul

Nu se înţelege de ce BOR a reacţionat atât de apăsat la decizia CCR. Nu e mai normal să-ţi iei bilet când vrei să urci, nu când vrei să cobori? Asta rezumă tot.

Într-un context în care pentru o ştampilă de vot compui o declaraţie pe proprie răspundere pentru un drept inalienabil hăt departe, inclusiv în Teleorman („Pădurea Nebună” a democraţiei acestui sfert de secol), o declaraţie similară pentru un întreg an şcolar - pentru orice an şi orice şcolar - nu mi se pare defel anormală. Va ratifica adeziunea într-un mod mai apt decât sforăitorul lozincilor (român=bun creştin ortodox), mai prompt decât sondajul intruziv (faci parte din procentul monopolizant majoritar? te califici), mai nuanţat (respectă diferenţa dacă, diferit fiind, respect vrei). Nu ştiu ce urmează, însă ne mai permitem să sperăm că nu specii de Rovine sau, în cancelarii, balamuc?

Pentru că decizia CCR e elementară: dacă îţi plac dulciurile şi ai voie, dedulceşte-te. Nu-i spune celui care n-are voie şi nu-i plac să vină la tine să te roage să nu-l îndopi cu ciocolată. Apoi, să lăsăm fiecare calorie cu aportul ei. E nevoie să spicuim din recentele veşti sătmărene ale BOR & PSD ca să pricepem cum vine chestia? Umilitorul, în astfel de cazuri, e auto-umilitor. Dacă în Legea Educaţiei din 2011 statutul orei de religie a fost impus prin presiune politico-religioasă (cum au confirmat iniţiatorii ei), Curtea Constituţională a intervenit în singurul mod care reflectă varietatea opiniilor. A tradus-o legal într-o varietate de opţiuni (nu de contra-opţiuni). În aceeaşi săptămână, însă, oricine a putut constata cam cum se comportă absolvenţii multelor ore de religie şi profesorii lor: în Satu Mare, în campanie, beştelind orice fărâmă de funcţional şi onest, au contrazis cu ordine apoplectice de partid orice susţine Patriarhia în favoarea educaţiei religioase. "Conştiinţe vii şi mărturisitoare", "popor român profund religios"?

Pe stradă sau pe dealuri s-a văzut puţin altceva: spionaj intrconfesional, maşinărie suplimentară de vot, trocuri intens imunde şi imens ipocrite. S-a trecut pe nesimţite la religia-cocardă, religia-carnet, religia-interjecţie, religia-cifră. Căci manualele actuale, cu tot cu profesorii şi elevii care le deschid, s-au dovedit drumul cel mai scurt către religia-ecuson. 

Într-o asemenea sărăcire galopantă, vizibilă în rigiditatea contondentă a părerilor care se tot izbesc, opţiunea individuală rămâne singurul refugiu. Nu e tocmai încurajator, dar dacă ore de Istoria religiilor nu există aşa cum ar trebui - mai ales la liceu, unde există multe materii la fel de rodnice şi complexe - opţiunea e primitivă. Da sau Nu unei ore de religie, când religie e un singular tocmai bun pentru misionariat politico-religios, fără nicio substanţă istorică traductibilă pentru ceilalţi, fără nici un numitor comun şi celorlalte discipline umaniste de care religia (pluralul) nu se poate despărţi. Ai deseori senzaţia că apărarea orei de religie şi în acelaşi timp dezavuarea ei nu sunt decât stratageme departe de subtil pentru a apăra dreptul fiecăruia de a fi incult în baştină şi analfabet pe continent.

Aş prefera în schimb să ne aducem aminte ce spunea Părintele Florescu deunăzi, creştin ortodox impecabil până la cuceritor:  primul „Tatăl Nostru" în română a fost tipărit prin grija luteranilor de la Sibiu, puţin înainte ca dl Iohannis să câştige alegerile, prin 1552... Recomand oricărui părinte să-şi invite odraslele să afle asta şi atâta altele despre creştini (de mai multe confesiuni) şi români (de mult mai multe făini).  Numai că - apropo - asta nu apare în nici un manual de „Religie". Nu în ultimul rând: Pr Ioan-Florin Florescu ţine de o circumscripţie scoţiană.