Religia în şcoală e încă necesară

Zilele trecute, una din ştirile care şi-au făcut veacul pe benzile televiziunilor a fost cea în care parlamentarul Remus Cernea anunţa că doreşte să propună un proiect de lege, în care religia să nu mai fie obligatorie în şcoală.

L-am urmărit cu oarecare interes pe Remus Cernea. Un om inteligent, cu plete, care face eforturi să se afirme. Iniţial, pe lângă convingerile sale de liber cugetător, a îmbrăţişat spiritul ecologist. Apariţia sa pe scena politică ne trimite cu gândul la pletoşii Pieţei Universităţii, animaţi de voci ca Vali Sterian sau Cristi Paţurcă, din păcate plecaţi dintre noi în plină putere creatoare. Părând să se ghideze după versurile regretatului Pitiş, nu contează cât de lung am părul, important e cât şi cum gândesc!, Remus Cernea, un om ajuns la maturitate (are 39 de ani), a făcut „pasul la offside” la timp intrând în Parlament pe listele USL, o alianţă, cu al cărei program, sincer nu are nicio treabă.

Nu vreau să comentez opţiunea sa pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale. Este o chestiune străină de spiritul românesc, de moştenirea creştină bimilenară, dar asta este, „când eşti la Roma, faci ce face Roma”, adaptarea legislaţiei la normele europene, prin modificarea celebrului articol 200 produce efecte şi are urmări pe termen lung. Repet, nu asta mă preocupă. Mă preocupă un aspect legat de lupta surdă împotriva predării religiei în şcoală. Cine mă cunoaşte va zice că apăr un punct de vedere al familiei. Ţin să menţionez că deşi eu sunt dascăl de istorie, iar soţia dascăl de religie, nu la propriul bine mă gândeam. Şi ca să mă justific, am să apelez la amintirile de student şi de cadru didactic.

Unul din profesorii noştri ne spunea, spre finalul studiilor, că de noi va depinde într-o zi viitorul ţării. Era prin 2003, când intrarea în NATO se petrecuse, iar cea europeană intra pe ultima turnantă. Spunea profesorul că atunci când în cancelarie se vor purta discuţii pe teme politice, profesorul de istorie va fi întrebat. Nici mărirea de salariu, nici TVA-ul nu atrăgeau atenţia colegilor aşa că profesorii de economie sau matematică aveau o viaţă mai uşoară. Avea dreptate dascălul meu din acei ani. De multe ori, la întâlnirile cu familia, prietenii de familie, câte o problemă istorică, politică sau religioasă apare. De nenumărate ori, am fost întrebat de ce se omoară palestinienii cu evreii în Israel? De ce Paştele e odată la catolici şi altă dată la ortodocşi, de parcă Iisus a înviat de mai multe ori? Ce-i motivează pe atentatorii sinucigaşi să facă acesle fapte oribile? Evident nu am să dau aici răspunsurile la aceste întrebări, pentru că nu de asta am decis să scriu aceste rânduri. Pentru că aşa cum spunea cineva, trebuie să dai omului o undiţă şi să-l înveţi să pescuiască, nu să-l obişnuieşti cu porţia de peşte, i-am întrebat dacă mai ţin minte ceva de la orele de religie (pe cei mai tineri) sau dacă vor să le ofer o carte de istoria religiilor (celor mai în vârstă care nu au „prins” religia în şcoală).

L-am citit cu interes deosebit pe inegalabilul Mircea Eliade, am stat cu creionul în mână pe dicţionarul lui Remus Rus dedicat scrierilor creştine, am citit despe Biblie, despre Coran, pentru că disciplina Istoria Religiilor se studia ca disciplină obligatorie. M-am uitat pe scrierile Părintelui Stăniloaie, pe scrierile filocalice şi te miri cum oameni care trăiesc departe de lumea dezlănţuită au abilitatea de a te învăţa despre lucruri, pe care un psiholog ţi le dumică încet pe banii tăi.

Încerc să-mi imaginez deşi nu sunt filosof ca domnul Cernea, cum ar arăta educaţia unui om fără religie (nu neapărat ortodoxă). Aş vrea să-l văd pe domnul Cernea cum s-ar duce într-o ţară arabă să comande o friptură de porc şi o sticlă de vin, sau cum l-ar întreba pe Papă ce-i fac soţia şi copiii. Ştiu că e amuzant, dragi cititori, dar fără a studia religie sau istorie religiilor, asta îi aşteaptă pe copiii privaţi de acest drept. Mi s-ar răspunde prin faptul că este internet şi fiecare poate să citească ce vrea. De acord cu voi, dar ce te faci cu aprecierea personală a ceea ce citeşti. Dacă în şcoală, unde e un cadru organizat, nu îţi formezi cultura generală, e greu să studiezi după aceea de unul singur.

A scoate religia din şcoli, a reduce istoria la o oră săptămânal înseamnă asasinarea morală a unui popor. Pe domnul Remus Cernea l-or fi votat şi profesorii de istorie, de religie, preoţi etc., oameni care au dorit să dea o şansă unui tânăr. Odată căţărat în Parlament, domnul Cernea îşi poartă pletele cu eleganţa demnă de un lup costumat cu blană de oaie. Asasinarea culturală a poporului poate începe în numele acestei libertăţi prost-înţelese. Biserica creştină, în ansamblu  le are şi ea pe ale ei, scandalurile s-au ţinut lanţ în ultima evreme, exact ca în cluburi şi discoteci, pentru că poporul ăsta pe care domnul Remus Cernea vrea să-l educe ştie că e bine să faci ce zice popa nu ce face popa! Feţele bisericeşti se iubesc între ele exact ca preşedinţii de cluburi din Liga lui Mitică, indiferent de confesiune, dar asta nu înseamnă  că trebuie scoasă religia din şcoală.

Studiul religiei în şcoală m-a învăţat pe mine şi pe cei din generaţia mea că fiecare confesiune are abordarea ei, că un musulman şi un creştin pot sta la aceeaşi masă, chiar dacă musulmanul nu poate bea alcool şi consuma carne de porc, iar creştinul nu poate fuma şi avea 3-4 neveste.

Poate o reuşi domnul Cernea să facă să vedem pe la Mecca cluburi de fiţe, în templele budhiste saloane de înfrumuseţare şi prin catedralele gotice concerte rock.

Domnia sa nu poate reuşi cel mult decât să aducă în şomaj câteva mii de oameni care au terminat o facultate de profil, adică să mai bată un cui în coşciugul USL, care e gata pregătit şi aşezat lângă groapa săpată cu râvnă de PNL PSD şi PC unii împotriva celorlalţi. L-aş întreba pe domnul Cernea: la parastasul USL care e aproape, se va face o colivă?

E trist, domnilor! Parol!